
De vorbă cu Mirabela Dauer
0
Mirabela Dauer a plecat din centrul Bucureştiul în satul Roşu din comuna Chiajna, locul unde şi-a regăsit liniştea, tihna şi inspiraţia...
V-aţi acomodat cu locuinţa şi-n definitiv cu viaţa într-un sat liniştit de la margine de Bucureşti?
Oooo, mă simt ca şi cum m-am născut aici. Înainte, dacă mă întrebai, habar n-aveam de existenţa acestor locuri, ştiam că pe aici se iese pe autostradă spre Piteşti, auzisem de Chiajna, dar cam atât. Acum, nu doar că sunt îndrăgostită de acest sat şi această comună dar îi cunosc toate străzile. Senzaţia mea, şi-am spus-o tuturor, este că aici m-am născut, sunt liniştită cum n-am fost niciodată, lucru care se vede pe mine, este o linişte sufletească…
Credeţi că locurile unde alegem sau, în unele cazuri, suntem nevoiţi să locuim, au o influenţă asupra noastră?
Draga mea, eu aici am întinerit cu 20 de ani. Mă simt aici ex-tra-or-di-nar! N-am crezut vreodată c-o să-mi placă la ţară. Eu am locuit ba pe Calea Moşilor, apoi după ce-am divorţat am stat pe Toamnei lângă Dacia, acolo e chiar centrul centrului… acolo mă simţeam în vizită. Primul lucru pe care l-am făcut când am venit în Roşu a fost să-mi schimb buletinul, permisul… n-am mai vrut să am nicio legătură cu Bucureştiul. Mă simt ca şi cum, casa părintească este aici. Dacă n-aş avea această meserie eu n-aş mai ieşi din casă.
Cine v-a ajutat să decoraţi casa? Aţi avut un designer?
Nu, eu… Dar m-au sprijinit cei dragi, fratele, cumnata… de fapt, ei m-au adus aici. Toţi stau aici în Chiajna, inclusiv finii. Datorită lor am ajuns la Roşu… până să mă mut aici, doi ani am căutat casă sau teren şi mi-a fost foarte greu pentru că nicio bancă nu mi-a aprobat un împrumut. Eram foarte necăjită din cauza asta…
De ce?
Nu ştiu… probabil le-o fi fost frică că mor mai devreme şi nu le dau banii înapoi. În orice caz, Gaby şi Rudy, doi oameni pe care-i iubesc, au văzut că sunt amărâtă şi îmi aduc aminte că acum trei ani prin martie, după ce-am venit din America, m-au adus să văd această casă care avea parterul terminat şi un pic din etaj… M-au întrebat dacă-mi place… eu am spus da, normal… am crezut că e a lor… Şi i-am auzit: e bine că-ţi place pentru că asta va fi casa ta! Deci dacă ei nu mă împrumutau eu nu ştiu dacă aş mai fi stat aici… ei vedeau că nu mi-e bine, dar au fost cu toţii alături de mine. Prietenii mei când au auzit că las centrul Bucureştiul că să mă mut la ţară mi-au zis că nu sunt zdravănă… dar eu sunt mândră că stau la ţară!
Ce suprafaţă aveţi aici?
Aaa, e mic locul, 330 mp cu tot cu casă. Dar l-am făcut să arate aşa cum îl vedeţi…
Vă înţelegeţi bine bine vecinii? Nu e totuşi un lucru atât de comun să stai lângă cea mai bună voce a României din ultimii 35 de ani… vocea şi cântecele dumneavoastră vor rămâne în istorie…
Mă înţeleg bine cu toată lumea, nu ştiu ce simt ei, dar eu sunt fericită că stau lângă ei… ies pe stradă, mă duc în vizită… păi, am ieşit eu vreodată când stăteam pe Toamnei să stau de vorbă cu vecinii??? Am găsit aici cel mai bun coafor pe care l-am avut vreodată. Liza de lângă liceu. Îmi iubesc toţi vecinii chiar dacă nu-i cunosc pe toţi. Îmi doresc să trăiesc cât mai mult ca să pot bucura de casa aceasta, de locul acesta, de tot ce mă înconjoară.
Lămuriţi-mă şi pe mine, dumneavoastră de unde aţi moştenit vocea pe care o aveţi? Aveţi artişti în familie?
Iubita mea, mama mea mai cânta uneori, dar la un nivel de amator, bunicul meu, tatăl mamei mele, a avut dintotdeauna cârciumi, iar mama cânta acolo… Ne mai cânta prin casă…. Uite că a existat un sâmbure la mine în familie.
Mi-aţi spus că diseară plecaţi de Dublin, aţi făcut nenumărate turnee în America… plecaţi des în străinătate... Bag de seamă că nu aveţi frică de zbor şi nu vă sperie un drum lung cu avionul.
