VIDEO Un elicopter militar s-a prăbuşit. Opt persoane au murit, alte două sunt transportate la spital. Una dintre victime era un mecanic de la Baza Aeriană Câmpia Turzii
0Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, în apropierea localităţii Mălâncrav, potrivit primelor date. În aparatul de zbor se aflau opt persoane, după cum au declarat reprezentanţii Ministerului Apărării. Persoanele din elicopter participau la un exerciţiu militar româno-american, rezultă din primele informaţii.
UPDATE 18.43 Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au publicat numelor celor implicaţi în accidentul aviatic de astăzi. Cei opt militari care au murit sunt:
- comandorul Artur-Grigore Palfi, în vârstă de 46 de ani, căsătorit, tatăl unui copil
- căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, de 34 ani, căsătorit, tatăl unui copil
- căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, de 29 de ani, căsătorit
- sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, în vârstă de 25 de ani, necăsătorit
- maistrul militar cls. I Paul Bădescu, de 41 ani, necăsătorit
- maistrul militar cls. II Dorin Fodor, de 43 de ani, căsătorit, tatăl a doi copii
- maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, de 33 de ani, necăsătorit, tatăl unui copil
- maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit
De asemenea, cei doi militari care au scăpat cu viaţă şi au fost răniţi căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani.
UPDATE 17.34 În acest moment, la faţa locului se află peste o sută de poliţişti, jandarmi şi salvamontişti care îşi pregătesc corturile în care vor sta peste noapte. Aceştia vor supraveghea epava elicopterului. De asemenea, drumul de acces până la locul accidentului este împânzit de forţe de ordine.
UPDATE ORA 16.30 Printre victime se mai numără Fodor Mureşan. Surse spun că printre cei care se aflau în elicopter se numără un medic şi un transmisionist.
UPDATE ORA 16.20 Beniamin Bădilă (24 de ani), cioban din Sibiu, este prima persoană care a ajuns la locul accidentului după ce elicopterul militar s-a prăbuşit în această dimineaţă pe un deal, în apropierea satului Stejărişu. Bărbatul povesteşte ce a văzut imediat după prăbuşirea elicopterului şi cum a reuşit să îi ajute pe supravieţuitori: „Câteva secunde nu am ştiut ce să facem, ne-a fost frică să ne apropiem. Am strigat dacă ne aude cineva şi am auzit: «Da! Ajutor!». Am văzut un om, am alergat la el. Când am ajuns am văcut că era ars, distrus pe faţă şi pe mâini. Ne-a cerut apă, dar nu am avut. Îi era frig, l-am ajutat cu o pătură. Întreba de un telefon, apoi l-a găsit pe al lui şi a încercat să îşi sune şeful. Nu ştia unde se află, i-am explicat unde, între Stejărişu şi Mălâncrav“. Aflaţi aici întreaga mărturisire a lui Beniamin Bădilă.
UDATE ORA 16.00 Unul dintre cei doi răniţi se numeşte Valentin Bora.
UPDATE ORA 15.10 Al doilea rănit a fost adus cu maşina la Spitalul Judeţean Mureş. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, conştient, stabil hemodinamic, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. Deocamdată i se fac investigaţii şi se va stabili daca va fi şi acesta trimis la Bucureşti la Spitalul de Arşi. Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Mariana Negoiţă, nu a putut confirma că bărbatul ar fi sau nu de naţionalitate română.
UPDATE ORA 14.35 Una dintre victime era mecanic la sol de la Baza Aerienă 71 Câmpia Turzii. Bărbatul, numit Filip A., avea 30 de ani şi urma să se căsătorească. Fratele victimei, Filip Emilian, este şi el mecanic.
