Bătălia pentru limba română

0
0

Aș pleca de la observația unui istoric britanic: „Limba este fluxul sangvin al culturii”. Primii care i-ar fi dat dreptate lui Paul Johnson ar fi fost chiar fruntașii Școlii Ardelene. Gheorghe Șincai și Petru Maior vedeau în bătălia politică pentru limba română o luptă spirituală pentru identitatea unui popor apatrid.

A fost nevoie de geniul poeților din secolul XIX pentru a da naștere limbii române moderne, situată la intersecția între spiritul oriental și latinitate.

Lupta veacului nostru nu diferă prea mult. Scriitorii, artiștii și poeții sunt chemați să primenească, zilnic, casa ființei. Cum? Curățind limba de buruieni și otravă. Cum? Fiind păstrători de cultură și spiritualitate, nu doar tributarii unei civilizații materiale globale, străină de neliniștile metafizice ale generațiilor anterioare.

Din copilărie mi-a plăcut limba română și am îndrăgit cuvintele (pe care, vorba lui Nichita, le-am și învățat să iubească). După o vară petrecută cu mingea pe maidan, unde jucam toată ziulica fotbal cu băieții (aveam pe atunci 12-13 ani), am realizat că mă tâmpesc, pur și simplu. Nu mingea era de vină, ci limbajul micilor delincvenți care n-aveau la îndemână mai mult de 300 de cuvinte. Lecturile de vacanță bălteau la nivelul unui Sven Hassel. Mi-am spus, atunci, c-aș vrea să fiu un copil isteț și că nu pot trăi ca fiarele, printre râsete nechezate, icnete, urlete și gesturi obscene.

Am deschis într-o seară DEX-ul, cel dintâi prieten. M-am luminat. Dicționarul, aveam să realizez mai târziu, este corabia oamenilor cultivați care traversează oceanul lumii plin de necunoscute.

Filozoful, nu și băcanul, face diferența între romantism și expresionism, între revoluție și revelație, între transcendent și transcendental. („Transcendența” este un ceva metafizic, situat „dincolo” de percepția obișnuită, în timp ce „transcendental” descrie, în termeni kantieni, condiția de posibilitate a cunoașterii, marcată mereu de spațiu și timp.)

Darul Cuvântului e inegalabil și, din acest motiv, percepem surditatea ori muțenia ca pe o infirmitate. Ce miraculoasă e puterea verbului de-a mișca inimile:

Nu te teme, nu te teme / Dacă iar mor crizanteme, / Dacă iarăși pier în zare / Păsările cântătoare... / Nici nu plânge, nici nu plânge / Când rupi frunza şi vezi sânge, / Când rupi creanga şi prin creangă Moartea zice din talangă... // Nu-ți fă rană, nu-ți fă rană / Din a toamnei grea dojană, / Nici nu spune, nici nu spune / Gândurilor să se-adune... // Veșnicia dacă șade / Frunza, însă, cade, cade... (Radu Stanca)

Câte înțelesuri se ascund într-un simplu adjectiv („mitarnic”)! Cuvintele scriitorului iscusit sunt ca lanternă aprinsă-n plină noapte, ca un felinar într-o cameră obscură. Prin fiecare rostire, poți să luminezi lumea și treptele cunoașterii ei.

Seduși de puterea imaginii, mulți refuză să mai citească și sărăcesc, se ofilesc, devenind străini de frumusețea civilizației logocentrice. Tirania videocrației încurajează analfabetismul funcțional. Sunt atâția adolescenții care, înfiorați la prima iubire, preferă banalitatea „emoticoanelor” în locul poeziei lui Topârceanu, Bacovia sau Blaga...

Cuvinte apropiate fonetic transmit sensuri diferite. Limbajul este haina gândirii. De aici și apoftegma filozofului austriac Ludwig Wittgenstein: „limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele” (Tractatus Logico-Philosophicus, 5.6).

Numai omul poate rezuma într-o formulă poetică experiența complexității și a vieții. Civilizația înseamnă rafinament și acces la nuanță. Cățeii latră, pisicile miaună, mamiferele gem, dar numai urmașii lui Adam știu cum să transmită mesaje articulate, armonioase, pline de sens.

Homo sapiens vede, prin limbaj, diferența dintre actual și posibil, dintre „deja” și „nu încă.” Creierul uman atinge gradul suprem de organizare a materiei în univers. Am primit două mari daruri: mintea și limbajul. Ce puțin le folosim...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite