Povestea ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica: „Tot ce pămîntul Daciei avea mai luminat a fost strîns de el împrejurul tronului“
0Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, a visat la unirea principatelor cu mult timp înaintea lui Alexandru Ioan Cuza și, puțin câte puțin, a sădit în inimile moldovenilor ideea de unire a tuturor celor care vorbeau aceeași limbă și se închinau la același Dumnezeu.
Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, care a condus destinele provinciei românești între 1849 şi 1853 și din 1854-1856, făcea parte dintr-o familie cu origini albaneze, ai cărei înaintași au ajuns în Țara Românească și Moldova în secolul al XVII-lea. Între anii 1658-1856, familia Ghica a dat zece domni în cele două țări române, dar și personalități care s-au remarcat pe plan politic și cultural. Astfel îi aflăm implicați în Revoluția de la 1848, în sprijinirea Unirii din anul 1859 precum și în aducerea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Reprezentanți de seamă au susținut dezvoltarea învățământului modern românesc precum și ai artelor și literaturii din pozițiile înalte pe care le-au deținut, fie la Academia Română, fie la conducerea Teatrului Național.
Moștenirea familiei Ghica
Pe vremea domnului Moldovei Gheorghe Ghica, zidurile cetății Târgoviște, vechea reședință a domnilor Țării Românești, au fost dărâmate la cererea Porții, iar Bucureștiul a devenit singura capitală a statului dintre Carpați și Dunăre, iar de la domnul Moldovei Grigore II Ghica ne-au rămas biserica și spitalul Pantelimon. Un alt reprezentant de seamă, Grigore III Ghica s-a opus atunci când Imperiul Habsburgic a ocupat partea de nord a Moldovei, fapt care i-a atras nu numai mazilirea, dar și moartea, fiind sugrumat la Iași. Unul dintre ultimii descendenți ai Ghiculeștilor, monseniorul Vladimir Ghika, nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, a pierit în anul 1954 în temnițele comuniste.
Pentru Grigore Alexandru Ghica, acest trecut obliga, dar domnul Moldovei a scris la rândul lui una dintre cele mai frumoase pagini de istorie a neamului românesc. Fiu al marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraș Sturdza, Grigore Alexandru Ghica a urmat studiile în Germania, dar a revenit pe pământ românesc unde a ocupat mai multe funcții: hatman (1826), secretar de stat la Externe (1842), ministru de Finanțe. A fost numit domn prin Convenția de la Balta-Liman din anul 1849.
„Grigore Ghica nu aspiră atât la principate pentru a le fi prinț“
Într-o perioadă în care, pe plan extern, autonomia principatelor române nu era văzută cu ochi buni de reprezentanții conferințelor de la Viena și Constantinopol, el a făcut tot ce-a putut pentru ca revoluționarii de la 1848 să se întoarcă din exil și a sprijinit idealurile lor. „Recunoaştem... în acest act solicitudinea prinţului pentru interesele politice şi economice ale ţării sale, tot ceea ce se poate spera de la patriotismul cel mai drept şi cel mai dezinteresat... Grigore Ghica nu aspiră atât la principate pentru a le fi prinț, cît pentru a se arăta demn cetățean“, scria despre el purtătorul de cuvânt al Editurii Lantival din Paris, care-i publica memoriile.
În primul memoriu, cel adresat Conferinţei de la Viena din martie 1855, Grigore Alexandru Ghica vorbește despre prejudiciile aduse puterii legislative a principatelor prin numirea domnitorilor fanarioți: „Domnia principilor străini fu pentru Principate o perioadă dintre cele mai funeste..., care a făcut acestor țări mai mult rău decât le-au cauzat odinioară invaziile popoarelor barbare“.
Conferinţa de la Viena, însă, nu şi-a putut termina lucrările din cauza neînţelegerilor intervenite între puterile participante şi mai ales a refuzului Rusiei de a accepta condițiile ce i se puneau. Ea rămâne însă primul for politic internaţional care a luat în discuție problema reorganizării şi a unirii Principatelor.