UPDATE ORA 14.15 Una dintre victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost adus la Spitalul din Târgu Mureş în urmă cu câteva minute şi momentan nu mai este conştient, a fost sedat. La sosire, totuşi, bărbatul era conştient, dar era intubat. În urma primelor investigaţii, este stabil hemodinamic şi respirator, are leziuni maxilo-faciale, dar acestea nu-i pun viaţa în pericol. Nu are leziuni interne, dar are arsuri grave. „Are arsuri de gradul 2 şi 3, motiv pentru care am solicitat să fie transferat de urgenţă la Spitalul de Arşi din Capitală“, a precizat Mariana Negoiţă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean din Târgu Mureş. Celălalt rănit nu a fost adus încă la spital. Reprezentanţii spitalului au confirmat că bărbatul care a fost adus cu elicopterul este de naţionalitate română.
Imagini de la locul în care s-a prăbuşit elicopterul în judeţul Sibiu
UPDATE 14.07 Pompierii intervin în acest moment, încercând să stingă flăcările încă aprinse ale epavei aparatului de zbor. Se pare că nu există un pericol de explozie, întrucât pompierii sunt foarte aproape de elicopterul prăbuşit.
UPDATE 13.30 SMURD Târgu-Mureş a trimis la faţa locului un elicopter, o maşină de descarcerare şi două maşini pentru victime multiple. De asemenea, s-au deplasat la faţa locului trei medici specialişti, trei medici rezidenţi, medicul coordonator Cristian Boeriu şi şase asistente. Primul rănit urmează să ajungă cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. Din primele informaţii oferite de purtătorul de cuvând al Spitalului Judeţean, este vorba despre un băbat intubat, cu arsuri faciale şi traumatism cranio-cerebral. Al doilea rănit va fi adus cu maşina de descarcerare şi a suferit multiple fracturi.
UPDATE 13.11 Trei procurori militari şi mai mulţi specialişti criminalişti au ajuns deja la faţa locului, încercând să afle ce s-a întâmplat cu aparatul de zbor.
UPDATE ORA 13.05 Cei doi răniţi sunt conştienţi, dar au arsuri multiple. De asemenea, din primele rezultate se pare că printre victime s-ar afla şi americani. Persoanele din elicopter participau la exerciţiul româno-american Rubicon. Elicopterul s-a prăbuşit în Stejărişu, comuna Iacobeni.
UPDATE 12.15 Cei doi răniţi evacuaţi cu elicopterul SMURD au arsuri grave pe suprafaţa corpului şi urmează să fie transportaţi la Spitalul din Sibiu, în timp ce persoanele care au murit în accident vor fi transportate la morga din Mureş.
UPDATE 12.07 Opt persoane au murit după prăbuşirea elicopterului militar, în timp ce alte două persoane au fost evacuate cu elicopterul SMURD ajuns de la Târgu Mureş.
UPDATE Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că în elicopterul prăbuşit, vinerI, în judeţul Sibiu, se aflau opt persoane şi că aparatul plecase de la Câmpia Turzii spre Cincu, unde se desfăşoară un exerciţiu militar, la ora transmiterii ştirii două elicoptere plecând spre zona accidentului. Mircea Duşa a mai spus că anunţul la 112 a fost făcut de unul dintre militarii aflaţi la bord. El a mai precizat că în zona accidentului vizibilitatea este redusă.
Elicopterul militar aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii, după cum au declarat surse din MApN, echipajul de zbor, format din trei persoane, fiind de la aceeaşi bază.
Potrivit căpitanului Cristian Mureşan, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, instituţia a fost solicitată să intervină la locul accidentului, în care au fost implicate zece persoane. Din primele informaţii primite se pare că ar fi vorba despre opt persoane moarte, dar numărul acestora nu este cunoscut cu siguranţă.
În acest moment, echipajele de salvare se îndreaptă spre locul accidentului, o zonă greu accesibilă.
Ştire în curs de actualizare
Pe aceeaşi temă:
Unul dintre răniţii în accidentul de elicopter din Sibiu, dus la spitalul din Târgu Mureş