Centenarul lui Gogu Puiu şi reverberaţiile rezistenţei anticomuniste din Dobrogea

Sursă imagine: Pagina de Facebook a Asociaţiei Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei

Nu mulţi cunosc faptul că avem o zi dedicată comemorării deţinuţilor anticomunişti din perioada 1944-1989, statuată încă din anul 2011 prin legea cu numărul 247. A fost asociată cu sărbătoarea religioasă a celor 40 de mucenici ucişi de romani în secolul al III-lea, anterior siliţi să se închine idolilor după ce au mărturisit credinţa în Hristos.

Prin urmare, data de 9 martie ne oferă imboldul de a reflecta la victimele sistemului concentraţionar comunist din România.

Vineri seara, sala Colonade a hotelului Ten din Constanţa a găzduit un amplu eveniment de evocare şi celebrare a unei figuri proeminente a comunităţii aromâne din Dobrogea: luptătorul anticomunist Gogu Puiu (1918-1949). Spre deosebire de evenimentele anterioare, organizatorii au ţinut la transmiterea unor emoţii şi trăiri reale, simplele informaţii şi date istorice căzând într-un plan secund. Prin urmare, centenarul naşterii lui Gogu Puiu este dedicat istoriei trăite. Mai multe informaţii le puteţi afla dintr-un interviu cu nepoata acestuia (ianuarie 2016).

Sfârşitul acestuia este unul tragic, dar îi conferă un caracter aproape mitologic. Conform unor surse istorice se sinucide prin detonarea unei grenade în timpul unor confruntări cu trupele de securitate din vara anului 1949 la Cobadin. Fapt ce îl determină pe actorul Dan Puric, invitat de onoare la eveniment, să îl compare cu regele dac Decebal, cu un gest similar în timpul asediul Sarmizegetusei. Ambii reuşesc să evite un deznodământ umilitor prin evitarea prizonieratului, câştigând o onorantă posteritate.

A fost o seară în care s-au îmbinat armonios „muzica, versul şi cuvântul rostit", după cum afirma Florin Dobrescu (secretar şi vicepreşedinte în două asociaţii ce apără memoria luptătorilor anticomunişti) în partea introductivă. 

După cum spuneam, am avut revelaţia unei meritate reflectări a faptelor de arme ale lui Gogu Puiu în cultura populară. Acestuia îi este dedicată o baladă scrisă de un urmaş de al său, o adevărată epopee a rezistenţei anticomuniste dobrogene. A fost pusă pe muzică şi dăinuie şi astăzi prin interpretarea lui Nicu Zelca, cunoscut cântăreţ de muzică tradiţională armânească. Traducerea versurilor o aveţi mai jos. 

Cobadin, sat de frunte, acolo sta un viteaz ascuns

Cobadin, sat faimos, împânzit de armată

Măi Gogu, băiatul mamei

Se înmulţeşte securitatea şi nu vrea să se predea

Ieşi să-ţi vezi familia arestată

Măi Gogu, băiatul mamei

Viteazul Gogu, fiu de preot

Iese afară cu pieptul înainte

Măi Gogu, băiatul mamei

Gogu cu a lui armă

Şi-a croit drum printre securişti

Măi Gogu, băiatul mamei

Pentru el a păstrat o blestemată 

De şi-a curmat viata

Oh măi Gogu, băiatul mamei

Eroismul luptătorilor anticomunişti este cântat într-o limbă română arhaică din care noi, din cauza valurilor istoriei, nu pricepem prea multe. Există un fapt real relatat de fiica lui Gogu Puiu, Zoe Rădulescu:

În anii '50, acest lucru le-a avantajat pe femeile ce le cântau de pe un deal bărbaţilor deţinuţi la Canal (cea mai „blândă“ pedeapsă conform lui George Cuşa, supravieţuitor al experimentului Piteşti, ajuns la vârsta de 92 de ani). Neînţelegând graiul armânesc, autorităţile comuniste nu au intervenit. Nu era nicidecum un act ritualic: era doar modalitatea acestora de a transmite veşti de la familii şi din comunitate. 

Închei arătându-mi respectul pentru aromâni. Unitatea lor, rezistenţa în faţa vicisitudinilor precum şi practicarea nedisimulată a cultului ortodox sunt trei elemente definitorii pentru un exerciţiu de istorie contrafactuală: unde am ajuns şi ce puteam fi.