Cheful a 43 de petrecăreţi din Agnita, întrerupt de poliţişti. Suma amenzilor este uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrecere întreruptă în Agnita cu ajutorul mascaţilor - poliţiştii de la Acţiuni Speciale Foto generică dbonline ro

Sâmbătă seara, 3 aprilie, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, poliţiştii sibieni au descoperit o petrecere în plină desfăşurare în Agnita - Sibiu.

În ciuda pandemiei şi a restricţiilor, oamenii continuă să ignore avertismentelor autorităţilor şi să rişte. 

La fel s-a întâmplat şi în Agnita, sâmbătă noaptea, unde în jurul orei 23:00, într-un imobil o petrecere era în toi. Când poliţiştii au descins la adresa indicată împreună cu colegii lor de la Acţiuni Speciale Sibiu - cunoscuţi drept mascaţii, datorită echipamentului pe care-l poartă în misiuni, la eveniment au fost descoperite 43 de persoane. 

Toate au fost obligate să se legitimeze, după care a primit fiecare câte o sancţiune contravenţională. Valoarea amenzilor se ridică la suma de 25.500 de lei, pentru participarea la activităţi în spaţii pentru care s-au impus restricţii / interdicţii. 

„Petrecerea a fost întreruptă. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm deciziile autorităţilor, pentru limitarea şi răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus. Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Elena Werner.

Cu doar o zi înainte, un incident similar avusese loc în Cisnădie, unde rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit şase cazuri la mie, fiind impusă carantina. În zona Tocile, în jurul orei 19:00, în poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cisnădie, împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul colegilor Serviciului de Acţiuni Speciale Sibiu, au descoperit într-o cabană 13 persoane care participau la o petrecere aniversară.

Organizatoarea evenimentului, o sibiancă în vârstă de 42 de ani, a primit o amendă de 500 de lei, dar restul petrecăreţilor a scăpat cu avertismente scrise. Şi în acest caz petrecerea a fost sistat, iar participanţilor li s-a atras atenţia asupra respectării prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

„Reamintim faptul că este interzisă desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte mască şi să nu se expună la riscuri”, au mai precizat cu acel prilej reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

Vă mai recomandăm şi: 

Mocăniţa din Sibiu porneşte într-o nouă aventură pe Valea Hârtibaciului VIDEO

Patron de fermă, bătut cu lopeţi, sape şi scaune. A ajuns în spital cu capul spart şi fracturi la coloană

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”