Aaa, păi eu am zburat imediat în America imediat după atentatele din 11 septembrie 2001. Nu mi-e frică. Dacă aşa ţi-e scris să mori… nu poţi face nimic să eviţi destinul… Dumnezeu ştie ce are de făcut pentru fiecare. Şi eu am făcut zboruri lungi, nu aşa…
Spuneţi-mi… ce credeţi că s-a întâmplat în mintea şi sufletul Mădălinei Manole de a ajuns, conform anchetei, să recurgă la acel gest?
Florentina, Mădălina n-ar fi făcut niciodată aşa ceva!!! Şi sunt foarte sigură pe mine când spun lucrul acesta… Vreau să-mi ajute Dumnezeu să trăiesc şi să văd momentul când cei vinovaţi vor fi pedepsiţi. Aştept momentul acela. Voi avea o mare satisfacţie…
Ancheta s-a terminat… oficial s-a sinucis.
Mădălina n-a făcut aşa ceva! Crede-mă când îţi spun lucrul acesta… Nu se ştie niciodată când vom afla ceea ce s-a întâmplat cu adevărat… Ea era împlinită sufleteşte… avea ce şi-a dorit: copilul. Mădălina n-a făcut lucrul acesta. Ea nu a dus furadanul la gură.
Dumneavoastră aţi simţit vreodată că noua generaţie de artişti, voci din butoane şi din sintetizatoare, se împing artificial în faţă, lăsând adevăratele valori în eşalonul secund… v-aţi simţit vreodată nedreptăţită de noul val?
Nici vorbă de aşa ceva!!! Aseară am fost la ZU Music Award, sunt solicitată în atât de multe locuri că nu apuc să le onorez pe toate. Dar să ştii, draga mea, că şi pe vremea mea erau o grămadă de fătuci şi artistuţe care se băgau în seamă peste tot. Ghinionul lor a fost că programul la TV era de doar două ore… dar erau şi atunci şi se băgau în seamă peste tot. Acum, e adevărat sunt mai multe pseudovedete şi orice fetişcană fără cultură vrea să fie mare artistă… Asta e! Pentru mine această meserie este sufletul meu, am făcut asta din tot sufletul, este crezul meu… cei de-acum fac totul extrem de superficial. Eu nu m-am gândit vreodată că aş putea să am altă meserie…
De exemplu… actorie.
Da, probabil… eu am trăit fiecare melodie în parte… poate dacă cineva m-ar fi descoperit şi mă specula în acest domeniu nu aş fi spus nu. Eu m-am mulţumit cu ce mi
s-a oferit… ştii eu sunt un om împăcat cu mine şi cu tot
ce-am primit de la viaţă…Nu sunt omul trecutului, nicio clipă nu mă gândesc la trecut…
Nu aveţi nostalgii?
Nu. Voi aveţi, voi ăştia tinerii, pentru că sunteţi o generaţie deja obosită. Eu sunt omul viitorului.
Nu vă sperie, necunoscutul, viitorul, incertitudinea?
Nu, nici un pic.
V-a sunat telefonul şi am auzit o melodie foarte frumoasă… ce cântec aveţi la soneria telefonului?
E o piesă grecească din repertoriul Nataşei Theodoridou. Ador muzica grecească. Toate telefoanele mele cam aşa sună. Ce ai auzit tu este Kokkini Grammi. Am preluat şi eu piesa asta, versurile mi le-a scris Raoul, se numeşte Praf de Stele.
Ce colaborare artistică v-a fost cea mai apropiată sufletului…
Toate… am lucrat cu Marian Nistor, am lucrat cu mulţi artisţi pe toţi îi îndrăgesc…
Marian Nistor a fost vecinul meu. Făcea senzaţie când trecea pe stradă cu bentiţa aceea.
Da? Să ştii că eu i-am pus bentiţa aia. El avea părul foarte lins şi i-am zis să-şi facă permanent… soţia lui a adus o coafeză acasă şi de atunci şi-a păstrat această imagine. Şi eu purtam bentiţă. Am cântat şi cu Cătălin Crişan, Cornel Constantiniu, Gaby Dorobanţu, acum cu Raoul…
Din noua generaţie cu cine aţi vrea să faceţi un featuring?
Am o melodie cu Smiley şi Alex Velea… Dacă vă uitaţi pe internet o s-o găsiţi. Am cântat-o la Radio Zu. E bine, bine, e foarte bine…
Cine are voce bună din generaţia de acum?
Andra. Şi Nico îmi place tare, Monica Anghel... Băieţii de Deep Central cântă foarte bine, îmi place foarte tare Antonia, în afară de faptul că e foarte frumoasă cântă bine.
Mie mi-ar fi plăcut să vă văd într-un juriu la o emisiune concurs, mai exact la Vocea României.
