Misterele celui mai mare tumul din Callatis. Ce au găsit arheologii după 2.000 de ani în mormântul jefuit: „Îi proiectează într-o lume a eroilor“
0După două milenii, o echipă de istorici și cercetători au săpat și au pătruns în interiorul celui mai mare tumul din Callatis. Deși jefuit la scurt timp de la realizare, în sarcofagele sculptate specialiștii au mai găsit destul inventar care să spună povestea unei epoci de mult apuse, când Callatisul era o cetate cosmopolită, unde, alături de greci, trăia populația barbară, se făceau schimburi comerciale, dar unde se amestecau și obiceiuri și credințe.
În anul 280 î.Hr., familii bogate și influente de greci din Callatis își plângeau morții. Unul avea 16-18 ani, al doilea 8-11 ani. Spre sfârșitul campaniei, în podeaua primei camere mortuare, arheologii au descoperit și fragmente din oasele unui bebeluș. Nu se știe din ce cauze au murit: poate uciși în războaie, de animalele sălbatice care sălășluiau pe aici sau de vreo boală fără leac. Dar pericolele care pândeau la orice pas în primul sfert al secolului al III-lea î.Hr. – năvăliri barbare, conflicte, calamități – nu le-au permis să-și plângă mult morții. Cu lacrimile încă șiroind pe obraji, au comandat unui arhitect un monument funerar de proporții unde să-și îngroape ce aveau mai scump.
Mormânt închis a doua oară
Deasupra mormântului au ridicat o movilă mare de pământ, pentru a repera ușor locul unde dorm cei care au plecat într-o altă viață, dar și un monument funerar de marmură sau de piatră. Numai că acest lucru a făcut ca și hoții de morminte să găsească ușor locul unde se aflau lucruri prețioase. Așa se face că nu a trecut mult până când mormântul a fost jefuit. Barbarii au deschis mormântul, au scos cele două coșciuge la lumină, au furat mare parte din podoabe și au plecat. În urma lor au rămas oasele împrăștiate. Mormântul a rămas suficient timp descoperit cât o rândunică să-și facă cuib într-un ungher umbros și să-și crească puii.
După mulți ani, familia s-a întors la mormânt, cu aproximație în jurul anului 220 î.Hr., și a adunat oasele arse de soare și bătute de vântul aspru al Callatisului, le-au învelit cu pământ, peste care au pus trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit ce imită forma celor de mirt și iederă, montate pe suport de lemn, cu fructe realizate din ceramică aurită. Pentru ca mormântul să nu devină pradă și a doua oară jefuitorilor, au îngrămădit câțiva bolovani deasupra. Nu era singurul mormânt tumular. Pe întreg câmpul Callatisului, care se întindea de la localitatea constănțeană 23 August și până pe teritoriul Bulgariei de astăzi, erau aproximativ 1.000 de tumuli.
Drumul spre tezaurul îngropat
Anii au trecut, apoi deceniile, apoi secolele, apoi două milenii s-au scurs ca într-un vis. Au fost molime și războaie, cataclisme naturale și stăpâniri barbare. De peste 2.000 de ani, oamenii care au trăit pe aceste meleaguri au arat câmpurile ocolind movila imensă de pământ, poate din venerație, cunoscând legendele strămoșilor care își îngropau morții adânc, în pământul Callatisului, poate din considerente practice, presupunând multă muncă îndepărtarea movilei de pământ pentru nivelarea ogorului. Tumulii mai mici au dispărut, însă cei mari au rezistat pentru a ne spune povestea celor care au trăit pe aceste meleaguri acum peste 2.000 de ani.
În urmă cu doi ani, o echipă de specialiști români a început să sape cu migală în tumulul vizibil și de pe mare, care măsoară 12 metri înălțime și 70 de metri diametru. Aici se simte briza, dar și dogoarea Dobrogei aride. Pe drumul litoralului, care unește Constanța de Mangalia, dacă faci stânga ajungi în Neptun, iar dacă o apuci în dreapta, pe un drum de piatră pe lângă care zâmbește floarea-soarelui din lanuri, ochii ți se opresc la această movilă imensă, peste care stă cocoțat un excavator.
