210 miliarde de euro, răsplată sau pedeapsă pentru răpirea și militarizarea copiilor?
0Ca orice alt articol despre Europa, ar fi foarte potrivit să începem cu un clișeu de tipul “nori negri se adună deasupra Bătrânului Continent” sau “Europa se află la un punct de inflexiune”. Norii negri sunt demult adunați deasupra noastră iar de punctul de inflexiune am trecut acum ceva timp.
Discuțiile despre 28 sau 26 sau 19 puncte de pace au arătat, pentru a nu știu câta oară, că europenii nu își țin în propriile mâini frâiele destinului. Sau le este frică să o facă. O Mare Putere și un imperiu pe butuci, prin diverși emisari, scrijelesc pe două pagini caractere și puncte care pot să ne schimbe cursul vieții. Viața mea, viața ta. La firul ierbii. Consecințele acestui gen de documente pot să atingă absolut tot în timp, de la prețul kilogramului de cartofi, până la dobânda la care se vor împrumuta copii noștri, peste 25 de ani. De la ce au voie corporațiile atotputernice, însetate de profit, precum Meta sau TikTok, să ne îndese în minți, până la ce scrie în manualul de istorie predat elevilor.
Se comentează mult (și bine?) pe marginea acestui proces de negociere. Încerc să adaug ceva cât de cât util și punctual în spațiul dezbaterii publice punând întrebarea (și schițând un răspuns) vrem să pedepsim sau să răsplătim răpirea a peste 20,000 de copii ucraineni și militarizarea a unora dintre aceștia?
Răspunsul ar trebui să fie evident, nu, nu dorim să răsplătim aceste acțiuni, care sunt catalogate de Curtea Penală Internațională drept crime de război (pentru care Vladimir Vladimirovich are un mandat de arestare emis). Două puncte din planul inițial, schițat de Witkoff și Dmitriev, conduc exact la opusul acestui deziderat moral, uman și absolut necesar:
Punctul 14. Active rusești înghețate:
a. 100 de miliarde de dolari vor fi investiți în proiecte de reconstrucție în Ucraina, conduse de Statele Unite.
b. SUA vor primi 50% din profiturile generate de aceste proiecte.
c. Europa va adăuga alte 100 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei.
d. Activele europene înghețate (rusești) vor fi dezghețate.
e. Activele rusești rămase vor fi investite într-un instrument special de investiții SUA–Rusia pentru proiecte comune menite să consolideze interesele reciproce și stabilitatea pe termen lung.
Si punctul 26. Amnistie și renunțare la reclamații
Toate părțile implicate în conflict vor beneficia de amnistie deplină pentru acțiunile întreprinse pe timp de război și sunt de acord să nu depună reclamații sau să urmărească acțiuni în justiție (nemulțumiri/litigii).
Simplificat, fondurile suverane rusești, de sute de miliarde de dolari, vor fi dezghețate și puse, parțial, la dispoziția Kremlinului, în timp ce declarăm tabula rasa cu privire la responsabilitatea pentru răpirea în masă a zecii de mii de copii a căror destin este probabil mutilat pentru totdeauna. Este dezgustător și periculos pentru că se transmite un mesaj clar tuturor puterilor revizioniste din lume: legea junglei funcționează. Parcă îmi aduce aminte de spotul publicitar FNI din anii 90’: dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine! Ești criminal de război? Dormi liniștit, Aliații lucrează pentru tine!
Situația fondurilor rusești imobilizate în Europa
Euroclear, de altfel un nume obscur în afara cercurilor financiare de specialitate, este o entitate juridică multinațională de tip Financial Market Infrastructure, cu sediul în Bruxelles, în esență un depozitar central de titluri de valoare (CSD). Mai simplu, Euroclear funcționează ca o bancă pentru titluri de valoare/active precum obligațiuni, fonduri, acțiuni, etc. Este un gigant financiar, cu active financiare în custodie de peste 40 de trilioane de dolari.
Euroclear Belgia este principalul depozitar al fondurilor suverane rusești în Europa, aproximativ 194 de miliarde de euro active sancționate aflate în balanță la 30 iunie, conform Reuters. Majoritatea activelor (obligațiuni de stat) s-au transformat în lichidități (cash din principal și dobândă) deoarece au ajuns la maturitate (plasate în conturile Băncii Centrale Europene). Fondurile suverane beneficiază de imunitate, așa cum este definită în Convenția Națiunilor Unite privind Imunitățile Jurisdicționale ale Statelor și ale Bunurilor acestora. Aici trebuie să notăm două lucruri: (1) această convenție are un caracter cutumiar. Reflectă o practică acceptată și împământenită, dar nu o bază legală obligatorie, opozabilă, cum ar fi un tratat bilateral; (2) Convenția nu este formal în vigoare deoarece nu a fost ratificată de cel puțin 30 de state (22 în prezent, printre care Franța, Italia, Japonia, Norvegia, Arabia Saudită și România, nu și Federația Rusă).
Dacă decojim straturile de abstractizare juridică, în esență ar trebui să fie simplu: luăm banii Rusiei care stau, majoritar, în conturi europene, și îi utilizăm pentru reconstrucția și apărarea Ucrainei. Principial și moral, ar trebui să fie suficient. Totuși, în lumea anarhică a relațiilor internaționale, contează această imunitate deoarece reprezintă un pilon de încredere pentru capitalul privat și mai ales de stat non-UE în moneda euro ca monedă de rezervă și pentru comerțul internațional. Cu alte cuvinte, încrederea investitorilor în zona euro se bazează pe acest principiu cutumiar al imunității, ceea ce nu este ceva de tratat cu superficialitate.
Comisia Europeană încearcă să construiască un cadru juridic care să păstreze intactă pretenția suverană a Băncii Centrale a Rusiei asupra activelor și, în același timp, să folosească fondurile pentru finanțarea Ucrainei. Aici intervine conceptul Împrumutului pentru Reparații. Practic, Comisia se bazează pe două principii: (1) faptul că lichiditățile emergente din titlurile de valoare stocate în Euroclear nu fac subiectul imunității suverane și (2) reversibilitatea imobilizării dreptului de utilizare a activelor. Simplificând, lichiditățile aflate în posesia Euroclear vor fi folosite pentru a cumpăra obligațiuni cu dobândă zero emise de Comisie iar banii sunt folosiți pentru a acorda un împrumut, tot cu dobândă zero, Ucrainei. Restituirea împrumutului de către Ucraina este declanșată doar de situația în care Rusia plătește reparații de război, în cuantum de cel puțin valoarea împrumutului. Variante hibrid ale acestei arhitecturi sunt și ele discutate. Suma totală vehiculată ar fi de 210 miliarde de euro, dintre care 90 de miliarde de euro ar fi redirecționați către Ucraina prin acest mecanism al reparațiilor.
Premierul Belgiei, figura centrală a negocierilor interne UE
Intră în scenă Bart De Wever, prim-ministrul Belgiei, care este principala piedică pentru implementarea soluției Comisiei. De ce? Pentru că majoritatea fondurilor se află sub jurisdicția națională a Belgiei. De Wever a fost foarte clar pe acest subiect: activele imobilizate reprezintă gâsca care produce ouăle de aur (dobânda care deja este folosită drept garanție pentru împrumuturi oferite de diverși aliați (Statele Unite, Marea Britanie, Germania) Ucrainei) și nu ar trebui să o sacrificăm. Stilul său retoric este unul isteț, sarcastic, plăcut și pe înțelesul tuturor.
Argumentele pe care le aduce au o logică dar, la o privire mai atentă, nu susțin, după părerea mea, blocarea implementării planului Comisiei Europene. Practic, De Wever spune că Rusia i-ar “îngropa în procese” și că ar implementa măsuri de retorsiune, cum ar fi confiscarea fondurilor suverane europene aflate sub jurisdicție rusă, precum și alte active private ale unor companii europene. Totuși, câte miliarde din fonduri europene suverane sau legate de entități publice se află în conturi rusești?
