Cu Neptune Deep în bătătura neapărată de NATO, ar trebui să ne intereseze în cel mai înalt grad deschiderea azi a procesului împotriva sabotorilor conductei Nord Stream 1 și 2 | adevarul.ro

Cu Neptune Deep în bătătura neapărată de NATO, ar trebui să ne intereseze în cel mai înalt grad deschiderea azi a procesului împotriva sabotorilor conductei Nord Stream 1 și 2

Publicat:
0
1 live

Azi se deschide la Hamburg, în cadrul Curții de apel hanseatice, primul dintre procesele legate de sabotajul spectaculos împotriva conductelor Nord Stream 1 și 2. De ce să ne intereseze lecțiile militare, economice, diplomatice și legate de funcționarea serviciilor speciale, oficiale sau nu, militare, militarizate, para-militare și neobișnuitul comportament al guvernelor pe timp de criză?

Nord Stream 2 FOTO Shutterstock
Foto: Shutterstock

Pur și simplu, cred eu, că actuala situație atât de super-tensionată are, ca atunci, în centrul ei nevralgic funcționarea zonelor de extracție, a rafinăriilor și a conductelor de transport, devenite, în logica murdară și nemiloasă a acestui război hibrid de mare intensitate, ținte privilegiate cu valoare militară. Cu siguranță că se va mai întâmpla, există puține îndoieli în acest sens, tocmai pentru că tot acesta este punctul nevralgic al scandalului generat de acordul Trump-Putin, de protestele disperate ale ucrainenilor și de perspectiva unei ierni de coșmar pentru o parte dintre țările europene care, în zilele următoare, vor decide să continue sprijinul pentru Kiev.

Iar scandalul care poate rezulta în urma dezvăluirilor și deciziilor acestui proces care pornește atât de târziu (patru ani după 26 septembrie 2022, momentul sabotajului din Marea Baltică) pot avea consecințe gigantice în ceea ce înseamnă raporturile diplomatice și militare ale Ucrainei cu diferiții săi aliați, până nu demult uniți într-un singur narativ, cel care îi acuza pe ruși de o operațiune sub steag fals pentru a sugruma energetic Occidentul.

De atunci s-au acumulat tone de date care, spun diverse echipe de anchetă pe baza cărora acționează acum justiția germană, ar demonstra că, la acea dată, o echipă de militari ucraineni specializați în acțiuni de comandă submarin, au amplasat explozivi la o adâncime de 80 m. Șeful acestei echipe ar fi fost Serghei Kuznețov – ceea ce urmează urmeză să fie demonstrat- dar acuzat acum de „crime de război” de către procurorii care vor susține rechizitoriul la Hamburg.

A fost arestat la finele lunii august în Italia, în timp ce susținea că se află în vacanță și a fost transferat trei luni mai târziu în Germania. De atunci au început să se scurgă spre presă diferitele concluzii ale unor anchete paralele (nu numai din Germania) care vor fi reluate acum, oferind, spre exemplu, detaliile extrem de precise ale fiecărui moment din operațiunea echipei de comando alcătuită din șase persoane care a organizat, se spune, întreaga acțiune la bordul unui vas cu pânze în apropierea insulei Rugen în Marea Baltică.  

Conform datelor publicate până acum în presa germană, grupul de comando ucrainean ar fi folosit identități false pentru a închirierea vasului cu pânze și au adus la baza lor temporară de operațiuni și explozive profesioniste dotate cu dispozitive detonare comandate la distanță. Interesant este că a în acest an, în Croația, a fost identificat un al doilea membru al grupului ucrainean de comando, fiind arestat în luna august a acestui an, urmând să fie definitivată și executată procedura de extrădare solicitată de justiția germană.

Interesul este enorm deoarece programul de construire a gazoducului a fost unulk de importanță națională strategică pentru Germania, susținut cu toată forța de marile partide politice din Germania, CDU și SPD. Ideea centrală a proiectului era de a ocoli definitiv teritoriul Ucrainei considerată nesigură și constituirea unei surse de aprovizionare sigure și de durată a Europei occidentale cu gaz rusesc. Proiectul a fost inițiat de Cancelarul Schroder, dar a fost construit după anexarea Crimeii d cu acordul și sprijinul politic total al conservatorilor germani, atunci conduși de Angela Merkel.

Întrebarea fundamentală este, la nivelul Germaniei,  cine și ce a știut – și cine a comunicat sau nu informațiile respective, sub ce formă și la ce nivel militar, de securitate și de responsabilitate politică. În funcție de asta, vor urma consecințe extrem de grave.

La fel de important este de aflat dacă, da sau nu, a existat o conivență între serviciile de informații care să fi permis organizarea acțiunii complexe a comandoului de scufundători militari ucraineni. Cine a închis deliberat ochii și cine a acoperit și garantat informațional trasul operațiunii, la ducere și întoarcere, precum și rutele individuale de exfiltrare ale membrilor comandoului spre diferite zone ale lumii?

În fine, poate cea mai dificilă dar și normală întrebare este dacă, finalmente, nivelul superior politic de decizie – Cancelarul în Germania și Președintele Zelenski în Ucraina, au fost sau nu informați în vreun moment și li s-a cerut un acord, fie și verbal pentru autorizarea operațiunii descrisă acum drept cel mai important sabotaj după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dimensiunea scandalului poate cuprinde (poate chiar ar fi perfect normal să fie așa) inclusiv serviciile de informații militare ale NATO deoarece se dovedește că în Marea Baltică s-a putut monta atât de ușor o asemenea acțiune de sabotaj  împotriva unei ține civile de foarte înaltă importanță strategică fără să existe, cel puțin până acum, rapoarte privind sesizări de vulnerabilitate sau alarme venite din partea Aliaților.

Avem de ce să ne punem întrebări? Cred că da. Numai că ar trebui să intereseze pe cineva să aibă și un răspuns. Neptun Deep este cea mai importantă investiție energetică din apropierea României care poate, în anumite condiții, să devină țintă în acest război care se tensionează acum foarte rapid și este situată pe un teritoriu doar în Zona Economică Exclusivă a României, deci în care NATO nu are competențe derivate dintr-o eventuală aplicare a art. privitor la apărarea colectivă.

Interesantă, foarte interesantă și politic explozivă, povestea care începe acum la Hamburg...

Top articole

Partenerii noștri