Albatros înlănţuit

0
0

Între 20 şi 40 ani, trăim viaţa euforic, ardent, fără teama c-am putea rata ţinta. Greşelile mari ni se par mici. Ne scuzăm cu uşurinţă propriile abateri şi acuzăm vehement erorile înaintaşilor. Ne investim cu entuziasm naiv şi gratuitate candidă într-o puzderie de proiecte civice ori sociale, fiind convinşi că „noi suntem schimbarea.”

Muncim asiduu peste program, construim cariere, delirăm politic, asumăm partizanatul electoral, declamăm sloganuri şi ne credem nemuritori. Sperăm, la final, c-am tras şi lozul câştigător.

Boala ni se pare o himeră, iar timp pentru melancolii, reflecţii profunde sau încetiniri duhovniceşti n-avem. Suntem ocupaţi, grăbiţi, zeloşi. Ne simţim demiurgi ai unei biografii îndrăzneţe. Suntem stăpânii clipei.

E suficient să te lovească trenul unei lungi suferinţe ― pierderea unei slujbe, moartea unui om drag, divorţul nedorit (dar banalizat) ― pentru a înţelege precaritatea vieţii şi caracterul vulnerabil al tinereţii. Ne-am planificat fericirea şi, totuşi, în chestiunile esenţiale... am clacat fantezist. 

Circumstanţele exterioare ale vieţii — modele culturale, economia, pandemia — ne marchează implacabil existenţa. Suntem striviţi, parcă, de forţe uriaşe ale istoriei — mişcări seismice la nivel politic, ideologii dezlănţuite global, isterii colective şi legităţi oarbe.

Am vrut să construim fericirea pe cont propriu, dar ne vedem prinşi precum lemnul butoiului într-un cerc de fier. Ne-am luat maşină sau casă, dar nu putem cumpăra autostrăzi. Ne creştem copiii talentaţi, dar calitatea şcolii n-o mai controlăm tot noi. 

Am avut cândva puterea de-a schimba o lume (s-a întâmplat 1989), dar lumea astăzi are puterea de-a ne schimba profund. Ne declarăm liberi, dar acţionăm ca jucăria celor care mint, prostesc şi manipulează. 

Suntem, în cea mai bună variantă, un Albatros înlănţuit, ca-n poezia lui Baudelaire sau poate nişte simple personaje din povestea lui Tolstoi despre „Război şi pace”. 

Asfinţitul oricărei tinereţi invită la umilinţă şi adevăr...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite