Crin se scoală şi pleacă. Din nou?!

0
0

Vai, ce weekend drăguţ! O deplasare la Iaşi l-a obosit atât de tare pe Crin Antonescu, încât liderul liberal a aţipit în timpul unui discurs al lui Victor Ponta.

Nici măcar măscările lui Ponta cel Bun la adresa lui Băsescu cel Rău nu l-au trezit din reverie pe “fratele Crin”. Doar soneria unui telefon duşman a pus capăt, nedrept şi brutal, dulcei visări a politicianului cu nume de mareşal, prenume de floare şi renume de trântor.
Să ne amintim: Crin Antonescu este campionul absolut al chiulului parlamentar, având la activ prezenţe de 3%, 2% sau chiar 0%, de la o sesiune la alta. Crin Antonescu a lipsit chiar şi de la deschiderea actualei sesiuni a Parlamentului, singura în care nu mai era simplu senator, ci ditamai preşedintele Senatului, adică omul numărul 2 în stat. Prelungirea vacanţei din străinătăţuri, după istovitorul mandat de interimar la Cotroceni, a fost mai importantă decât datoria prezenţei la locul de muncă.
Dar cum somnul nu e singura plăcere a lui Kakarau von Isaccea, iată-ne spectatori la o nouă demonstraţie de ţâfnă profund liberală, însoţită de minciună aproape pontaniană. Crin cel Viteaz a calificat drept “neadevărată şi parşivă” ideea că el sau Ponta ar fi făcut declaraţii împotriva Uniunii Europene. “La domnul Tăriceanu n-am pretenţii, dar dacă îmi daţi dumneavoastră o singură declaraţie antioccidentală făcută de mine sau de Ponta, eu închei subiectul, mă scol şi-am plecat”.

Apă, daţi-mi apă, că mă sufoc! Mă doare burta de râs! Păi, tocmai ce-am lansat o carte, “Jurnalul unui puci ratat”, care a făcut furori la Târgul Gaudeamus (peste 800 de exemplare vândute în doar cinci zile) şi care reproduce zeci de declaraţii antioccidentale aparţinând celor doi corifei ai destabilizării statului român! Ce bine e că nu toţi suntem loviţi de amnezie (ori plini de tupeu?) precum dl Antonescu... Cartea e doar o piedică suplimentară în calea uitării. Sper că n-o vor rade puciştii de pe tarabe pentru a o arde pe rug în pieţe publice...

Întrucât spaţiul e limitat, îl lăsăm în plata Domnului pe Ponta, iar din vasta operă antioccidentală a lui Antonescu reproducem miezul unei singure intervenţii, cea din 13 august, de la Antena 3. “Aceiaşi oameni încearcă să folosească toate pârghiile de influenţă în cercuri politice externe, începând cu Ambasada SUA la Bucureşti, cu ambasadorul, în speţă, care este evident părtinitor în această chestiune. O spun fără ezi¬tare şi i-am spus-o şi Domniei Sale: încearcă să genereze un asediu asupra cui decide, a instituţiilor statului de drept. (...) Am un respect enorm pentru Germania, pentru doamna Merkel ca om politic, dar nu este acceptabil să dai declaraţii pe ce ţi-a spus Băsescu la telefon. (...) Nu se poate să fii ditamai preşedintele Comisi¬ei Europene, domnul Barroso adică, şi din vacanţă, de undeva, să mai trimiţi o scrisoare lui Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat aici! Nu se poate să tratezi atât de neglijent un aliat! (...) În spatele meu sunt 7,5 milioane de oameni. În spatele lui Băsescu sunt 900.000 şi nişte susţinători dintre care, pro¬babil, cel mai important este ambasadorul SUA. Cu asta ne luptăm”.
Suplimentul filosofiei antonesciene ne-a fost livrat pe 17 august. Întrebat de cine se teme mai mult la alegerile prezidenţiale, Marele Chiulangiu a răspuns pe un ton grav: “De Departamentul de Stat al SUA”.
Dispreţul lui Crin Antonescu faţă de adevăr este atât de mare, încât bagă mâna-n foc nu doar pentru comportamentul său “pro-european”, ci şi pe atitudinea similară a tuturor PSD-iştilor, PNL-iştilor şi PC-iştilor din ţara asta! “Nu s-au făcut declaraţii antieuropene şi antioccidentale”, a zis aseară liderul PNL (unde credeţi?) la Antena 3. Nu-i nimic, va avea pe masă cartea “Jurnalul unui puci ratat” (nu trebuie să se deranjeze, are destui lachei care să i-o aducă) şi îşi va aminti de prăpăstiile ieşite din gura unor Eugen Nicolăescu, Dan Mihalache, Relu Fenechiu, Mircea Diaconu, Norica Nicolai, Cristina Pocora, Sorin Roşca Stănescu, Daniel Barbu, Dan Şova, Cătălin Ivan, Mădălin Voicu etc. Iar în fruntea lor, moţ lângă moţ, Crin Antonescu şi Victor Ponta.
În faţa acestor dovezi, e de aşteptat ca dl Antonescu - care, se ştie, îşi respectă întotdeauna promisiunile - să încheie subiectul, să se scoale şi să plece. Hai, că ne-am mai distrat o dată...

P.S. Întrucât Antonescu este profesor de istorie (e drept, fără operă) şi că la facultate a rămas repetent, e de înţeles că-l mai trădează limba română. Nu-i nimic, îl ajutăm. Duminică seară, la Antena 3, dl Crin a spus: “Fiecare dintre noi facem politică de multă vreme”. Greşit, domnule fost preşedinte interimar! Corect se spune: “Fiecare dintre noi face politică de multă vreme”, la singular, întrucât subiectul e “fiecare”, nu “noi”. Prima lecţie e gratis, de la a doua începe taxarea!
 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite