Anorexia: un subiect important și în literatura română contemporană
Literatura română contemporană poate fi asemănată cu un laborator unde se fac experimente chimice; în ultimii ani avem acces la teme literare reinterpretate într-o manieră hiperrealistă, dar originală. Una dintre aceste teme este sănătatea mintală, mai concret spectrul sănătății mintale atât la adulți cât și la adolescenți.

Noi abordări: XXS de Dana Voicu
Proaspăt apărut la Editura Trei, noul roman al Danei Voicu, XXS ne arată o altă latură a tulburărilor mintale, și anume numitele eating disorders. Ce face Dana Voicu aici se apropie mai mult de activismul prin literatură și amintește, în intenție, nu ca formă, de Maja Lunde. Sigur, au mai fost autori care au scris despre efectele imaginii promovate de mass-media asupra corpurilor feminine, dar ce diferențiază acest roman este viziunea 360. Nu auzim doar povestea Inei, adolescenta greu încercată de viață care ajunge să considere actul de mânca un atac adus propriului corp, ci suntem purtați prin perspectiva mamei, tatălui și a surorii mai mari.
Într-o cercetarea realizată printr-un un sondaj online transversal de conveniență, Self-Reported Disordered Eating and Weight-Control Behaviours Across BMI Categories in Romanian Young Adults: A Cross-Sectional Online Convenience Survey, cercetătorii ajung la concluzia:
”În acest eșantion online, alcătuit predominant din femei și persoane din mediul urban (tineri adulți români), au fost frecvent raportați indicatori comportamentali de risc asociați cu tulburările de comportament alimentar. Restricția alimentară, mâncatul emoțional și sentimentul de vinovăție legat de alimentație au crescut odată cu IMC-ul, în timp ce mâncatul nocturn și cântărirea frecventă nu au prezentat o corelație clară cu acesta. Aceste rezultate trebuie interpretate cu prudență și nu ar trebui generalizate la bărbații tineri din România sau la populațiile din mediul rural fără a fi confirmate în eșantioane mai reprezentative.”
Cartea Danei Voicu vorbește despre drama unei familii din București care, pusă față în față cu anorexia mezinei simte presiunea de a o convinge că viața merită trăită.
„Mama stă cu o mână în aer permanent, să o prindă dacă alunecă. Simt privirile oamenilor, se holbează curioși și puțin dezgustați la soră-mea care pare bolnavă în stadiul terminal. Ocolesc privirea mamei, suntem amândouă șocate și nu știm ce să facem mai departe. Ina merge opintit printre oameni, cu o privire de animal hăituit. Nu știu dacă-și dă seama că toți o privesc ca pe o curiozitate. Costumul negru XXS atârnă pe ea, se ține de oasele claviculei și flutură pe fundul fără fese. Am senzația că la fiecare pas există pericolul ca oasele ei să se desprindă unele de altele, să se rupă legăturile dintre ele și să ajungă o grămăjoară pe podea sub o claie superbă de păr arămiu. Sora mea arată ca un cadavru îngropat de câțiva ani. Mama pare năucită.“ – DANA VOICU
Cum ne raportăm la anorexie?
După anii `90 și începutul anilor 2000 este greu să ne gândim într-o singură manieră estetică a corpului feminin. În cartea sa Funduri. Povestea din spate (Editura Alice Books, 2026, traducere Andrei Dósa), Heather Radke oferă un cadru amplu asupra felului în care media a construit narativa „fundului ideal”. În anii `90, imaginea acceptată era una fusiformă, cât mai dreaptă, fără excrescențe. Asta se aplică la tot corpul, nu doar la partea dorsală.
Pentru o fată ca Ina, personajul Danei Voicu cu anorexie, imaginea corporală a fost afectată de aceste standarde. Născută în 2000, media care i-a format imaginea despre sine împingea un corp androgin. Nu e de mirare că, pe fundalul dezvoltării ei tumultoase, fata dezvoltă anorexie în adolescența târzie/începutul maturității.
Familia Inei nu știe cum să se raporteze la boala mezinei. Prima care își dă seama ce se întâmplă este fiica cea mare, Dorina. Intrigată că niciunul dintre părinți, ea este cea care insistă că sora are o problemă. Mama este în negare, iar tatăl este deconectat de familie din cauza serviciului.
Ușor-ușor încep să accepte că Ina suferă de o boală și încep să se confrunte cu incapacitatea sistemului de sănătate românesc. Pandemia de COVID 19 face ca totul să se așeze, chiar dacă frica îi paralizează, iar prin Dorina găsesc o echipă multidisciplinară care acceptă cazul.
Dana Voicu ne arată prin XXS că este uman să ne temem și că familia ar trebui să fie culcușul în care orice adolescent ar trebui să se simtă în siguranță, protejat și susținut. Romanul este unul necesar, mai ales că unul dintre trendurile actuale din social media promovează anorexia.
Dana Voicu (n. 1970) este actriță, lector universitar la UNATC și scriitoare. În 2021 debutează cu volumul Tot ce nu se poate spune (Casa de Pariuri Literare). Publică proză scurtă în Revista de Povestiri, Planeta Babel, Laconic, LiterNet, Cod de poveste și la rubrica „Doza de ficțiune“ a revistei Viața Medicală. Scrie articole de specialitate în CONCEPT (UNATC Press), Metamorfoze în teatrul de animație (Editura Muzicală) și Contrapunct. Monodrama „8 Martie“ a apărut în volumul colectiv „Cinci piese premiate“, Tritonic, 2025.





















































