România și Ungaria, două abordări diferite față de minoritățile din Ucraina

Două abordări diferite: România a reușit să rezolve problema limbii oficiale a minorității române din Ucraina, în timp ce Ungaria continuă cooperarea cu Rusia și China și nu a avansat discuțiile cu Ucraina privind minoritatea maghiară.

FOTO Shutterstock

În martie 2023, după ce limba română a fost declarată drept limba oficială a Republicii Moldova, fostul ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său ucrainean despre necesitatea recunoașterii limbii române drept limba oficială a minorității din Ucraina. Ei au decis că vor păstra deschis dialogul privind această problemă.

Astfel, în urma întâlnirii din octombrie 2023 dintre Președintele Iohannis și Președintele Zelenski la București, a fost încheiată o înțelegere prin care guvernul de la Kiev a decretat limba română ca limbă oficială a minorității române, renunțând la denumirea „limbă moldovenească.” Pe fondul creării unui parteneriat strategic între România și Ucraina, Președintele Zelenski a sprijinit demersurile din guvernul ucrainean privind limba română. De asemenea, decizia guvernului ucrainean a fost luată în contextul modificărilor legislației conform standardelor UE, unul dintre acestea vizând drepturile minorităților naționale. Decizia a fost salutată și de către premierul Marcel Ciolacu, care a efectuat o vizită în Ucraina, unde a declarat că România va oferi sprijin Ucrainei în parcursul de a deveni membru al UE.

În plus, Ucraina a revizuit legea minorităților naționale. O parte din noile schimbări vizează o reevaluare a zonelor în care trebuie furnizate servicii în limba maternă a minorităților și manuale gratuite în limba maternă a elevilor din învățământul secundar. În contextul războiului de pe teritoriul Ucrainei, noua lege nu extinde drepturile minorității ruse.

Având în vedere că în Ucraina se află și o minoritate semnificativă de maghiari, și guvernul de la Budapesta a criticat legea minorităților. Cu toate acestea, abordarea Ungariei a fost diferită de cea a României. Prim-ministrul Viktor Orban a fost vocal, spre agresiv, de-a lungul mandatelor sale cu privire la drepturile minorității maghiare din Ucraina. Acesta a avut un discurs provocator față de regimul de la Kiev, descriindu-l ca „ungarofob” și amenințând că se va împotrivi aderării Ucrainei la UE și NATO.

Cu toate acestea, unul din motivele pentru care nu au avut loc discuții bilaterale în privința acestei legi este întărirea relațiilor dintre Ungaria, Rusia și China. În timp ce guvernul României a înaintat în rezolvarea problemei minorității naționale din Ucraina, Prim-ministrul Orban a fost singurul lider european care a participat la summit-ul „O centură, un drum”. Evenimentul a avut loc în China, unde Orban s-a întâlnit și cu președintele Putin, reiterând angajamentul față de relația bilaterală și susținând un armistițiu. Această întâlnire a stârnit reacții atât la nivelul UE, cât și NATO. Ambasadorii țărilor NATO au abordat acest subiect la reuniunea de urgență care a avut loc chiar la Budapesta. În contextul sancțiunilor internaționale și a agresiunii Rusiei, aceștia au declarat îngrijorătoare cooperarea dintre premierul Ungariei și președintele Rusiei. Guvernul Ungariei a răspuns că „Nu ține de competența ambasadorului american să stabilească politica externă a Ungariei”.

Strategia politicii externe a Ungariei a afectat și atitudinea minorității maghiare din Ucraina față de Orban. Aceștia au observat influența Rusiei atât asupra deciziilor Ungariei, cât și a regiunii Transcarpatia (Zakarpattia), care în 2018 a fost remarcată de Rusia drept o zonă vulnerabilă în care s-ar putea dezvolta tensiuni interetnice. Deși erau susținătorii săi, minoritatea maghiară din regiunea Transcarpatia nu a susținut declarațiile lui Orban legate de războiul din Ucraina. Aceștia au declarat că locuiesc în Ucraina și este normal să respecte legislația ucraineană și participă la efortul Ucrainei de a-și apăra țara.

Ungaria continuă politica revizionistă sub umbrela așa-zisei unificări a națiunii si sub pretextul respectării drepturilor minorităților naționale, folosind de fapt tema minorităților ca vector de promovare a agendei iliberale si pro-ruse și uzitând capete de pod create in rândul minorității maghiare din statele limitrofe, care la rândul lor sprijină implicit politica moscovita a Ungariei. În cazul Ucrainei, poziția  pro-rusa a Ungariei, ascunsă sub argumentul drepturilor maghiarilor din Ucraina s-a resimțit in modul agresiv de a combate modificările legislative din perioada 2017-2021 făcute de autoritățile de la Kiev care au limitat drepturile identitare ale minorităților naționale. Sub acest pretext Ungaria a reușit, in mod repetat si inclusiv in contextul războiului de agresiune al Federației Ruse, să blocheze derularea comitetului NATO-Ucraina si a pus constant presiune pe Kiev in cheia revizionistă arhicunoscută.

În același timp, România a reușit să evite capcanele întinse de Budapesta si, printr-o politica externa inteligenta, uzând de instrumentele negocierii diplomatice si ale transparenței, a reușit pași importanți in dialogul cu Kievul pentru protecția etnicilor români.  De la succesul implementării burselor de studiu pentru elevii români din Ucraina, la decizia foarte recentă a Ucrainei de a renunța la glotonimul moldovenesc, abordarea diplomatica si in spiritul relațiilor internaționale a autorităților române au demonstrat ca a trecut vremea politicii medievale a Budapestei.

Articol semnat de Mara Crăciunescu, analist 45north