
Cât de mare este riscul ca Iranul să intervină în conflictul Israel-Hamas?
0Hamas a oripilat toată lumea civilizată prin actele de o cruzime şi dispreţ faţă de viaţă aproape fără egal, comise sâmbătă 7 octombrie pe teritoriul israelian.
Lipsa de logică şi de evaluare a consecinţelor din partea conducătorilor Hamas au pus statele susţinătoare ale palestinienilor în încurcătură. Ce avea de câştigat Hamas prin acţiunea din 7 octombrie? Nimic. Doar să provoace replica dură, violentă şi fără menajamente a Israelului împotriva Fâşiei Gaza. Ceea ce s-a şi întâmplat şi se întâmplă în continuarea.
Pe cine s-ar putea baza Hamas?
Hamas nu se poate baza pe sprijinul altor organizaţii palestiniene. Hezbollah n-a intervenit în luptă până în prezent, iar Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei nu a dat semne că ar vrea să se implice, cu excepţia unor declaraţii de circumstanţă.
Problemă delicată este pusă de palestinienii din Gaza, care au cel mai mult de suferit.
Faptul că America şi Marea Britaniei au trimis deja portavioane în estul Mediteranei, şi au promis ajutor militar Israelului în cazul în care este atacat, este de natură să nu se pună la îndoială faptul că aceste ţări se vor implica într-un război care ar depăşi miza Fâşiei Gaza.
Forţa militară a Israelului, echipamentele militare, aviaţia, rachetele, apărarea antiaeriană furnizată de sistemul Iron Dome, disciplina şi anvergura numărului de militari implicaţi în operaţiunile militare, lasă puţine şanse altor organizaţii palestiniene, de tipul Hezbollah, Fatah, care şi-ar propune să intervină în sprijinul organizaţiei Hamas.
Ce poziţie va adopta Iranul?
Iranul pare singura ţară arabă care ar putea interveni în războiul Israel-Hamas. Celelalte sunt distruse de lupte internă şi externe, nu au capabilităţi militare să se opună Israelului.
Contextul de securitate mondială este favorabil Israelului. Rusia este epuizată în războiul cu Ucraina, cu jumătate din echipamente şi muniţii consumate în războiul cu Ucraina, cu circa 300.000 de militari pierduţi în războiul care durează de aproape 2 ani. Puţin probabil să aibă disponibilitatea de a se angaja într-un nou război, contra Israelului.
China este prea departe de Orientul Mijlociu, şi a cerut Israelului, prin ministrul de Externe, Wang Yi:
Acțiunile Israelului în Gaza au depășit „sfera autoapărării”, iar guvernul israelian trebuie să „înceteze pedeapsa colectivă asupra poporului din Gaza”.
Cerere pe care o fac multe state, iar Israelul amână intrarea în Fâşia Gaza aşteptând strămutarea populației din nordul în sudul Fâşiei Gaza. Dar nici să lase nepedepsit Hamas, după atrocităţile din 7 octombrie, nu cred că se aşteaptă cineva.
Mai agresivă pare poziţia Iranului
Iranul a avertizat Israelul, prin intermediul ONU, că ar putea interveni dacă Israelul își continuă campania militară în Gaza, scrie Jerusalem Post. Teheranul a avertizat cu privire la „consecințe de mare anvergură” dacă bombardamentele israeline asupra Gaza nu sunt oprite.
Nu cred că Iranul îşi poate permite să se confrunte militar cu Israel, America, Marea Britanie. După ce Rusia n-a reuşit să înfrângă Ucraina, datorită sprijinului militar furnizat de NATO, ce şanse ar avea Iranul, mult mai puţin dotat militar în comparaţie cu Rusia, să intervină militar pentru organizaţia Hamas?
Din ultimele acţiuni ale Israelului, care a indicat şi un culoar relativ sigur pentru plecarea civililor palestinieni din nordul Fâşiei Gaza, din ultimele amânări privind intrarea în Gaza, rezultă că Israelul ţine cont de tragedia umanitară cu care se confruntă civilii din Gaza. Dar nici nu poate să lase nepedepsită o organizaţie teroristă care i-a omorât copii, tineri, bătrâni, bebeluşi, doar din ură faţă de poporul evreu.
În concluzie, nu cred că Iranul îşi permite să se confrunte acum cu forţele militare israeliene, americane, britanice, fără niciun ajutor din partea Rusiei.

















