Liste pentru unire
Lucrările Conferinţei s-au mutat la Constantinopol în ianuarie 1856, un loc nu tocmai propice pentru discutarea problemelor legate de soarta Moldovei şi a Valahiei. Aici, cele două țări erau din nou considerate „părţi întregitoare ale împărăţiei otomane“, domnii lor urmau să fie numiți de sultan din rândul a trei candidați aleşi de ţară, iar viitoarea lor organizare urma să fie hotărâtă la Constantinopol de o comisie mixtă moldo-valahă. Cel de-al doilea memoriu al lui Ghica conținea observații asupra prevederilor Conferinţei.
Cum era și firesc, aceste hotărâri stabilite la Constantinopol au produs o vie nemulţumire în principate. Domnul Grigore Alexandru Ghica, cunoscut de toţi ca având vederi unioniste şi fiind un apărător al autonomiei Moldovei, a primit numeroase petiţii prin care era rugat să ia poziție, apărând țara. Memoriile, publicate de Editura Lantival din Paris în preajma începerii lucrărilor Congresului de pace, dovedesc faptul că domnul Moldovei era un înfocat partizan al unirii principatelor. Astfel, Grigore Ghica le-a cerut prefecților de ținuturi să întocmească liste de semnături în favoarea unirii și să organizeze comitete locale dependente de Comitetul Unirii din Iași, care era un for nou. A schimbat mai mulți prefecți bănuiți de idei antiunioniste, iar în ultimele zile ale domniei a mers prin țară și le-a cerut moldovenilor să aleagă în divanurile ad-hoc deputați unioniști.
Domnul liberal
Pe lângă unire, Ghica a realizat faptul că Moldova are nevoie de reforme, modernizare pe care a şi realizat-o parțial în timpul zbuciumatei sale domnii. Sub conducerea sa a luat naștere Departamentul Lucrărilor Publice, a fost introdus serviciul de diligență, s-au redus deficitul bugetar și datoria țării. A sprijinit cu finanțe publicarea „Cronicii“ lui Gheorghe Șincai și a primei ediții a „Letopisețului Țării Moldovei“ de către Mihail Kogălniceanu. În timpul său a fost adoptată Legea presei, fapt care a permis reapariția revistelor ,,Steaua Dunării“ și ,,România literară“.
Potrivit politicianului unionist Scarlat Dăscălescu, Grigore Alexandru-Vodă Ghica era „un tânăr bine crescut, plin de sentiment, de onestitate și de religie, ba chiar bigot, incapabil a-și atribui lucrul altuia, incapabil a se îmbogăți din sudoarea săracilor. [...] Sprijinea ideile liberale și dorea sincer prosperitatea nației; singurul Domn care, având mijloace a se îmbogăți, ca ceilalți, a ieșit sărac din țară și a lăsat pe copiii lui săraci; nu numai n-a luat, n-a gaspilat (irosit) nimic, dar a dat și patrimoniul său țării. [...] Românii, ținând cont de bunătatea lui, de calitățile lui superioare, îi vor păstra memoria de Domn bun și omenos, demn a domni peste mai multe popoare și a le face fericite“.
Mai întâi, aduce învățătura în lumea satului și în micile târguri, înființând 63 de școli, iar pe lângă Departamentul Lucrărilor Publice deschide o şcoală de inginerie. Legiferează modul recrutării corpului didactic primar şi înmulţeşte şcolile secundare. Organizează cursul superior al învăţământului universitar cu patru facultăţi şi, astfel, prin legea de la 1851, Vodă Ghica a pus, de fapt, temelia Universităţii din Iaşi, creată în anul 1860. Tot în marele său regulament impune ca „limba de predare să fie în toate şcoalele cea românească“. În acest proiect, Vodă Ghica a fost ajutat de Grigore Cuza, unchiul lui Alexandru loan Cuza, numit ministru de Culte în Moldova, în toamna anului 1850.
Jandarmii lui Ghica
Tot de numele lui se leagă organizarea Jandarmeriei. La 3 aprilie 1850, printr-un ofis domnesc, domnul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. De la bun început a fost considerată o armată de elită, deoarece, pretutindeni, spunea legea, „în toate staturile, sunt priviți ca un corp din cele mai alese... stabii, obărofițerii, subofițerii și celelalte ranguri de jos se vor alege din oamenii cei mai vrednici, deprinși cu purtarea armelor“.
Legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi. La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1.433 de jandarmi călări şi pedeștri. Jandarmii aveau ca misiune privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În paralel, Grigore Alexandru Ghica l-a adus în țară pe Dodun des Perriéres, specialist în materie penitenciară, care a elaborat o lege a închisorilor.
Institutul Gregorian: prima școală de moașe și prima casă de copii
În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în octombrie 1852 se inaugurează la laşi Institutul Gregorian cu 14 paturi. Proiectul de organizare a institutului, întocmit de protomedicul Gh. Cuciureanu, prevede o şcoală de moaşe, o secţie pentru pruncii găsiţi, o clinică ambulatorie pentru copii bolnavi şi un serviciu pentru vaccinarea copiilor. Școala a avut, pentru început, șase eleve, alese dintre lehuzele rămase fără copii. Mai târziu, în 1898, un anunț dintr-un ziar spunea că „Astăzi începe concursul pentru şcoala de moşii de pe lîngă Institutul Gregorian din Iaşi, sunt 30 de concurente şi 6 locuri vacante pentru internat“.
„În anul 1852, Domnul Moldovei Grigorie A. Ghica a fundat la Iași Institutul Gregorian, cuprinzînd Maternitate, Școlă de moașe, asil pentru pruncii părăsiți, cu aparat rotător pentru depunerea copiilor găsiți și biurou de mance“, anunță „Almanahul Sănătății“. „Grigorie A. Ghica a dăruit acestui Institut 15.000 galbeni și casa, a adaptat-o, a montat-o pentru acest scop și a însărcinat cu administrarea Institutului pe Epitropia Casei spitalelor Sf. Spiridon, în Institutul Gregorian, parte din copiii mai mici de 1 an au fost reținuți și alăptați în însăși casa Institutului, altă parte a fost dată la doici ședetoare la țară, în depărtare de la Iași, astfel că controlul lor era dificil și din această cauză mortalitatea lor era mai mare decât a copiilor găsiți din Bucuresci“, aflăm din „Istoria igienei în România“, a lui dr. I. Felix, publicat în Analele Academiei Române.
După statistica alcătuită de Nicolae Negură, în tot timpul, de la fondarea Institutului Gregorian din Iași în 1852, până la anul 1902, au intrat în acel Institut „8.965 de copii, din care au fost reclamați 624, adoptați 586, au murit 7.033 sau 78%; la începutul anului 1902 au rămas în controlele de plată 243. Mortalitatea copiilor îngrijiți de Institutul Gregorian, care în primul timp după fundarea lui întrecuse 80%, care în anul 1882 mai era de 43% (V.I. Bejan), a scăzut în periodul de la 1898-1901 la 24%“.
Institutul Gregorian făcea parte din viața orașului, astfel că într-o știre publicată în anul 1878 în „Românulu“ aflăm că în mai 1878 s-au născut în oraș 219 prunci vii, dintre care 109 băieți și 110 fete, iar „numărul copiilor găsiți și depuși în Institutul Gregorian au fost cinci“. În aceeași perioadă, numărul morților era de 215. Pe lângă cei găsiți morți în casele lor, 13 erau la institutul amintit.
Hrisovul lui Ghica
Moștenirea sa a rămas peste ani. În „Evenimentul“ din 1913 citim că are loc inaugurarea noului local al Institutului „Grigorie Ghica Vodă“. Dr. Em. Riegler al Casei Sf. Spiridon vorbea despre moștenirea lăsată de Vodă Grigori Ghica: „Prin hrisovul, pe care îl găsim și în manualul administrativ al Principatului Moldovei pe anii 1832-1855, Vodă Grigori Ghica înființează la 1 ianuarie 1852 Institutul care poartă și va trebui să poarte în cursul veacurilor numele lui. Instituția la început nu avea decât 14 paturi în casa care se află în fața noastră. Gr. Ghica Vodă a dăruit această casă precum și 15.000 de galbeni pentru instalare și a pus întreaga instituție sub administrația Casei Sf. Spiridon cu îndatorirea de a îndeplini neajunsul cheltuelilor trebuitoare“.
În hrisov se spune că „scopul institutului este de a primi pruncii părăsiți de căutarea părintească, de a scuti ființa lor de neajunsurile morale și sociale, și deși casa nu este destinată pentru prunci născuți din căsătorie legitimă, ea va hărăzi și acestora adăpostire și ajutor, când părinții lor opriți de boale sau alte piedici, de a îngriji de soarta lor, când vârsta pruncilor ar fi prea crudă și secția va avea locuri vacante“. Tot în hrisov se zice că „nu se vor primi orice prunci, născuți afară de căsătorie, ci mai cu samă acei născuți în Școala de moșii, a căror împrejurări ar reclama acest ajutor, drept care sfera secției nu se va întinde decât foarte rar peste cercul Capitalei; căci obștiile târgurilor și ale satelor sunt datoare a se îngriji de pruncii părăsiți“.
Din nou acasă după 168 de ani
Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a fost înlăturat din domnie la 3 iunie 1856, după el urmând la conducerea țării un consiliu administrativ extraordinar. La plecare a lansat o proclamaţie către ţară în care arăta: „Tot ce a fost cu putinţă s-a făcut, dar nu putem privi trecutul fără a simţi în sufletul nostru mâhniciunea că n-am putut realiza tot ce am dorit pentru fericirea iubitei noastre Patrii. [...] Dumnezeul Părinţilor Noştri să vă insufle mai ales concordia şi prudenţa în momentul cînd veţi fi chemaţi a exprima dorinţele, nevoile şi drepturile Ţării Noastre!“.
A visat la unire chiar și departe de țară. A cerut o audiență la Napoleon al III-lea pentru a pleda cauza Unirii Principatelor, însă a fost refuzat. La 24 august 1857 s-a sinucis împușcându-se în cap, cu o armă de vânătoare, la castelul său din Le Mée-sur-Seine. „Pe tronul Moldovei stătuse un domn, Grigore Ghica, de-o curățenie de caracter și de-o iubire de patrie care cu greu își va găsi seamăn în istoria noastră. Tot ce pămîntul Daciei avea mai luminat a fost strîns de el împrejurul tronului, toată generația aceea care reprezintă ideile nouă sub domnia lui Vodă Sturdza a fost ridicată alăturea de el. Dacă ar fi trăit, desigur ar fi fost ales Domn al Țărilor unite“, scria Mihai Eminescu în ziarul „Timpul“ la 26 iulie 1880.
Ultimul domn al Moldovei lasă în urma sa un testament în care erau scrise următoarele cuvinte: „Castelul Le Mée, 24 august – sunt victima unei mârșăvii și nu mai pot trăi, deși mă știu cu totul nevinovat. Va veni ziua când adevărul va fi dat la iveală. Îi aștept pe dușmanii mei în fața tribunalului lui Dumnezeu“.
A fost înmormântat în Le Mée-sur-Seine, dar în noiembrie 2025, rămășițele pământești ale domnului moldovean au fost aduse în țară și au fost înhumate în vechea capitală a Moldovei, în cadrul unui ceremonial cu caracter oficial și comemorativ, cu onoruri militare și momente solemne, care s-a desfășurat în București, Focșani și Iași.
Se încarcă comentariile...
