Mărturiile ciobanului care a salvat doi militari din accidentul de elicopter de la Sibiu: „Unii erau afară din elicopter, ardeau. Alţii erau carbonizaţi deja“
0Beniamin Bădilă (24 de ani), cioban din Sibiu, este prima persoană care a ajuns la locul accidentului după ce elicopterul militar s-a prăbuşit vineri dimineaţă pe un deal, în apropierea satului Stejărişu. Bărbatul povesteşte ce a văzut imediat după prăbuşirea elicopterului şi cum a reuşit să îi ajute pe supravieţuitori.
Un elicopter militar s-a prăbuşit vineri dimineaţă în judeţul Sibiu, pe un deal, la limita dintre Sibiu şi Mureş, iar în urma accidentului şi-au pierdut viaţa opt persoane. Doi bărbaţi au supravieţuit. Primul ajuns la locului teribilului accident este un cioban în vârstă de 24 de ani care era în apropiere cu oile şi cu un alt prieten.
Beniamin Bădilă spune că prima dată a auzit elicopterul zburând jos de tot, apoi a auzit bubuitura şi a văzut mult fum negru. „Câteva secunde nu am ştiut ce să facem, ne-a fost frică să ne apropiem. Am strigat dacă ne aude cineva şi am auzit: «Da! Ajutor!». Am văzut un om, am alergat la el. Când am ajuns am văcut că era ars, distrus pe faţă şi pe mâini. Ne-a cerut apă, dar nu am avut. Îi era frig, l-am ajutat cu o pătură. Întreba de un telefon, apoi l-a găsit pe al lui şi a încercat să îşi sune şeful. Nu ştia unde se află, i-am explicat unde, între Stejărişu şi Mălâncrav“, spune Beniamin Bădilă.
Acesta îşi aminteşte proporţiile tragediei. „Acolo era dezastru. Am văzut mulţi morţi la viaţa mea, dar arşi până acum nu. Am sunat în sat la cineva, iar ăla din sat a sunat la urgenţă. A venit Poliţia, Salvarea. Primii oameni au ajuns aici în 20 de minute. Când am venit noi, doi oameni mai trăiau. Unii erau afară din elicopter, ardeau. Alţii erau carbonizaţi deja. Flăcările atingeau un metru jumate. Îmi amintesc că unul dintre cei doi răniţi ne tot întreba ce s-a întâmplat, de ce arde alicopterul“, adaugă Bădilă.
Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri dimineaţă lua parte la un exerciţiu. În aparatul de zbor se aflau zece persoane, după cum au declarat reprezentanţii Ministerului Apărării. Doar două persoane au supravieţuit. Cei doi bărbaţi au fost duşi la Târgu Mureş şi urmează să fie transportaţi la Bucureşti, din cauza arsurilor foarte grave pe 40% din suprafaţa corpului.
Imagini de la locul în care s-a prăbuşit elicopterul în judeţul Sibiu
CITIŢI ŞI: