AnimaWings intră în reorganizare judiciară. Se aşteaptă reprogramarea sau anularea unor zboruri | adevarul.ro

AnimaWings intră în reorganizare judiciară. Se aşteaptă reprogramarea sau anularea unor zboruri

Publicat:
0
1 live

Compania aeriană românească AnimaWings a inițiat procedura de reorganizare judiciară, în încercarea de a-și proteja activitatea, de a-și restructura obligațiile financiare și de a-și stabiliza operațiunile. Compania anunță că nu își suspendă activitatea și că va continua să opereze zboruri, însă programul ar putea suferi modificări în perioada următoare. 

Compania aeriană românească AnimaWings.
Compania aeriană românească AnimaWings.

Potrivit AnimaWings, decizia vine după o perioadă în care problemele tehnice repetate ale flotei au redus disponibilitatea aeronavelor și au afectat activitatea operațională și financiară.

Presiunile au fost amplificate, susține compania, de contextul economic dificil, scăderea puterii de cumpărare, instabilitatea politică și creșterea costurilor cu petrolul, care au majorat cheltuielile de operare din industria aviatică.

În aceste condiții, AnimaWings spune că structura sa financiară a ajuns temporar într-un punct în care are nevoie de protecția oferită de procedura de reorganizare judiciară pentru a-și putea restructura obligațiile și continua activitatea.

În prezent, AnimaWings operează cu două aeronave Airbus A320 disponibile. Compania spune că încearcă să păstreze cât mai multe dintre zborurile și rutele deja programate.

Capacitatea redusă a flotei poate duce însă, în următoarele zile, la modificări ale programului. Unele curse ar putea fi reprogramate sau anulate punctual.

Pasagerii afectați urmează să fie informați direct, folosind datele de contact din rezervări. Pentru zborurile care nu vor mai putea fi operate, compania anunță că va oferi soluțiile aplicabile fiecărei situații, inclusiv rambursarea biletelor sau, acolo unde este posibil, variante alternative de călătorie.

AnimaWings avertizează și că serviciul de Customer Support ar putea răspunde mai greu decât de obicei, din cauza numărului ridicat de solicitări. Cererile vor fi prioritizate în funcție de data călătoriei, urmând să fie soluționate cu prioritate situațiile pasagerilor care trebuie să călătorească în perioada imediat următoare.

CEO-ul AnimaWings, Marius Pandel, spune că procedura reprezintă o soluție prin care compania încearcă să își protejeze activitatea și să depășească perioada de dificultate financiară.

„Este o decizie dificilă, dar necesară pentru a proteja ceea ce am construit în ultimii ani și, mai ales, pentru a putea continua. Problemele tehnice repetate ale flotei au produs într-un timp relativ scurt efecte în lanț asupra întregii noastre activități, într-un context economic care a amplificat suplimentar această presiune. Am ales să acționăm noi, responsabil, și să accesăm cadrul legal care ne permite să protejăm compania, operațiunile și perspectiva AnimaWings. Prioritatea imediată sunt pasagerii noștri și menținerea unui număr cât mai mare de zboruri. AnimaWings va continua operarea într-un format adaptat. Este o etapă dificilă pe care trebuie să o traversăm pentru a putea construi următoarea etapă a companiei pe baze sustenabile”, a declarat Marius Pandel.

În cadrul procedurii de reorganizare, compania intenționează să lucreze la stabilizarea situației financiare, restructurarea obligațiilor și identificarea unor soluții pentru activitatea operațională și comercială.

AnimaWings susține că reorganizarea judiciară are ca obiectiv continuitatea activității, nu oprirea operațiunilor. Compania spune că va anunța eventualele modificări ale programului de zbor și evoluțiile relevante prin canalele sale oficiale.

Top articole

Partenerii noștri