Imaginea generală a expunerii activelor suverane sau fondurilor publice europene în Rusia este destul de neclară. Nu există informații că suma ar fi mai mare de cel mult 10 miliarde de dolari, asta luând în considerare și expunerea unor bănci publice precum EBRD și EIB sau activele fondului suveran norvegian (obligațiuni, acțiuni). Cu alte cuvinte, chiar dacă Rusia ar confisca aceste fonduri, impactul ar fi de cel puțin 20 de ori mai mic. O expunere mai mare ar putea să existe în rândul companiilor private care au proprietăți și stocuri în Rusia.
Și în acest caz este greu de determinat o cifră clară dar conform unui studiu realizat de Institutul KSE, totalul activelor străine aflate în Rusia înainte de război era undeva la 346 de miliarde de dolari. Același studiu plasează pierderile suferite de aceste companii din cauza măsurilor luate de statul rus la 167 de miliarde de dolari, dintre care 57 de miliarde de dolari active confiscate. Un studiu al companiei ruse de servicii juridice NSP spune că valoarea bunurilor naționalizate este undeva la 48-50 de miliarde de dolari iar naționalizarea a devenit o unealtă sistemică, nu o măsură excepțională.
Din nou, simplificând: expunerea activelor suverane europene dar și a băncilor publice în Rusia este semnificativ mai mică decât fondurile rusești imobilizate iar Rusia deja a naționalizat bunuri europene de zeci de miliarde. Cu alte cuvinte, Rusia a lovit deja greu interesele economice europene, aparent nu o interesează imaginea pe care o creează în rândul investitorilor străini, în timp ce europenii, în frunte cu De Wever, pierd nopțile de grija măsurilor de retorsiune rusești care sunt oricum în plină desfășurare!
Mai mult, De Wever nu este deloc străin deplasărilor în Rusia, unde a fost de mai multe ori, în special în calitate de primar al orașului Antwerp, inclusiv după invazia Crimeii. În 2018 a adus o delegatie de 100 de oameni de afaceri belgieni în Rusia, iar pe parcursul acestor întâlniri a avut contact cu foste (dacă există concepția de "fost") cadre din serviciile de informații ruse. Poate poziția lui De Wever și trecutul său l-au determinat pe fostul ministru de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, să spună pe X (fostul Twitter): "unele dintre declarațiile recente din Europa îmi amintesc că încă există active rusești care nici măcar nu au fost înghețate".
Riscul real este, de fapt, pierderea încrederii pieței globale de capital în zona euro. Aici nimeni nu poate să prezică cu adevărat reacția piețelor dar Brad W. Setser, într-o excelentă (dar lungă!) analiză pentru Council of Foreign Relations, prezintă câteva argumente care nu susțin teoria colapsului zonei euro. În primul rând, imobilizarea fondurilor de acum peste 3 ani și jumătate nu a generat o deplasare a capitalului din zona euro, deși măsura a fost una severă. În al doilea rând, Setser argumentează că nu există opțiuni pentru o diversificare în afara monedelor din rândul G7, unde euro este, de departe, a doua cea mai bună opțiune după dolar. China și Japonia sunt principalele deținătoare de rezerve monetare străine. Japonia este extrem de puțin probabil să se diversifice semnificativ în alte monede (inclusiv din motive geopolitice), în timp ce China nu are opțiuni reale. Doar țările din Golf ar putea să aibă o astfel de motivație dar impactul nu ar fi major.
Pe lângă aceste argumente, Setser vine își cu o idee interesantă cu privire la utilizarea fondurilor imobilizate astfel încât să fie respectate drepturile suverane ale Rusiei: lichiditățile enorme care stau acum în conturile ECB să fie folosite pentru a cumpăra obligațiuni pe piețele europene, de exemplu Italia sau Spania, care aduc dobânzi mai mari, iar aceste dobânzi acumulate să stingă dobânzile plătite de Comisie pentru obligațiuni emise de aceasta pentru finanțarea Ucrainei.
Dreptul internațional contează. Este o formă de luptă împotriva caracterului anarhic, brutal uneori, al relațiilor internaționale. Moderează puterea brută și egalizează șansele între participanți. Tot acest dans juridic între Statele Membre, Comisie, Euroclear, ECB și alți jucători, care poate să pară absurd, nu este doar decor, ci are și substanță și produce consecințe pentru viitor. Având asta în vedere, trebuie să aruncăm acum o privire și la soarta copiilor ucraineni răpiți de ruși.
