Preşedintele Libanului, faţă în faţă cu Donald Trump la Casa Albă, pentru prima oară. Joseph Aoun cere ajutorul SUA în relaţia cu Israelul
0Libanul caută sprijinul Statelor Unite pentru două obiective dificile: dezarmarea Hezbollah şi plecarea armatei israeliene din sudul ţării. Joseph Aoun îi va prezenta lui Donald Trump planul Beirutului la Casa Albă.

Preşedintele Libanului, Joseph Aoun, va merge marţi, 21 iulie, la Casa Albă pentru prima sa întâlnire cu Donald Trump, unde îi va prezenta acestuia un plan pentru dezarmarea Hezbollah şi retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului, în încercarea de a consolida controlul statului asupra propriului teritoriu, potrivit aa.com.
Vizita lui Joseph Aoun la Washington este prima deplasare a unui preşedinte libanez la Casa Albă în aproape 20 de ani şi prima întâlnire directă dintre acesta şi Donald Trump.
Invitaţia a venit din partea Casei Albe, iar Ambasada Libanului la Washington a confirmat că întrevederea va avea loc marţi, 21 iulie. Potrivit ambasadei, cei doi lideri vor discuta despre relaţiile bilaterale, securitatea regională şi sprijinul american pentru stabilitatea şi instituţiile statului libanez.
Libanul cere ca Israelul să să retragă din sudul ţării
Unul dintre principalele subiecte va fi situaţia din sudul Libanului, unde armata israeliană menţine controlul asupra unor zone, iar sute de mii de libanezi nu s-au întors încă la casele lor după operaţiunile militare israeliene.
Potrivit preşedinţiei libaneze, Joseph Aoun îi va cere lui Trump să facă presiuni asupra Israelului pentru aplicarea acordului intermediat de SUA la 26 iunie, care prevede retragerea treptată a trupelor israeliene de pe teritoriul libanez, dezarmarea progresivă a Hezbollah şi crearea condiţiilor pentru relaţii paşnice între cele două state.
Un oficial libanez a declarat că Joseph Aoun va prezenta la Washington un document care descrie etapele dezafectării arsenalului Hezbollah, potrivit Reuters. Beirutul consideră că sprijinul american este esenţial pentru ca Israelul să îşi retragă trupele, iar statul libanez să îşi poată restabili autoritatea asupra întregului teritoriu.
Joseph Aoun vrea monopolul statului asupra armelor
Joseph Aoun, în vârstă de 62 de ani, este fost comandant al armatei libaneze şi a fost ales preşedinte anul trecut, după o perioadă de instabilitate politică. Alegerea sa a avut loc într-un moment în care influenţa Hezbollah scăzuse, după ofensiva israeliană din 2024 şi după înlăturarea de la putere, în Siria, a aliatului său Bashar al-Assad.
Înainte de a ajunge la conducerea ţării, Aoun a condus Forţele Armate Libaneze, instituţie care a primit un sprijin consistent din partea Statelor Unite, iar relaţia cu Washingtonul este una dintre principalele sale surse de influenţă în negocierile privind securitatea Libanului.
După preluarea mandatului, preşedintele libanez a anunţat că doreşte ca statul să deţină controlul exclusiv asupra armelor şi a transformat dezarmarea Hezbollah într-un obiectiv central al administraţiei sale. De altfel, armata libaneză a început deja operaţiuni în sudul ţării pentru confiscarea unor depozite de armament ale grupării, în baza armistiţiului încheiat după războiul din 2024.
Un nou conflict a complicat situaţia
Planurile Beirutului sunt, însă, îngreunate de izbucnirea unui nou conflict, în luna martie, când Hezbollah a atacat Israelul în sprijinul Iranului, iar Israelul a răspuns printr-o ofensivă militară amplă.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban, luptele s-au soldat cu peste 4.300 de morţi, printre care aproape 800 de copii, femei şi cadre medicale. Bilanţul nu precizează, însă, câte dintre victime erau civili şi câte erau combatanţi.
După declanşarea conflictului, Joseph Aoun a susţinut iniţierea unor negocieri directe cu Israelul, o schimbare importantă în politica tradiţională a Libanului, însă poziţia sa a provocat critici dure din partea Hezbollah şi a susţinătorilor grupării.
Preşedintele libanez a acuzat în repetate rânduri Hezbollah că a implicat Libanul într-un nou război „în interesul Iranului”, însă, până în prezent, el a refuzat invitaţia lui Donald Trump de a participa la o întâlnire directă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.























































