Cum vrea să-l scoată din tuneluri Netanyahu pe Yahya Sinwar, responsabilul pentru 7 octombrie
0Răzbunarea, supraviețuirea politică sau distrugerea deplină a Hamas sunt principalele motive cuprinse în analizele privind recentele asasinate atribuite Israelului premierului Netanyahu în actualul război din Orientul Mijlociu. Jucând la risc maxim și pariind pe lipsa dorinței de război total al Teheranului și paletei de organizații stipendiate, așa numita Axă a Rezistenței, Premierul Netanyahu a folosit vizita sa în SUA din final de iulie pentru a lăsa impresia la nivelul propriei populații și a vecinilor arabi că deține măcar o aprobare tacită în alb pentru planurile sale immediate. Despre care se vădește tot mai mult că vizează aducerea la suprafață, în prim plan, în lanțul de negocieri – și ca țintă - a lui Yahya Sinwar, comandantul militar din Gaza și cel care deține ostaticii israelieni răpiți la 7 octombrie care mai sunt în viață. Dar rezultatul acestei mișcări de forță cu impact politic avantajos riscă să determine efecte secundare negative puternice dacă Hamas începe să execute unul câte unul ostaticii, publicând aceste execuții pe internet. Asta duce la calificarea fără dubiu a Hamas ca organizație teroristă și pune toate tunurile pe ea în regiune și în lume, dar pe de altă parte lansează un nou val de oprobiu public și susținere a îndepărtării lui Netanyahu de la conducerea treburilor publice în Israel, în primul rând din partea familiilor celor răpiți, dar și a întregii populații care nu dorește sacrificarea cetățenilor israelieni civili pentru supraviețuirea unui politician, fie el și Benjamin Netanyahu, actualul premier atotputernic al Israelului.
Conflictul de valori: Mandatul lui Netanyahu și eliminarea conducerii Hamas mai importante decât ostaticii
Marea problemă a premierului Netanyahu a fost întotdeauna, după 7 octombrie, problema dezbaterii privind responsabilitatea sa și a opțiunilor politice israeliene ale guvernului său garnisit cu partide de extremă dreapta în atacul terorist al Hamas. Cum războiul merge mai departe, nu s-a reușit nici un decont al eșecurilor din 7 octombrie, în fața unei comisii speciale a Knessetului, așa cum s-a întâmplat cu Golda Meir, de exemplu, nici o analiză clară a zvonurilor și datelor privind mutarea unei părți a apărării și securității în fața Hamas, în Fâșia Gaza, pentru a sprijini extinderea coloniilor în Cisiordania, cu avantaje politice directe pentru Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich și partidele lor susținute de coloniști și ultraortodocși.
Dezbaterea din presa internațională care vizează deciziile în criză, dar mai ales pe cele din perioada premergătoare lui 7 octombrie, se referă și la tentația premierului Benjamin Netanyahu, rămas fără susținere politică majoră după atacuri, de a menține războiul sine die și de a evita orice acord de încetare a focului, cu atât mai puțin unul de pace, odată ce un asemenea pas ar însemna reluarea temei responsabilităților pentru atacul terorist al Hamas. Distrugerea planului de pace, a negocierilor mediate de către Statele Unite, Qatar și Egipt se referă, deopotrivă la eliminarea oricărei perspective a unei soluții a celor două state în Orientul Milociu, care nu a fost niciodată pe placul actualului premier.
Dar mai mult, lipsa unui plan final asupra modului de gestionare a Fâșiei Gaza și respingerea oricărei forme de administrație palestiniană în teritorii reamintește de interesul pentru crearea Hamas și divizarea palestinienilor, dar și a încrâncenării de a elimina pe deplin Hamas, de a distruge orice supraviețuitor care să fi avut de a face cu atacurile, chiar dacă acest fapt duce la uciderea deopotrivă a unui număr mare de civili palestinieni din enclavă. Iar aici viețile palestinienilor sunt considerate fără valoare pentru premier în îndărătnicirea sa de a-și atinge planul, chiar dacă studiile multiple arată capacitatea de supraviețuire a Hamas, ba chiar extinderea sa în Cisiordania și creșterea prestigiului și atractivității rândurilor sale în fața unui Al Fatah și a unei autorități palestiniene subminate profund.
Dar poate partea cea mai complicată a conflictului de valori este sacrificarea vieții israelienilor pentru a atinge scopuri politice, pentru că toate elementele de mai sus nu sunt soluții, ci opțiuni, care nu sunt nici validate prin referendum de către populația israeliană și reflectă doar voința, minoritară astăzi, a guvernului Netanyahu. De altfel, absența unui proiect de victorie final asumat și validat este motivul părăsirii Cabinetului de război de către Benny Gantz, liderul opoziției, dar și al repetatelor fricțiuni, care au dus și la o demitere retractată, în privința ministrului Apărării statului Israel, Ioav Galant. Și nu mă refer aici la cei sub arme – deși numărul militarilor decedați în cele 10 luni de confruntare depășesc proporțional pierderile americane în Afghanistan și Irak sau pe cele ruse în Ucraina, în decade respectiv în doi ani și jumătate. Ci la civilii care sunt astăzi ostateci. Proteste au loc săptămânal în Israel iar familiile celor răpiți împreună cu o mare parte din populația Israelului, consideră că e inacceptabil acest târg al vieții celor apropiați pentru soarta politică și supraviețuirea la guvernare a actualului premier.
