Decesul unui adevărat om de stat, făuritor de istorie
0Regina Elisabeta a II-a va rămâne în cronici pentru multe dintre meritele pe care le consemnează acum mesajele venite din partea liderilor politici marcanți ai planetei care simt, pe drept cuvânt, că această dispariție marchează nu numai finalul unei epoci în Marea Britanie, dar încheie șirul prezențelor marilor oameni de stat care au făurit lumea așa cum arată ea acum.
Fiecare a avut propria sa linie de construcție bazată pe o viziune foarte clară asupra a cum trebuia să atare lumea viitorului, toți având o experiență de start comună, anume trauma uriașă reprezentată de conflagrația planetară care adusese țărilor lor suferințe teribile. Și mai știau ceva sau, mai bine spus, sperau ceva foarte precis: că prestația lor politică trebuia să fie exemplară pentru a motiva o coeziune națională de drumul extrem de dificil al reconstrucției. Trebuiau să fie alt tip de lideri decât demenții care se coalizaseră în Axa care visa să pună lumea sub lumina celui de-al Treilea Reich.
Acesta este contextul în care aș vrea să vă atrag atenția asupra unui detaliu care mi-a fost semnalat de Liviu Marius Pop. Este vorba de ultima fotografie publică reprezentând-o pe Regina Elisabeta a II-a în exercițiul funcțiunii, cu ocazia primirii doamnei Lizz Truss, care, astfel, în mod oficial, devenea prim-ministru al țării sale. Priviți vă rog mâna dreaptă pe care se poate vedea clar urma lăsată de o transfuzie foarte recentă. Era foarte slăbită și, imediat, s-a anunțat că nu avea să participe la o sesiune video care, în mod normal, ar fi continuat evenimentul respectiv. Tehnic, ar fi fost posibil ca nominalizarea respectivă să fi fost făcută, tocmai datorită circumstanțelor excepționale de sănătate, de către un membru desemnat în acest scop prin protocoalele regale.
Extraordinar mi se pare faptul că Regina nu a acceptat acest compromis tocmai pentru că aparține acelei linii de excepție care a dat omenirii niște personalități care acum ni se pare că ar aparține unui spațiu SF: oameni de stat care, în momentul preluării unei funcții care i-a pus în fruntea unui stat, devin automat ceea ce au promis: slujitori ai statului și al intereselor sale profunde. Din acel moment, oricât de incredibil ni s-ar părea nouă acest lucru știind cum se comportă politicienii pe care-i vedem învârtindu-se ca găina fără cap într-o ogradă minusculă și neînsemnată precum aspirațiile lor, acele personalități de excepție pun statul pe prim plan și știu – iată o dovadă – că până în clipa morții trebuie să-i asigure funcționarea normală.
Marele secret al acestor politicieni este că au crezut în acest principiu esențial: un stat trebuie să funcționeze cât se poate de linear și previzibil, iar Elisabeta a II-a a făcut tot ce i-a fost posibil, chiar fizic, până la epuizarea puterilor, să mențină coerența angajamentului său față de națiune: regina nu guvernează, regina domnește!. Și acesta a fost angajamentul onorat de Elisabeta a II-a care a dorit să ofere sentimentul unei domnii coerente și, astfel, prezența ei a devenit exact ceea ce și-a dorit, adică a transformat-o în simbolul cel mai puternic de coeziune și, cred eu, cel mai important liant care a menținut unitatea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Exact acesta, cred eu, a fost motivul pentru care, la limita puterilor, a dorit să fie prezentă la ceremonia absolut simbolică reprezentată de primirea oficială a doamnei viitor prim-ministru.
A făcut-o pentru a marca ultima sa contribuție posibilă la menținerea normalității Regatului, tocmai pentru că știa că lasă în urmă tensiuni economice și sociale de o magnitudine nemaiîntâlnită de la finele războiului și că, mai ales, cota de încredere a fiului său, viitorul Rege, este departe, chiar extrem de departe, măcinată de scandalurile pe care le cunoaște o lume întreagă, de aceea care i-a fost ei acordată și în numele căreia a menținut unitatea UK.
A servit Statul. Ce omagiu mai înalt și plin de respect îi putem aduce noi și cu ce titlu mai nobil o poate asocia marea istorie?
Se încarcă comentariile...