Aaa, daaa, sunt într-un juriu la o emisiune care o să fie difuzată în curând la noul post ZU TV, sunt cu Whats up, şi cu Ruby se numeşte Pentru că… talent! Va fi o emisiune foarte faină… Pe mine m-au scos din diferite jurii pentru că nu am fost de acord să fiu un om de paie, să votez pe cine îmi spun ei… eu n-am putut, eu sunt un om corect. Uite, ţara asta e plină de kitchuri, de amatori, de oameni imorali că nu am chef să contribui şi eu la chestia asta.. Florentina, nu am chef! Şi de ce să încurajăm non-talentele şi să ajungă să fie un model pentru ceilalţi tineri… Emisiunea o să fie în fiecare luni pe ZU TV de la 8.30 la 10 seara. Iar aici de mine nu se trece dacă nu ai talent.
Mi-aţi spus că aţi călătorit foarte mult şi aţi văzut foarte multe ţări. Totuşi unde nu aţi ajuns până acum?
În Japonia, şi culmea eu sunt o mare mâncătoare de sushi... n-am fost nici în China.
Gătiţi?
Acum de când o am pe Erika nu prea mai gătesc. Erika este omul meu de încredere în casă. Mă ajută cu gospodăria, ea ştie ce trebuie să plătesc, ea e administratorul casei. Ea e tot. Eu aş găti… dar dacă e ea… gândeşte-te puţin… ea e unguroaică. Mai are vreun rost să mă bag peste ea în bucătărie? Ştii ce-a făcut odată? A pierdut un pariu făcut cu vecinii de pe stradă, ea zicea că nu se termină asfaltarea străzii până la nu ştiu ce dată, şi aştia de la primărie au terminat iar Erika a gătit un cazan de gulas pentru toată lumea.
Vă place cum este administrată comuna Chiajna?
Daaa, primarul Minea este un personaj… Dincolo de asta el este un exemplu pentru toţi locuitorii. Este un om gospodar. Eu spun la toată lumea ce fel comună de Chiajna şi ce parcuri minunate, ce străzi curate există aici.
Faceţi politică?
Bleah… nuuuu…
Sunteţi un om de dreapta sau de stânga?
Eu ştiu de dreapta şi stânga de la picioare şi de la mâini! În rest nu am habar. Dar mă bucur că m-ai întrebat pentru că vreau să-ţi spun ceva: mie mi-a plăcut şi cum era înainte îmi place şi cum este acum. Ceauşescu nu a fost un om rău intenţionat. El a făcut o mulţime de lucruri bune pentru ţara asta. El şi-a iubit această ţara. Că nu ne-a lăsat să ieşim din ţară? Foarte bine a făcut! Ai văzut dacă am ieşit în străinătate ce s-a întâmplat? Ne-am făcut de tot râsul… suntem catalogaţi foarte prost. Urăsc ce aud despre români. Nu exista atâta mizerie, golănie, furtişag… Pe vremea aia toată lumea avea un serviciu, de la fabrici îţi dădea casă, sistemul era foarte bine gândit. Vreau să-ţi spun ceva. Eu am stat la bloc pe Calea Moşilor şi când rămâneam fără bani, mă împrumutam de la femeia de serviciu a blocului, care avea patru copii şi care avea frigiderul plin din salariu ei de femeie de serviciu şi al bărbatului ei care era instalator. Din punctul acesta de vedere sunt comunistă. Au fost şi o mulţime de lucruri rele… teama de securitate, noi la televiziune nu aveam voie să apărem cu părul neprins, dar astea sunt nimicuri faţă de grozăviile care se petrec acum. După revoluţie s-au întâmplat foarte multe lucruri bune dar şi mai multe lucruri rele… eu am avut posibilitatea să plec din ţară definitiv, dar n-am avut nevoie. După revoluţie am uitat brusc limba română şi
ne-am făcut cu toţii americani. Italienii nu cântă în limba engleză, cântă în limba lor… Înţelegi? Sunt fericită că acum avem acces la informaţii, la computer, la internet. Pe mine m-a învăţat să umblu pe computer Laura Stoica. A fost una dintre cele mai bune prietene ale mele. Noi vorbeam infernal de mult la telefon şi ea mi-a spus într-o zi: i-aţi şi tu un computer să vorbim pe chat. Uite, dacă e să regret ceva e faptul că nu m-am născut mai devreme, mai acum, mai aproape de vremurile acestea ca să mai apuc să trăiesc încă 30, 40 de ani de-acum încolo.
Vă văd cu o mulţime de telefoane, se aude sunetul de la WhatsApp, văd laptop… vă plac gadgeturile vă pricepeţi?
