
Cai de mare: bisexuali promiscui şi perveşi
0Caii de mare sunt nişte bisexuali promiscui şi perverşi, în ciuda valorilor tradiţionale ale neamului. Ei continuă să sfideze ordinea naturală a lucrurilor.
Flirtează cu până la 25 de parteneri potenţiali pe zi, şi cam 37% din contactele sexuale ale acestora sunt cu parteneri de acelaşi sex. În multe specii de cai de mare se formează legături între “căluţi” de acelaşi sex care durează pe parcursul unui sezon întreg de înmulţire (nu putem să îi spunem “împerechiere”). Unele dintre specii au un nivel mai mare de fidelitate decât altele, dar, în majoritatea, partenerii se schimbă de îndată ce apare ocazia. Abdominalis şi Breviceps se înmulţesc chiar în grupuri, şi nu au preferinţă constantă pentru vreun partener anume.
Nici rolurile tradiţionale de femeie şi barbat nu sunt respectate de aceşti blasfemitori ai ordinii naturale lăsate pe pamânt. În timpul copulaţiei, femela depozitează pâna la 1,500 de ouă în marsupiul masculului care le poartă şi le îngrijeşte între 9 şi 45 de zile până când puii ies din ouă. Odată ce aceştia sunt eliberaţi în apă, rolul masculului a luat sfârşit şi acesta va începe să se "cupleze" din nou doar la câteva ore sau zile după ce “a născut”.
Celelalte specii de animale marine sunt îngrozite de acest comportament anormal şi nenatural şi cred că el ar trebui desfăşurat doar la caii de mare în dormitoare, şi nu în public, sub ochii nevinovaţi ai copiilor de meduze, care ar putea fi marcaţi pe viaţă.
Articol postat pe www.eusunttu.ro