Distrugerea imaginii președintelui moderat iranian și a negocierilor Iran - SUA pentru programul nuclear și ridicarea sancțiunilor
Revenind la atentatele din ultimele zile, avem de a face cu o succesiune de eliminări ale unor figuri importante ale Hezbollah, Hamas și membrilor Axei Rezistenței susținute de Iran. Dar cea mai importantă discuție rămâne dacă nu cumva aceste asasinate țintite și asumate, inclusiv cel din Teheran, sunt generatorul unui blocaj intenționat al oricărei înțelegeri a Occidentului cu Iranul lui Masoud Pezeshkian, odată instalat noul președinte moderat iranian. Prioritățile anunțate ale sale se referă inclusiv la negocieri privind programul nuclear și ridicarea sancțiunilor occidentale, un deziderat care ar putea fi mort de la plecare dacă atentatul și eliminarea liderului Hamas, Ismail Hanyeh, chiar la Teheran determină retalierea așteptată din partea Iranului, retaliere anunțată de către Liderul Suprem Religios, Ayatollahul Ali Khamenei și presată de către puternica organizație a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a susținut un discurs în fața țării miercuri, 24 iulie, care a fost parțial anunțul unor victorii succesive și realizări în fața dușmanilor Israelului și, parțial, un avertismen către propria populație că pot veni vremuri grele, de război total, inclusiv împotriva altor inamici decât Hamas. Fără a reveni înapoi la nivelul lunii aprilie și la cei doi generali iranieni implicați în coordonarea Axei Rezistenței formată din organizațiile pro-iraniene stipendiate în Orientul Mijlociu, uciși în Siria, Premierul Netanyahu a făcut referire la distrugerea inamicilor Israelului a doua zi după uciderea lui Hanyeh la Teheran și a lui Fuad Shukr, liderul militar al Hezbollahului libanez pro-iranian. Premierul israelian a insistat că, în urmă cu trei săptămâni, a fost atacat(uciderea nu este confirmată) liderul militar al Hamas, Mohammad Deif – numit de israelieni și Pisica cu nouă vieți. Acum două săptămâni, Israelul a atacat liderii Houthi din Yemen care trăseseră cu drone în orașele israeliene. Iar ieri, susține Netanyahu, l-am atacat pe șeful militar al Hezbollah, Fuad Shukr. Anunțând zile de provocări din partea Beirutului, Netanyahu a avertizat că “vom lovi pe oricine ne lovește, pe oricine masacrează copiii noștri, pe oricine ucide cetățenii noștri, pe oricine lovește națiunea noastră. Sângele va veni peste el”.
Netanyahu nu a numit și asumat uciderea lui Haniyeh la Teheran, despre care autoritățile israeliene nu au confirmat și nici nu au infirmat că sunt rezultatul acțiunilor sale. Dar a insistat că va continua lupta până când toate obiectivele războiului vor fi atinse – deși exact absența clară a acestor obiective stă la baza criticilor inclusiv a acțiunilor Curții Internaționale de Justiție a ONU și a Curții Penale Internaționale, care vorbesc despre suspiciuni temeinice de genocid în Gaza. Ismail Haniyeh era figura politică a Hamas care negocia inclusiv încetarea focului sub egida americană, despre care vorbește atât președintele Joe Biden ca obiectiv al restului mandatului său cât și Secretarul de Stat Antony Blinken. Comunicarea se făcea prin intermediul șefului serviciului secret egiptean și a premierului Qatarului, Sheikh Mohamed bin Jassim al Thani. Astăzi negocierile sunt în vrie și nu se știe cine le-ar putea relua și în ce condiții, mai ales că mediatorii înșiși au denunțat “asasinatele politice ale statului Israel inclusiv asupra negociatorului părții adverse”.
Dacă Benjamin Netanyahu a evitat uciderea lui Haniyeh în Qatar, pentru a nu strica relațiile cu statele Golfului, uciderea liderului ramurii politice a Hamas la Teheran a avut multiple valori de întrebuințare. A rupt perspectiva negocierilor Teheran-Occident, mai ales după o posibilă retaliere în forță la adresa Israelului, după repunerea față în față a Israelului și Iranului a doua oară după atacul masiv cu drone – anunțat și limitat – din aprilie. Dar uciderea oaspetelui Iranului a demonstrat limitele apărării, capacitatea Israelului de a cunoaște și de a ținti și elimina pe teritoriul statului iranian, uciderea având loc în același imobil unde stătea de obicei Haniyeh în vizitele sale repetate la Teheran.