Pe măsură ce te apropii, apar și siluetele istoricilor și arheologilor care au muncit cât a fost ziua de lungă a acestei veri. Unul sapă, altul urcă și coboară cele două scări care duc în fundul pământului cu o repeziciune care dovedește faptul că a făcut această operațiune de zeci de ori pe zi, altul cerne pământul pentru a culege orice fragment de ceramică, de lemn sau de piatră prețioasă. Hainele tuturor sunt murdare de pământ galben. Dar sunt fericiți. După ani de cercetare a sitului arheologic cu mijloace moderne, munca le-a fost răsplătită: au găsit drumul spre tezaur.
Conflictul grecilor: între regalitate și democrație
„Ne aflăm în necropola tumulară a orașului antic Callatis, oraș fondat de către grecii veniți din Heracleea Pontica. Exprimarea trecerii din viață în alte forme de viață de multe ori cetățenii bogați o făceau sub mantaua acestor movile uriașe. Au fost foarte multe, dar majoritatea au dispărut în special în secolul XX, odată cu dezvoltarea urbană, cu lucrările de arat“, ne introduce în atmosferă Dan Ștefan, de la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, șeful colectivului de specialiști care au săpat la necropola tumulară a orașului antic Callatis în cadrul programului „Kalla 2025“.
Grecii antici, încă din secolul al VI-lea î.Hr., aveau un comportament funerar diminuat, ne explică Maria Magdalena Ștefan, de la Muzeul Național de Istorie a României. „Grecii antici nu aveau voie să cheltuiască foarte mult, n-aveau voie să-și facă momente funerare foarte impozante, pentru că asta ar fi fost un atac la ideea de colectivitate. E vorba de conflictul, să spunem, între regalitate versus democrație. La ei, un mormânt bogat și un consum mare de resurse pentru un singur individ deja era împotriva ideii de colectivitate și de egalitate între membri“. Și totuși, la Callatis, astfel de morminte se făceau. „Aici, lucrurile sunt un pic diferite, tocmai prin prezența acestor movile, care probabil erau în jur de 1.000, inclusiv din perioada romană. Aici au avut un altfel de comportament, un comportament ostentativ care îi proiectează într-o lume a eroilor“, spune arheologul.
Mărturii importante lăsate de nemți
Specialiștii au ajuns la concluzia că pe aria fostului oraș Callatis erau aproximativ 1.000 de tumuli, din studii, din cartografii, fotografii aeriene de la începutul secului XX, realizate de aviația germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prin care inamicii își notau potențialele ținte. „A rămas această înregistrare cum arăta sătulețul Mangalia în anul 1944 înainte să devină un oraș dezvoltat modern, și acolo se văd urmele acestor movile. Plus de asta, în ultimii ani, noi am avut niște proiecte aici și am făcut studii, o scanare cu ajutorul unui avion care poartă un radar pe deasupra terenului și cu care putem să vedem geometria, topografia și chiar și sub vegetația terenului, inclusiv sub grădinile oamenilor. Adică am putut să recuperăm planul acestor movile și în felul ăsta am putut să numărăm în jur de 1.000 de morminte la nivelul teritoriului orașului antic, care se întindea spre Durankulak, din Bulgaria, și spre 23 August“.
Alte mărturii importante le-au lăsat istoricii și arheologii care au săpat în perioada modernă a României în această zonă. Astfel, prin anii ’30, a răscolit pământul Dobrogei Theofil Sauciuc-Săveanu, un vestit profesor din Cernăuți, cu ocazia construirii căii ferate din Dobrogea de Sud. La acea vreme, au fost inventariați tumuli care aveau între 9 și 12 metri înălțime, deci, atunci, probabil că erau mai mulți de tipul acesta.