Crimă și pedeapsă
În timp ce noi dezbatem neîncetat pe teme juridice și financiare, Rusia a transferat zeci de mii de copii ucraineni care au fost răpiți, adesea după ce părinții le-au fost omorâți de rachete sau în luptele urbane, în cel puțin 210 locații de pe teritoriul ocupat dar și al Federației, conform unui raport scris de Laboratorul pentru Cercetări Umanitare, o divizie a Școlii de Sănătate Publică de la Yale. Același document prezintă o realitate dureroasă: o parte din acești copii sunt supuși unui program de militarizare (cel puțin 39 de locații). Aceste activități includ exerciții militare specifice, asamblarea de drone, cursuri de istorie militară și de îndoctrinare. Doi copii au fost trimiși chiar în Coreea de Nord, la peste 9000 de kilometri de casa lor din estul Ucrainei, unde au fost învățați să lupte cu “militarismul japonez”
Este clar că autoritățile ruse au în vedere folosirea acestor copii, imediat cum împlinesc 18 ani, împotriva propriei lor țări, de unde au fost răpiți (sau poate chiar împotriva noastră!). Asta ar trebui să trezească niște amintiri istorice în România, împotriva căreia au fost folosiți copii români răpiți de Imperiul Otoman. Rusia vede acești copii ca o pradă de război. Populația Rusiei este în declin puternic, astfel că acești copii sunt văzuți la fel cum este văzut și tezaurul românesc, o resursă care odată ajuns pe pământ rusesc (sau ajunge pământul rusesc la ea), devine proprietatea țarului.
Acest act premeditat, campanie concertată, efort de stat, ce consecințe are? Este normal să ne întrebăm ce consecințe atragem dacă confiscăm activele imobilizate, dar depunem același efort analitic și cu privire la lipsa de acțiune din partea noastră, a europenilor, față de această crimă de război? Nici măcar nu mai aduc în discuție restul de crime comise în Mariupol sau Bucha. Am insistat pe subiectul copiilor pentru că ar trebui să fie un numitor comun pentru a înțelege că dacă încurajăm acest comportament, dacă îl răsplătim printr-un plan precum cel inițial propus de Witkoff și Dmitriev, atunci aceste fapte se vor repeta. Atunci vom plăti un preț mult mai mare decât procesele lui Putin sau bugetele de apărare de 5%. Vom plăti în altă monedă, mai importantă decât euro sau dolarul.
Totuși, poate avem niște frâie în mână. Sau cum s-ar spune, avem cărțile în mână, dar ne este prea frică să acționăm. 210 miliarde de dolari, o sumă cât PIB-ul Qatarului, e un as în mână pe care trebuie să îl folosim. Și trebuie să îl folosim cu inteligență, păstrând decorul juridic propus de Comisie și cheltuind banii pe produse și servicii europene. Atât timp cât Europa plătește acum majoritatea suportului militar și bugetar al Ucrainei, atunci Europa trebuie să-și forțeze un loc la masă, chiar dacă unele părți nu doresc asta.
Rusia a câștigat într-un fel o parte a războiului pe care îl duce împotriva Vestului pentru că a reușit să vireze ordinea mondială de la o ordine bazată pe reguli și instituții, spre multipolaritate, adică legea junglei. Nu este doar “meritul” Rusiei, dar aceasta s-a aflat în avangarda acestei lupte. Totuși, am putea să îi facem să regrete acest lucru pentru că într-o lume multipolară, descătușată de cutumele vechiului sistem, o Uniune Europeană asertivă în vecinătatea ei, care nu mai primește ordine de la Washington, ar reprezenta o problema mult mai mare pentru Moscova decât versiunea UE de acum, indecisă, dezbinată, încă cu ochii pe următorul zbor în State.
Articol semnat de Dragoș Tîrnoveanu, fondator 45north.ro
Se încarcă comentariile...
