Cum văd românii conflictul din Ucraina?

Soldaţi americani la baza militară Mihail Kogălniceanu, în timpul vizitei secretarului general NATO Jens Stoltenberg în România (11 februarie 2022)

Ameninţarea de la graniţa cu Ucraina a dus la creşterea încrederii în NATO, la cote nemaiatinse din perioada entuziasmului aderării. Dar pe fondul fricii de război creşte şi naţionalismul şi teama de o recesiune.

„Faptul că suntem în NATO nu ne ajută, dimpotrivă. Noi aici în România suntem naivi şi buni. Ţara ar trebui să fie neutră. Eu nu m-aş băga cu niciunii”, ne spune Eugenia Danciu, o profesoară de religie ieşită de curând la pensie, cu care am stat de vorbă la Bucureşti. Nu-i plac ruşii, pentru că familia ei a avut multe de îndurat la venirea lor în România după al Doilea Război Mondial. „Fraţii tatăului meu şi ai mamei au murit în acest război, unii pe front, alţii de foame, după ce ruşii le-au luat tot ce aveau. A fost o experienţă dureroasă şi n-aş vrea să se repete.”

În România, adesea tendinţele politice şi sociale venite dinspre generaţiile care au trăit şi s-au maturizat în timpul Războiului Rece sunt diferite faţă de ale celor care au crescut şi au fost educaţi după căderea dictaturii. Sondajele scot la iveală diferenţele dintre aceste generaţii, dar şi punctele lor de întâlnire. De pildă, un sondaj de acum un an arăta că în România, cei care au încredere în Vladimir Putin sunt mai ales bărbaţii sub 30 de ani cu educaţie medie sau superioară şi cu venituri mai ridicate (INSCOP, martie 2021). Faţă de media naţională, cei sub 30 de ani sunt mai tentaţi să privească spre Rusia cu admiraţie, decât cei peste 60 de ani, care, după cum arată cercetările, sunt ceva mai neîncrezători decât media naţională.

Anul trecut, când au fost întrebaţi de ce cred că Rusia nu are o imagine prea bună printre români, 35% au dat vina pe istorie şi cam tot atâţia au spus că nu e vorba despre o imagine proastă, ci de faptul că românii nu sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă acolo, 27% au invocat că Moscova se opune unirii României cu Republica Moldova şi doar 17% au vorbit despre faptul că Rusia nu are o imagine bună pentru că „se poartă prost cu proprii cetăţeni”.

În mod surprinzător, într-o cercetare numită Barometru de Securitate, din toamna trecută, 40% dintre români aveau multă şi foarte multă încredere în Rusia, deşi, în acelaşi timp, în jur de 70% dintre cei intervievaţi declarau că au multă încredere în statele occidentale, iar încrederea în NATO era chiar mai mare. 

Ar putea exista, deci, un segment de populaţie care basculează între Est şi Vest. Nu ştim exact cât este de mare, pentru că cercetările sociologice din ultima vreme nu intră în profunzimea problemei, ci rămân la suprafaţă. Avem mai degrabă date cantitative decât calitative şi din ele rezultă că, deasupra, apele sunt limpezi, iar ataşamentul faţă de valorile vestice este puternic, de neclintit. Ameninţarea de la graniţa cu Ucraina a dus la creşterea încrederii în NATO, la cote nemaiatinse din perioada entuziasmului aderării. În acelaşi timp, însă, cei mai mulţi români nu sunt dispuşi să-şi sacrifice confortul pentru principiile apărării Ucrainei.

În paralel cu acest nou val pro-NATO creşte însă pe fondul fricii de război naţionalismul şi teama de o recesiune economică. Politicienii naţionalişti primesc tot mai mult spaţiu în prime-time şi revine în actualitate înclinaţia tradiţională a elitei politice autohtone, să fie şi cu unii şi cu ceilalţi. Un balans care denotă nu doar nesiguranţă, ci şi o loialitate dilematică, transmisă istoric şi propagandistic.

Când am întrebat-o pe Nadine Răducanu, studentă la Stomatologie în anul 5 la Bucureşti, dacă se teme de război, mi-a răspuns prompt: „Nu, pentru că suntem în NATO.” În acelaşi timp, crede că pentru România situaţia e riscantă: „ Suntem foarte aproape de Rusia şi suntem o ţară destul de micuţă faţă de ei şi, în plus, suntem destul de departe de ceilalţi aliaţi, fiindcă şi aliaţii ne pot promite..., dar cu scutul antirachetă, de exemplu, nu l-au pus aici pentru binele României, ci tot pentru binele lor. Suntem la mijloc şi România ar trebui, dacă ar putea, să aibă o tactică diplomatică neutră: să fim în relaţii bune şi cu Rusia şi cu Aliaţii.” Această gândire biunivocă pare destul de larg răspândită. Am întâlnit-o şi la Ileana Bucur de 55 de ani: „Ne gândim că totul e acolo între ei, între ucrainieni şi ruşi. Îmi aduc aminte că tata povestea cum a fost în război, că el a fost pe front împotriva ruşilor. Nu vrem să se mai repete războiul. E bine că suntem cu NATO, fiindcă ne ajută în caz de ceva, dar şi cu ruşii ar trebui să ne avem bine.” Ştefan Drăgan, student la Universitatea de Construcţii în anul 3, spune că citeşte presă străină să înţeleagă mai bine, crede că România nu e în pericol, dar că apartenenţa la NATO „nu ne fereşte, ci dimpotrivă”.

Aceste exemple sugerează, însă, că felul de a gândi al oamenilor, temerile lor, echilibrul pe care nu-l pot găsi în politica internă îi fac să devină oscilanţi şi nesiguri de cea mai importantă umbrelă de securitate pe care a avut-o România vreodată.

Pe de altă parte, în sinceritatea celor care răspund la sondaje se poate interfera ceea ce Elisabeth Noelle-Neumann numea „spirala tăcerii”: faptul că oamenii preferă uneori să tacă sau să se conformeze opiniilor generale, chiar şi atunci când nu sunt de acord cu ele, pentru a nu ieşi în evidenţă. O formă de a se ruşina de propriile lor păreri şi de a merge la suprafaţă cu valul general, urmând ca revolta lor să-şi găsească drumul, cu prima ocazie.

Sabina Fati - Deutsche Welle