Cultura răspândită de Alexandru cel Mare
„Un fel de banchet etern“
În momentul în care, în urmă cu doi ani, a început săpătura arheologică la acest tumul, era cel mai mare, inclusiv din nord-estul Bulgariei. Și în urmă cu câțiva ani au săpat într-un tumul și au găsit un mormânt mult mai vechi, care a fost datat în Epoca bronzului. „Atunci există o posibilitate, noi așa interpretăm, la datele pe care le avem, că, de fapt, această arie funerară s-a dezvoltat plecând de la reinvestirea în sens funerar a spațiului“, povestește Maria Magdalena Ștefan.
Realitatea se întrepătrunde cu legendele, că nu mai știi unde se termină mitul: „Noi știm încă din Iliada că, atunci când a murit Patrocle sau Ahile, s-a făcut un tip de movilă funerară, un tumul. Era un tip de mormânt care proiecta cumva imaginația într-un trecut legendar al eroilor și de asta faptul că deja găsești în acest teritoriu un mormânt mai vechi te ajută să revendici dreptul asupra trecutului: suntem aici dintr-un timp imemorial“.
Astfel de morminte, aceste sarcofage de tip funerar imită camera lor de banchet. „E un fel de banchet etern, e locul lor în care stăteau la petrecerile cu vin, spuneau povești sau filozofau, se gândeau la nemurirea sufletului. Deci astfel de morminte de tip casă funerară, pe care le vedem înglobate în tumuli monumentali, au de-a face cu un tip de civilizație, un tip de lume, de cultură și de religie care s-au răspândit odată cu Alexandru cel Mare. Atunci când vedem un astfel de mormânt, știm că respectiva comunitate, în cazul nostru grecii din Callatis, aveau contacte politice importante cu regii macedoneni, cu urmași lui Alexandru cel Mare, în cazul nostru regele macedonean Lysimachos, care era unul dintre apropiații lui Alexandru cel Mare și care, după moartea lui, a moștenit cumva controlul a ceea ce numim Tracia. În Tracia, care se întindea pe țărmul de vest al Mării Negre, erau și orașe grecești, și știm din surse antice că a existat un război.
Grecii din Callatis s-au revoltat la un moment dat împotriva lui Lysimachos. Mai multe orașe de aici s-au coalizat cu altele din zonă, cum ar fi Histria, dar și cu traci și sciți, și s-au luptat vreo trei ani cu Lysimachos, care a venit cu toată armata lui de macedoneni aici, însă localnicii nu s-au lăsat controlați“, povestește istoricul, care ne face radiografia acelei epoci pentru a înțelege mai bine cine au fost cei care au trăit și cine a stăpânit aceste teritorii, pentru că întotdeauna mormântul are legătură cu ceea ce crezi despre viața de dincolo, cu credințele religioase.
Mergând mai departe pe firul istoriei antice, aflăm că macedonenii, după ce au cucerit Imperiul Persan, au avut la dispoziție cantități imense de metale prețioase, băteau monedă și le aduceau și callatienilor. Pe unii îi corupeau și este foarte posibil ca familia de aici, în al cărei tumul și-a îngropat morții, să fi fost implicată în politica de susținere a regilor macedoneni.
Camera funerară descoperită cu mijloace moderne
La acest mormânt au lucrat, în urmă cu 2.300 de ani, aproximativ 100 de oameni, timp de luni de zile. Foarte probabil, o parte dintre ei erau sclavi, întrucât grecii din Callatis erau implicați și în comerțul cu sclavi. Este cel mai mare monument funerar care, deși a fost jefuit, încă păstrează inventar de acum peste două milenii. „Noi am știut că a fost jefuit de la prima cazma pe care am băgat-o în pământ. Noi «citim» pământul și atunci fiecare tăietură, alternanța de culori care se observă după ce am săpat, nouă ne spune ceva. Fiecare strătuleț este, practic, o targă de pământ aruncată. Procedura de documentare este sonometrică. Totul se documentează prin secțiune și mai rar prin vedere. Arheologia este o știință distructivă prin natura ei. Noi știm că atunci când cercetăm ceva, el dispare. De aceea, responsabilitatea noastră este și să înțelegem, și să documentăm. Sigur că rămân pietrele. Dar povestea acestor pietre, cum au ajuns ele aici, cum au fost ele scoase, ce este pe acești pereți documentăm cu responsabilitate. Descoperim că a fost o groapă de jefuire, dar apoi realizăm că o vreme a stat deschisă, că aici au crescut niște plante, a venit apa de ploaie și s-a făcut un fel de băltire. Deci asta înseamnă că cel puțin un an sau poate doi a rămas deschis suficient mormântul, timp în care o rândunică și-a făcut cuib în interior. Acest cuib a rămas“, povestește istoricul. Apoi, ne arată pământul galben din stratificația solului. „Tot acest pământ galben este reparația antică făcută cu răspundere, ocazia cu care movila a fost mărită. Această anvelopă galbenă este modul în care familia a vrut să se asigure și mai mult că nu se va mai intra în mormântul unde erau îngropați cei dragi“.
ÎNTÂLNIREA DINTRE ISTORIE ȘI ISTORIC
„Am fost primul om care le-a văzut după două milenii“
În complexul funerar, cel mai mare din zonă, a fost descoperit un loc cu depuneri, cu amfore, acele recipiente în care se păstra vinul, și multe dintre ele au, cum ar veni, etichete, acele ștampile în lut crud cu numele producătorului și prin care arheologii și istoricii pot să identifice destul de clar zona de unde veneau și chiar anul – uneori și luna –, astfel dându-și seama că reparația a fost făcută după cel mult 50 de ani după prima înmormântare. Tot aici s-au descoperit vase din metal prețios, spectaculoase prin raritatea lor. Practic, în 50 de ani s-a scris istoria complexului funerar: au avut loc o înmormântare, un jaf și o reparație. „Prima înmormântare e undeva, în primul sfert al secolului III î.Hr., între 280-270 să zicem, și cam în anul 220 î.Hr. a fost reparat“.
Echipa de specialiști știa multe lucruri despre ceea ce se ascunde sub tumul înainte să existe orice fel de intenție de a săpa aici. „Există o disciplină care se numește geofizică, iar aplicațiile geofizicii în arheologie ne permit ca de la suprafață, cu diverse măsurători, cu diverse tehnici, să aflăm încet-încet ce se află dedesubt. Noi am știut unde anume să săpăm, ce urmează să descoperim“, explică Dan Ștefan, specialistul în geofizică al echipei, care are un doctorat cu bursă în Grecia, la Universitatea Aristotel, unde este un mare centru în care se cercetează tumuli. „În Grecia nu am reușit să ajungem la 12 metri adâncime și nu funcționează nici altceva. Spre exemplu, georadarul nu funcționează pentru că aici suntem într-o zonă cu loess, care e foarte conductibil și care face ca propagarea undelor electromagnetice să nu ne dea penetrare suficientă“, explică acesta.
Cu ajutorul tehnicii moderne au găsit exact intrarea din tumul în mormânt. „N-am săpat nici la stânga, nici la dreapta. În momentul în care dezvelești mormântul, legătura dintre blocuri se slăbește, pentru că la construcția lor se folosea mantaua de pământ ca să descarce forțele de greutate. Făcând analize la fiecare etaj, am început să știm din ce în ce mai exact ce ne așteaptă. Am ratat 30 de centimetri și ne-a costat o noapte de tristețe, că am crezut că ne-am înșelat la un moment dat. Am crezut că tot ce vedem acolo de fapt este distrus în Antichitate, dar la un moment dat am interceptat și stratigrafic toată informația și atunci noi, încet-încet, am ajuns exact pe unde au intrat jefuitorii și am lărgit deschizătura și astfel am putut ajunge la sarcofage. Deci ce vedeți acum aici, pe câmp, asta au văzut primii jefuitori. Ei au făcut o groapă în puț, dar ei știau foarte bine că peretele coridorului e ca un zid de cetate, iar zidul avea umplutură de piatră și pământ“, explică specialistul.
Ipoteza de lucru a istoricilor și arheologilor aflați la fața locului este, în stadiul acesta al cercetărilor, că ulterior jafului, familia a venit și a reparat movila și a blocat accesul în cavou aducând pământ, iar pe acest pământ au pus coronițele ca o ofrandă, ca o comemorare a defuncților, și apoi au îngrămădit pietre la intrare, în speranța că nimeni nu va mai deranja somnul de veci al celor morți. „Asta îți arată ceva legat de istoria ținutului, înseamnă că au fost niște războaie, a fost o situație complicată în care familia a trebuit să plece, n-a putut să mai asigure continuitatea și securitatea“.
Coronițele au fost descoperite pe culoarul de șapte metri, iar primul care le-a văzut a fost istoricul constănțean Răzvan Pantelimon. „A fost un moment emoționant. În timpul săpăturii s-a ajuns spre marginea umpluturii de pământ și atunci am dat peste acele coronițe, un moment foarte emoționant, pentru că am fost primul om care le-a văzut după două milenii“, povestește istoricul.
Blocuri de calcar numerotate
Pătrundem și noi cu emoție în sanctuarul unde, în urmă cu peste 2.000 de ani, vechii locuitori ai acestor ținuturi și-au îngropat morții, în locul unde jefuitorii au distrus mormântul și au furat tot ceea ce era valoros. Două scări coboară pe două niveluri în adânc, în tumulul săpat de arheologi centimetru cu centimetru, cu emoție că nu vor mai găsi nimic, dar și cu teamă să nu distrugă tezaurul. Se face din ce în ce mai răcoare. Locul pământului depus de milenii, în etape succesive, este luat de blocuri mari, de calcar, care și-au păstrat culoarea albă. În momentul în care mormântul a fost deschis, s-a schimbat atmosfera și s-au montat senzori de măsurare a umidității și temperaturii.
Bolțile semicilindice sunt o inovație a epocii lui Alexandru cel Mare, arhitectură care le permitea să acopere spații mai largi și să pună apoi pământ deasupra, dar trebuia ca ele să şi reziste. Fiecare bloc era prelucrat individual și, pentru a obține structura curbă, ere numerotat cu α (Alpha), γ (Gamma), Δ (Delta), Τ (Tau), ca să știe cum să le pună în operă. Pe multe astfel de blocuri de calcar au rămas urme de dăltiță și spații tencuite, dar și urme de degete, probabil ale sclavilor care au pregătit aceste camere funerare. Anumite rosturi au zone de completare, ca să păstreze suprafața albă, albul fiind o culoare funerară.
Două sarcofage, cununițe și fard roz
În prima încăpere, arheologii au descoperit un sarcofag tencuit și pictat care a ajuns la Muzeul Național de Istorie, pentru a fi cercetat. În mijloc erau pietre împrăștiate, dovadă că sarcofagele au fost sparte. Spre sfârșitul campaniei, tot în această încăpere, curățând podeaua, s-au descoperit o bucățică de craniu și o coastă care ar fi aparținut unui copil mic, de maximum doi ani.
În cea de-a doua cameră funerară a fost găsit un al doilea sarcofag, modelat ca un pat, care era lipit de perete, iar urmele încă se văd. „În momentul în care jefuitorii au scos piesele care erau pe el sau în interior, au căzut de o parte și de alta. Aici am găsit tot felul de năsturei de aur, bumbișori, mărgeluțe care au fost pe textilele morților. Cum mult din inventar are aspect feminin, adică avem bijuterii, și bucățele de fard roz, credem că unul dintre morți era de sex feminin. Tot aici am găsit și lemn colorat în culoarea roșie, fragmentat, de la o coroniță. Aceste cununi aveau rolul de a simboliza credința că defunctul va avea un destin bun în viața de dincolo. Deci asta era cumva garanția că ei erau inițiați în anumite credințe“, explică inventarul funerar Maria Magdalena Ștefan.
Chiar dacă a fost jefuit, au rămas destule obiecte pentru ca istoricii să întregească povestea. „Este un monument important ca ansamblu, deci nu trebuie limitat doar la cele trei cununițe care au apărut și care vă mărturisesc că nu știu dacă se vor putea conserva, dar trebuie gândită povestea în ansamblul ei. Oamenii din trecut, ca și noi, sperau într-o altă viață“. Tot pământul care este scos de pe coridorul mormântului se dă la sită, pentru a recupera orice bucățică din inventarul funerar. Această misiune îi revine antropologului echipei. „Arheologia este o știință, precum criminalistica. Plecând de la istorie și plecând de la ideea de monumente care trebuie cercetate, este nevoie de foarte mult ajutor din fizică, chimie, geologie, geo-fizică, antropologie, topografie“, spun oamenii din echipă.
