Am onoarea, domnule colonel! (5) Frânturi fulgurante ale unei memorii crepusculare

La căsătoria cu frumoasa năsăudeancă, pe rând doamna căpitan, doamna maior, doamna locotenent- colonel și doamna colonel, colonelul s-a mutat la etajul al treilea al uriașei „cazărmi”, într-un alcov despărțit de uriașul salon cu mobilă franceză, berjere și sofale și fotolii încastrate în structuri de lemn aurite, despărțit printr-un glasvant alb cu ochiuri de cristal transparente, iar în dormitor numai patul de bronz.  

A fost din partea domnului colonel o iubire năvalnică, mare și sufocantă, însoțită de o venerație cu care i-a păstrat amintirea toată viața ce a urmat grabnicei ridicări între stele a acestei iubiri, grăbită de un cancer galopant. La înmormântarea ei, Râmnicul întreg a invadat cimitirul scăldat în lacrimi.  

Îmi amintesc dintr-un tablou care nu s-a mai păstrat chipul năsăudencei: o mare doamnă cu buzele tivite de un început de surâs ironic, ascunzând durerile suferinței.  

Colonelul a coborât din nou în dormitorul lui unde se afla sub pernă pistolul sublocotenentului ucis la război.  

La capătul patului – îmi amintesc acuma sigur – se afla panoplia cu trei puști de vânătoare, una calibrul 16 pentru păsări, una calibrul 12 pentru vânat mare și o carabină cu lunetă. În acest dormitor mai era un dulap alb sub două ferestre acoperite de perdele cu trandafiri roșii, țesuți în război și, sub aceste ferestre, un  lavoar cu lighean de porțelan alb și o mare cană tot de porțelan alb, acoperită cu un mare șervet țesut în război, tot cu trandafiri ca și perdelele. În fața patului se afla un scăunel mic, pe care colonelul își sprijinea picioarele când se încălța, ascuns în timpul zilei sub o măsuță pe care era un aparat de radio cehesc și, de sub el, pornea harta pe care se găseau însemnate localitățile unde se aflau trupele române în războiul din Rusia. Localitățile erau însemnate de colonel cu ace de gămălie cu un steguleț tricolor de hârtie, potrivit informațiilor aflate de la radio. 

Memoria mea crepusculară păstrează aceste imagini de care sunt sigur.  

După plecarea la București a primului fiu al colonelului, cel de-al doilea fiu a fost trimis de colonel la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc, la sfârșitul căruia, poate că și ca urmare a alcoolismului mamei sale, a început să bea și apoi să joace partide de poker și pierzând foarte mult a intrat într-un proces penal, așteptând în loc de diploma de ofițer sentința de condamnare. 

A venit acasă și i-a raportat domnului colonel nefericita situație. 

• Ți-ai călcat onoarea de ofițer al Armatei Române! Să nu te mai văd niciodată în viața mea!, a strigat domnul colonel și a ieșit în grădina casei trântind ușa după el. 

Răspunzând acestui mesaj, ofițerul care și-a călcat onoarea a luat de sub pernă pistolul sublocotenentului neamț, s-a urcat la etajul 3, în salonul franțuzesc, unde erau răspândite uniformele de căpitan, maior și colonel ale domnului colonel Mihăescu, și cizmele acestuia în  șanurile lor, s-a cuibărit într-o berjeră și-a pus țeava pistolului în gură și a tras. 

Nimeni nu a știut cum s-a petrecut înmormântarea acestui fiu, pentru că sinucigașii nu aveau drept la înmormântare cu preot, iar sicriul cu trupul lui a fost cărat la cimitir într-o cotiugă de patru soldați împrumutați de la Regimentul 2 Dorobanți. Orașul spunea în ascuns că asta ar fi fost pedeapsa lui Dumnezeu.  

Urmarea în numărul viitor