Digital Nation - printre cele mai importante organizaţii de transformare digitală sistemică din Europa

0
0
IMM online de Digital Nation
IMM online de Digital Nation

Organizaţia Digital Nation, activă în domeniul tehnologiei şi inovaţiei în digitalizare a participat la conferinţa organizată de Google.org în deschiderea evenimentului #SkillsWeek. Cu această ocazie, Digital Nation lansează şi rezultatele studiului calitativ de analiză a nevoilor IMM-urilor, aflat la baza celui mai nou proiect al organizaţiei, unic în Europa: prima platformă de matchmaking a IMM-urilor cu tineri antrenaţi în tehnologie.

Câteva din estimările rezultatelor acestei platforme până în 2024: 50.000 de noi locuri de muncă pentru tineri şi creşterea business-ului cu peste 30% pentru mai mult de 100.000 de IMM-uri. Platforma este realizată cu sprijinul Google.org şi al Băncii Transilvania. 

Paul Apostol, Fondator Digital Nation a fost invitat în cadrul conferinţei organizate de Google.org împreună cu Debating Europe în Bruxelles. Tema acestei reuniuni a fost “De la supravieţuire la prosperitate - Cum pot digitalul şi mentoring-ul să susţină dezvoltarea accelerată a IMM-urilor în Europa?” (titlul original: “From Surviving to Thriving - How Can Digital and Mentoring Boost Vulnerable SMBs in Europe?”) 

Conferinţa s-a bucurat de discursul lui Matt Brittin, Preşedinte Google Europa, Orientul Mijlociu şi Africa şi s-a desfăşurat în prezenţa unor lideri din mediul tech, ONG şi experţi ai Uniunii Europene. Matt Brittin a apreciat iniţiativele Digital Nation şi rolul acestora în realizarea misiunii Google.org, aceea de a susţine în mod aplicat şi consistent IMM-urile în procesul lor de evoluţie către economia digitală. Panel-ul a inclus şi intervenţii din partea următorilor invitaţi: Liza Belozerova, Google.org EMEA; Anita Tiessen, Chief Executive Officer pentru Youth Business Internaţional; Gori Yahaya, CEO şi Fondator UpSkill Digital; Henna Virkkunen, membru al Parlamentului European.

Principalele puncte susţinute de Digital Nation în cadrul conferinţei Google s-au centrat în jurul programelor de transformare digitală ale companiei şi importanţei inovaţiei continue: 

  • Inovaţia este misiune strategică pentru Digital Nation, care a dezvoltat încă din 2013 modele de succes în dezvoltarea digitală sistemică precum Generaţia Tech, Profesor în online sau IMM online. Rezultatele tuturor acestor iniţiative au atins mai mult de 100.000 de beneficiari din toate zonele ţării. 
  • Modelele Digital Nation sunt unice prin faptul că sunt construite în jurul ideilor de “engagement” şi “experienţă”. 30% din transformarea digitală este generată de instrumente şi antrenarea abilităţilor, 70% vine din experienţa digitală şi felul în care aceasta este integrată rapid de o companie sau de un utilizator beneficiar. 
  • Modelele Digital Nation sunt gândite pe termen lung, astfel încât să devină scalabile şi adaptabile mai multor tipuri de sectoare de activitate sau nevoi de digitalizare. 
  • Digital Nation dezvoltă momentan prima platforma de matchmaking din Europa, care conectează tinerii din tech cu IMM-urile în căutare de prezenţa sau expansiune online. Estimările rezultatelor acestei platforme până în 2024: 50.000 de noi locuri de muncă şi creştere a businessului de peste 30% pentru mai multe de 100.000 de IMM-uri. Platforma este realizată cu sprijinul Google.org şi al Băncii Transilvania. 
“Săptămâna trecută am discutat alături de echipa Google.org, membri ai Parlamentului European şi lideri din domeniul tehnologiei posibilitatea unirii forţelor pentru o intervenţie accelerată în digitalizarea IMM-urilor şi dezvoltarea unor tehnologii avansate care să producă o diferenţă majoră în rândul celor 22.6 milioane de companii mici şi mijlocii din uniunea europeană. Suntem entuziasmaţi să lansăm platforma noastră de matchmaking care va avea o componentă de orientare în traseul digitalizării bazată pe inteligenţă artificială. Eforturile noastre se vor concentra către cele peste 500.000 de companii mici din România, iar în a doua parte a anului 2022 avem în plan extinderea proiectului în Europa Centrală şi de Est.” - Paul Apostol, Fondator Digital Nation

Înregistrarea conferinţei eveniment din Bruxelles poate fi vizionată şi online. 

Digital Nation a realizat prima platformă de matchmaking a IMM-urilor cu tineri antrenaţi în tehnologie. Principalele considerente ale studiului calitativ IMM online, realizat de organizaţie:

  • România are circa 590.000 de IMM-uri, dintr-un total de peste 25 de milioane de la nivelul Uniunii Europene. Mai exact, în ţara noastră sunt înregistrate peste 531.000 de microîntreprinderi, 49.000 de afaceri mici şi 8.400 de afaceri mijlocii. Ca număr, acestea reprezintă 99,7% din economia României, afacerile mari, cu peste 250 de angajaţi, figurând cu doar 0,3%.
  • IMM-urile reprezintă o componentă principală a economiei ţării, asigurând 66% din totalul forţei de muncă ocupate şi mai mult de jumătate din valoarea PIB. În prezent, statisticile poziţionează IMM-urile româneşti pe un nivel de inovare foarte scăzut, România aflându-se în grupul inovatorilor modeşti, cu un nivel al performanţei inovării sub jumătatea mediei UE 28 (conform European Innovation Scoreboard).
  • În acelaşi timp, economia digitală în România creşte cu un nivel mai accelerat, de aproximativ 10-12% pe an, peste media Europeană de 6-8%, creştere care a fost accentuată şi mai mult în perioada Covid şi post-Covid, ajungand între 15 şi 20% pe an.
  • IMM Online a apărut în contextul pandemiei şi se adresează micilor afaceri din România care au nevoie de prezenţă online şi caută soluţii rapide pentru digitalizarea afacerii în contextul unor resurse financiare şi de timp limitate. Programul conectează IMM-urile la o reţea de +2000 de tineri experţi în IT şi marketing digital pentru soluţii de digitalizare la cheie.
  • Crearea prezenţei online a IMM-urilor, creşterea nivelului competenţelor digitale în rândul angajaţilor alături de investiţii în echipamente IT şi soluţii software pe care aceştia le-ar putea utiliza la adevăratul lor potenţial, ar crea premisele creşterii competitivităţii IMM-urilor pe piaţă.
  • 84% din IMM-uri consideră obligatorie dezvoltarea brandului pentru a putea fi competitive pe piaţă, însă 42% nu au nici măcar o identitate vizuală proprie. Pentru a răspunde nevoilor de marketing şi promovare online este important ca IMM-urile să colaboreze cu experţi pentru a face primii paşi în parcursul digital, prin construirea prezenţei online şi promovarea online (e.g.,website funcţional au doar 46% din IMM-uri astăzi; pagină de social media – doar 56% astăzi, vânzări prin platforme online – doar 13% astăzi; procesare plăţi online – doar 55% astăzi; promovare online – doar 21% astăzi). 
  • Peste 70% din IMM-uri declară că întâmpină dificultăţi în accesarea finanţării; finanţarea pentru investiţii este principala nevoie indicată de antreprenori, aceştia având nevoie de acces la expertiză şi informaţii clare, simplificate, care să îi ghideze în analiza de eligibilitate pentru accesarea finanţărilor.

Mai multe considerente despre nevoile IMM-urilor în ariile de management financiar, marketing şi vânzări online, juridic şi resurse umane pot fi consultate în Studiul IMM Online realizat cu peste 600 de IMM-uri. 

#DigitalNation #DigitalizamRomania #IMMonline #DigitalizareSistemica 

DESPRE DIGITAL NATION

Digital Nation este una dintre cele mai mari organizaţii de digitalizare din ţară şi una dintre cele mai active din regiune, axată pe creşterea competenţelor digitale ale populaţiei şi pregătirea ei pentru job-urile prezentului şi ale viitorului. Digital Nation lucrează de peste 9 ani la digitalizarea forţei de muncă din România. Eforturile organizaţiei se îndreaptă către toate categoriile de public dornice de specializare sau reconversie în zona digitală, prin programele Generatia Tech, IMM in Online şi Profesor in Online. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite