Klaus Iohannis, la ceremonia organizată la Sibiu în memoria victimelor accidentului de la Stejăriş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Academia Forţelor Terestre de la Sibiu are loc duminică, de la ora 14.00, un ceremonial în memoria celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul de vineri de la Stejăriş. Cele opt trupuri neînsufleţite vor fi depuse în incinta Academiei, după care vor fi transportate către Câmpia Turzii şi Argeş.

O ploaie măruntă de toamnă a început să cadă uşor când, pe platoul din incinta Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, au intrat trei maşini mari, militare. În centrul platoului, opt catafalcuri învelite în pânză neagră. În spatele militarilor, un elicopter asemeni celui care s-a prăbuşit la Stejărişu. Pe margine, rude şi prieteni care strâng la piept, cu ochii plini de lacrimi, câte un tablou al celui drag, mort în tragedia cumplită de la Stejărişu. Soldaţi din Academia Forţelor Terestre de la Sibiu, aliniaţi în spate şi, în capătul rândului, colegii de la Câmpia Turzii ai militarilor morţi. Un tablou de-o tristeţe grea, încremenită parcă sub ploaia rece de noiembrie.  

Chiar înainte de începerea ceremonialului, pe platou intră preşedintele ales al României, KIlaus Iohannis, cu o candelă aprinsă în mână. După ce o lasă alături de celelalte lumânări aprinse, Iohannis se aşează în zona rezervată oficialităţilor, alături de ministrul apărării, Mircea Duşa şi de comandantul bazei aeriene de la Câmpia Turzii.

Cât timp fanfara militară intonează marşul funebru, din maşinile militare sunt coborâte unul câte unul sicriele învelite în steaguri tricolore. Soldaţi le poartă apoi spre catafalcuri şi, după ce sunt depuse, cu crucea şi tabloul fiecărui militar mort în faţă, se cântă imnul naţional. 

Urmează o slujbă simplă şi emoţionantă. Printre cruci făcute pios, membrii familiilor îndurerate şterg şiroaie de lacrimi. Unul din preoţi, cel reformat, vorbeşte şi în limba maghiară. Cuvintele din Evanghelie curg greu, printre stropii reci de ploaie. La finalul slujbei, se dă onorul, iar sicriele sunt puse înapoi în maşinile militare. Fiecare are în faţă o hârtie cu oraşul natal al celui pe care îl duc spre casă. În spatele fiecăreia dintre ele, maşini mici cu rude şi prieteni. Militarii morţi în tragedia de la Stejărişu pornesc spre casă de unde, luni şi marţi, vor fi conduşi pe ultimul drum.  

Your browser does not support iframes.

Supravieţuitorii din elicopterul militar prăbuşit au fost operaţi

Cei doi supravieţuitori din elicopterul prăbuşit vineri în judeţul Sibiu au fost operaţi sâmbătă noaptea la Spitalul de Arşi din Capitală, însă şirul intervenţiilor va continua în zilele următoare, prognosticul în ambele cazuri fiind rezervat, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii spitalului.

Cei doi militari răniţi sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani, după cum a anunţat MApN. Ei au fost aduşi în Bucureşti având arsuri şi fracturi.

Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, în apropierea localităţii Mălâncrav. În aparatul de zbor se aflau zece persoane, după cum au declarat reprezentanţii Ministerului Apărării. Opt dintre acestea au murit ieri, în timp ce alte două persoane care se aflau în elicopter au arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi au fost de urgenţă transportate la spital.

Pe aceeaşi temă:

Mărturiile ciobanului care a salvat doi militari din accidentul de elicopter de la Sibiu: „Unii erau afară din elicopter, ardeau. Alţii erau carbonizaţi deja“

Beniamin Bădilă (24 de ani), cioban din Sibiu, este prima persoană care a ajuns la locul accidentului după ce elicopterul militar s-a prăbuşit în această dimineaţă pe un deal, în apropierea satului Stejărişu. Bărbatul povesteşte ce a văzut imediat după prăbuşirea elicopterului şi cum a reuşit să îi ajute pe supravieţuitori.

VIDEO Un elicopter militar s-a prăbuşit. Opt persoane au murit, alte două sunt transportate la spital. Una dintre victime era un mecanic de la Baza Aeriană Câmpia Turzii

Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, în apropierea localităţii Mălâncrav, potrivit primelor date. În aparatul de zbor se aflau opt persoane, după cum au declarat reprezentanţii Ministerului Apărării. Persoanele din elicopter participau la un exerciţiu militar româno-american, rezultă din primele informaţii.

Blestemul de la cunună. Rezumatul unei zile de coşmar de la locul în care s-a prăbuşit elicopterul militar

O localitate cu câteva zeci de case a devenit vineri locul de desfăşurare a unui număr impresionant de forţe: poliţişti, jandarmi, militari şi salvamontişti. Localnicii descriu priveliştea de coşmar cu morţii aruncaţi zeci de metri şi cu cei prinşi în carcasa elicopterului, carbonizaţi.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mitul „Grasă şi frumoasă“. Metode de slăbit din alte timpuri: de la scaunul electric la dormitul agățat în frânghii și hipnotism
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”