Cum să nu!! Când am timp, eu asta fac. E o bucurie la mine… Primul lucru când mă trezesc stau pe Facebook, răspund la mailuri, postez diferite chestii, caut… Vorbesc cu prietenii mei din străinătate. Dar dincolo de toate astea sunt tare necăjită Florentina când văd că ţara asta nu e iubită…
Cine n-o iubeşte noi oamenii sau conducătorii?
Nu, n-are nicio legătură cu conducătorii.. uite hai sa vorbim de Chiajna… pentru orice prostie e de vină Minea! Dacă un nesimţit face un rahat pe stradă e de vină Minea? Aşa şi la noi…pentru orice lucru urăt care se întâmplă e de vină Băsescu? Dacă nu conduci bine maşina şi întri într-un stâlp, tot Băsescu e de vină. Asta e boala noastră să-i acuzăm pe conducători fără să ne uităm în ograda proprie.
Consideraţi că Traian Băsescu a fost un preşedinte rău?
Nu. Mie îmi e drag Traian Băsescu. Oamenii în tot timpul acesta au uitat că Băsescu este ofiţer, comandant de navă… asta nu e un lucru mic. Are o carieră în spate. Eu m-am uitat la el de-a lungul anilor la câte acuzaţii i s-au adus, cât a fost de împroşcat şi călcat în picioare şi el a rămas drept cu coloana vertebrală… şi pentru tot ce s-a întâmplat în ţara asta a fost acuzat Traian Băsescu... Măi da’ voi nu vă uitaţi în curtea voastră? Eu îl admir pe Traian Băsescu pentru demnitatea lui… e atât de umilit, de călcat în picioare şi el este demn… ba mai are puterea să mai facă şi haz despre asta. Bravo lui! Uite cum e răsplătit că a avut încredere în anumiţi oameni!? Asta e valabil pentru noi toţi… mie nu-mi plac trădătorii, dar acum ţara asta e trădată. Cred că Ceauşescu se zvârcoleşte în mormânt. Noi avem cea mai frumoasă ţară… dar ne batem joc de ea… munte, mare, deltă... nouă ne-a dat Dumnezeu tot ce era mai frumos şi uite ce-am ajuns… nişte cerşetori. Se poate aşa ceva? Eu ador ţara asta, puteam să plec de nenumărate ori, dar n-am vrut să plec. Eu cred că preşedintele ţării noastre la câte probleme are pe cap şi ce responsabilităţi are, ia puţini bani. Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre primar.
V-aţi gândit să vă îndreptaţi şi către o carieră didactică? Dumneavoastră chiar aveţi un har special, ştiţi să vă apropiaţi de oameni, ghiciţi cu uşurinţă unde se află talentul ascuns în vocea unui tânăr…
E adevărat că eu n-am terminat Conservatorul dar eu pot să-i învăţ şi să-i ajut pe copiii ăştia să cânte. Pot să le dezvălui nişte "secrete", pot să le arăt unde greşesc şi mai ales, pot să le spun părinţilor atunci când e cazul, să-şi lase copilul să găsească un alt drum. Pentru că sunt profesori care pun şi simplu îţi fură banii din buzunar. Iar părinţii ăştia fac nişte sacrificii imense ca să plătească studiile astea de canto şi poate nu e cazul. Da… cred că mi se potriveşte dar nu m-am gândit serios. Aş face eu o şcoală de genul acesta dar nu am bani…
Uite mi-am adus aminte de ceva. Impresarul meu Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu, mi-a tot spus să fac un spectacol de carieră la Sala Palatului pentru mine… Eu aşa ceva nu fac deocamdată!!!
De ce???
Păi să-ţi spun de ce Florentina… Eu o să fac un spectacol omagial în momentul în care nu voi mai cânta! Când v-am spus adio… Dar eu cânt!! Eu n-am terminat cu cântatul…eu nu mă retrag. Mă deranjează când genul acesta de spectacole nu sunt înţelese aşa cum trebuie. Eu am fost la spectacolul de retragere al Allei Pugacheva ţinut pe stadionul Luschniki din Moscova, am cântat şi eu cu Savoy-ul… Acela da show!
Sunteţi un artist scump?
Nu, eu sunt un om modest. Mă dedic cu tot sufletul când trebuie să-mi fac meseria şi pot s-o fac oriunde... Eu fac spectacol la nunţi, botezuri, petreceri.
Cântaţi muzică lăutărească?
Nu, dar am un repertoriu cu muzică de petrecere.
Spuneţi-mi în ce relaţii sunteţi cu colegii dumneavoastră din fosta generaţie, Corina Chiriac, Angela Similea…
Bune… Relaţii bune. Ne vedem mai rar că fiecare aleargă să se descurce cât mai bine, dar eu sunt mai apropiată de generaţia tânără, mă simt confortabil cu ei, eu nu sunt omul trecutului sunt omul viitorului… Cât o mai vrea Dumnezeu să mă ţină pe pământ…