Curiozităţi bolnăvicioase

Zilele trecute am fost la o gală a milionarilor. Nu sunt milionar, dar m-am dus pentru că m-am numărat printre gazdele evenimentului. S-au ţinut discursuri, s-au dat diplome, s-a socializat – cum se spune pe malul Dâmboviţei. Eu am băut un vin roşu de Dealu Mare - Ceptura, foarte bun.

A doua zi, m-a sunat o amică mai îndepărtată, care ştia că fusesem la gală şi m-a întrebat direct: „Ia spune-mi, cu cine a venit S.D.?“ A fost cu o doamnă, i-am răspuns căutând prin mintea mea obosită imaginea milionarului S.D. „Era blondă?“ a insistat amica. Da, era blondă. „Avea peste 30 de ani?“ Cred că era o păpuşică blondă, am precizat spre deliciul amicei mele care n-a mai avut altă curiozitate aflând că blonda milionarului avea sub 30 de ani şi a închis telefonul. La cât vin băusem la gală şi pe Regina Angliei tot păpuşică aş fi văzut-o.  

La vreo două zile de la paranghelie, m-a sunat un amic îndepărtat, care cochetază cu presa, o presă neclară. Nu mă mai sunase de vreun an. M-a întrebat dacă ştiu ceva despre M.P. Care M.P.? am întrebat năuc, deşi îmi trecuse mahumureala de la gală. „Cum care M.P., prezentatorul de la televiziunea Ţ!“ Ah, da, uitasem că ăsta mai există pe sticlă! Ce să ştiu despre M.P.? „Este cumva homosexual?“ Habar n-am! – am răspuns blocat. Poftim, tocmai pe mine m-ai găsit să mă întrebi asta, ce ţi-a venit? – m-am pregătit să-l iau la rost. „Mă gândeam că poate tu ştii!“ Nu ştiu, dom’le! Şi de ce ar trebui să ştiu? „Am încercat să verific şi eu o informaţie!“ – s-a justificat amicul ofuscat şi a încheiat discuţia.

Emoţiile autentice ne-au părăsit în această lume aglomerată de curiozităţi bolnăvicioase.      

Probabil că astfel de curiozităţi fac parte din viaţă şi n-ar trebui condamnate – mi-am spus cu înţelegere, în timp ce mă uitam la prima pagină a unui tabloid citit în metrou de un bărbat între două vârste. Mă uitam la titlul de pe front page: „Vica lui Piţurcă se iubeşte cu un miliardar turc“ – şi mă întrebam ce dracu’ este în mintea oamenilor care au astfel de curiozităţi (mai dau şi bani pe ziar ca să afle că Vica...). Este o curiozitate firească, ce face parte din viaţa noastră, sau este o spălare pe creiere operată cu cinism de cei care conduc sistemul în care trăim?

În fond, am ajuns cu toţii să vorbim numai despre ceea ce vedem la televizor, ce se postează pe site-uri, să comentăm ce mai zic vedetele, fotbaliştii, maneliştii, guristele şi liderii de opinie. Viaţa noastră s-a umplut de curiozităţi pe seama unor personaje care nu merită nicio clipă de atenţie. Dar ele se bagă cu tupeu în vieţile noastre şi noi le deschidem uşile, poftiţi!, ce mai ziceţi?, ce mai faceţi? Aproape că nici nu mai suntem în stare să vorbim pe bune despre viaţă, despre dragoste, suferinţă, prietenie, despre moarte. Totul se reduce la ce-a zis ăla sau cu cine s-a combinat aia. Parcă emoţiile autentice ne-au părăsit în această lume aglomerată de curiozităţi bolnăvicioase. 

Pe de altă parte, cred m-aş simţi nepregătit dacă un amic m-ar suna ca să mă întrebe pe un ton grav: „Ia spune, Barbule, ce-i viaţa asta?“. Aş improviza răspunsul: viaţa e un pahar cu vin care trebuie băut până la fund.