Rezultate de excepție, fonduri puține
Pe 20 iulie s-a încheiat campania de cercetare arheologică, urmând să se reia anul viitor dacă vor mai fi fonduri. Rezultatul unei serii de studii făcute în adâncul mormântului cu o cameră termică a dat specialiștilor semne că tumulul mai are și alte surprize. Până la o următoare campanie, pereții camerelor funerare au fost susținuți cu pari telescopici, apoi totul a fost acoperit cu pământ, iar deasupra solului au fost marcate liniile de săpătură. „Vom face o consolidare fix pe zona care e mai afectată, dar o punere în valoare e ceva care ne depășește pe noi, noi suntem arheologi, facem cercetarea. Ar trebui ca autoritățile să ne sprijine și să se implice în punerea în valoare a obiectivului. Bulgarii, spre exemplu, au găsit ceva asemănător, un mormânt care acum se vizitează și a fost inclus și pe lista UNESCO“, spune istoricul.
Campania din anul acesta s-a ridicat la suma de 80.000 de lei, sumă infimă dacă ne raportăm la orice altă investiție într-o unitate bugetară, unde poate doar rezervele de pix costă atât. Pe lângă costurile ocazionate de cazarea echipei de specialiști formată din mai mulți membri (Dan Ștefan, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni; Maria Magdalena Ștefan, Muzeul Național de Istorie a României; Nicolae Alexandru, Muzeul „Callatis“ din Mangalia; Valeriu Sîrbu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ București; Diana Sonu, Muzeul Municipiului București; Răzvan Pantelimon, Universitatea Ovidius din Constanța; Călin Șuteu, Gigapixel SRL; Valentin Ștefan, Metamorfozys SRL; Corina Borș, Muzeul Național de Istorie a României; Mihai Florea, Muzeul Național de Istorie a României; Cătălin Burtea, Muzeul Național de Istorie a României, Paul Popa, Muzeul Național de Istorie a României; Laurențiu Angheluță, Institutul Național de Optoelectronică INOE), s-au cheltuit bani şi pentru închirierea echipamentelor, inclusiv a unui excavator.
Movila Documaci, mormântul încă plin de secrete
La Callatis, movila mare de pământ în care arheologii au descoperit acest tezaur nu este singulară, fiind al șaselea mormânt de tipul acesta care este cunoscut, dintre care trei apar în mențiuni de la începutul secolului XX, alte două au fost descoperite mai recent, dar nu printr-o săpătură sistematică, ci întâmplător au venit niște muncitori să niveleze și au dat peste astfel de structuri și atunci cercetarea lor nu a fost documentată de la început.
Unul dintre ele, descoperit în anul 1993, este celebru, se numește Movila Documaci, un monument funerar de mari dimensiuni, datat de către arheologi ca fiind din perioada elenistică, mai exact din secolul IV î.Hr. La camera funerară ajungi după un culoar lung de aproximativ 10 metri lungime. Aici, după spusele unor istorici, a fost înmormântat un prinț scit, iar după alții, un grec din cetatea Callatis, un rege get sau chiar un conducător militar macedonean.
Din păcate, mormântul a fost profanat atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, și mare parte din inventarul funerar a dispărut, dar arheologii au mai dat de urma unui inel gravat cu model de broască-țestoasă și a unor săgeți, piese de tezaur care se găsesc la Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia. Și acum pot fi admirate pe culoarul care duce spre cavou fresce antice, un fel de reprezentări ale unor călăreţi și animale pe care cel înhumat le vâna aici în timpul vieții. Un alt tumul, la vest de Mangalia, așteaptă să-i fie descoperite secretele din măruntaiele sale.
Se încarcă comentariile...