Nu e cunoscută soarta altor trei lideri Hamas și unui număr de oameni din garda sa aflați în același imobil la ora atacului care l-a vizat direct, cu o rachetă țintită fără drept de apel pe persoana vizată, după cum a relatat Khalil Al-Hayya, lider Hamas aflat ca martor la atac, cu o bombă plasată cu două luni înainte în complexul unde stătea și activată în ziua atacului, cum dezvăluie surse multiple după atac. Capabilitățile israeliene nu sunt cunoscute și Iranul nu știe încă cum s-a făcut organizarea, lansarea și țintirea liderului Hamas imediat după participarea la inaugurarea președintelui iranian, într-un complex păzit strașnic de Gardienii Revoluției, forța sa de elită.
Bizarul comportament al Hezbollah și relansarea războiului total în Nordul Israelului
Declanșarea Războiului total în Orientul Mijlociu este astăzi încă o necunoscută. E adevărat, nimeni din regiune nu vrea asta, ba chiar o recunoaște deschis, transmițând adversarilor că nu dorește escaladarea totală. Totuși acțiunile reclamă, în cultura locală, răzbunare, sau măcar o reacție pentru a nu crea vulnerabilități și a trăda slăbiciuni din partea nici unui jucător, mai mult, pentru a reechilibra jocul prin prisma creării unei descurajări credibile a aversarilor. Or asta reclamă o acțiune a Hezbollah, pe de o parte, pe de alta una a Hamas, cât mai poate acționa, iar în al treilea rând o acțiune a Iranului. Și, poate, în funcție de amploarea acestor acțiuni, pentru a nu trăda propria slăbiciune și a avea ultimul cuvânt, așa cum e obișnuit, reacții ale Israelului pe fiecare aceste dimensiuni.
În privința Iranului, anterior am avut un atac masiv cu rachete și drone, în aprilie. De această dată, se consideră că nu e vorba despre o pierdere directă, atacul nu a fost recunoscut de Israel iar responsabilitatea este doar aceea de a nu putea proteja un oaspete de onoare la Teheran. Nu știm încă soluția Teheranului, a Gardienilor Revoluției, dar ea ar putea depăși ploaia de rachete și chiar să nu fie avertizat Israelul când se trage. Deci ar putea avea efecte și ar putea produce victime într-un număr important. Și spirala escaladării ar putea continua, firește, în atari condiții.
Din partea Hamas, obiectivul pare a fi scoaterea în prim plan, din tunelurile unde se ascunde, a liderului militar, Hamas Yahya Sinwar. El a mai fost identificat de către partea israeliană în anumite momente, Israelul publicând poze cu el. Uciderea lui Hanyieh ar putea fi precedată de execuții ale unor ostateci israelieni și publicarea lor ritualică, pentru a crea presiune suplimentară la adresa premierului Netanyahu. Hamasul este suficient de slăbită pentru a nu avea multe alte alternative de natură militară, de aceea reamintirea controlului asupra ostaticilor și sacrificarea lor publică ar aduce probleme la Tel Aviv. Iar o asemenea acțiune ar permite Israelului să respingă orice formulă de încetare a focului – și eliberare a ostaticilor – ci să meargă până la capăt cu căutarea și uciderea liderilor Hamas, cu precădere a celor implicați în atacul terorist din 7 octombrie. Acțiunea ar permite și eliminarea presiunilor justiției internaționale sau măcar diminurea sensibilă a oricărui tip de presiune, când e vorba despre o organizație teroristă de această factură.
Mai complicată este relația cu Hezbollah. Hezollahul libanez pro-iranian nu este Hamas, deține o armată importantă și experiență în lupta cu Israelul, are armament iranian performant în dotare și un arsenal de peste 130.000 de rachete de diferite feluri. Arsenalul e important și, chiar dacă liderul său Hassan Nasrallah a respins dorința unui război total cu statul Israel, escaladarea poate interveni automat și din accident sau lipsă de prevedere spre război deplin.
Inedită este nerecunoașterea de către Hezbollah a atacului care a ucis peste 12 druzi arabi pe terenul de fotbal din Înălțimile Golan, fapt fără precedent și care poate fi explicat doar pentru faptul că cei uciși erau arabi și nu cetățeni israelieni. Israelul deține, cel mai probabil, probe irefutabile ale responsabilității Hezbollah, de unde uciderea liderului militar responsabil în suburbiile din sud ale Beirutului. Totuși drumul spre un război în sudul Libanului și Nordul Israelului este astăzi mai aproape ca oricând, cu tot efortul american și francez de a evita destrămarea statului libanez și evitarea escaladării catastrofale.
Se încarcă comentariile...
