Kremlinul umilește Bulgaria. Zaharova: „Este pur și simplu prea slabă pentru a ajuta Ucraina”
0Rusia nu vede în poziția recentă a Bulgariei privind Ucraina un semn de apropiere față de Moscova. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține că unele țări europene își reduc sprijinul pentru Kiev nu pentru că și-ar fi schimbat poziția politică, ci pentru că nu mai au capacitatea de a-l susține, relatează Novinite.

Declarațiile vin după reuniunea Ucraina-Europa de Sud-Est de la Kiev, în urma căreia au apărut întrebări privind poziția Bulgariei.
Ministrul bulgar de Externe, Velislava Petrova, nu a semnat declarația reuniunii, deși niciunul dintre oficialii participanți nu a semnat formal documentul. Serbia, reprezentată de președintele Aleksandar Vučić, a fost singura țară care s-a opus în mod deschis conținutului acestuia.
Petrova nu a contestat public declarația, în timp ce premierul Rumen Radev a reiterat ulterior că Bulgaria se retrage din așa-numita „Coaliție a Voinței”.
Zaharova: „Disciplina bățului începe să se destrame”
Potrivit Mariei Zaharova, poziția Bulgariei nu ar trebui interpretată drept un semn de simpatie față de Moscova. Ea susține că statele care adoptă poziții mai rezervate continuă să sprijine Ucraina, dar au tot mai puține posibilități să facă acest lucru.
„Conducerea UE folosește în mod deschis astfel de summituri ca pe un instrument pentru a forța țările balcanice și alte state să-și demonstreze loialitatea față de aspirațiile militariste ale cercurilor euroatlantice. Dar această «disciplină a bățului» începe să se destrame”, a declarat Zaharova, mai scrie Novinite.
Aceasta a susținut că este în creștere „numărul țărilor care recunosc public incapacitatea de a-și menține angajamentul față de politica Bruxelles-ului de ajutor nesfârșit pentru Ucraina”.
Zaharova a mai afirmat că populația statelor din Europa de Sud-Est ar înțelege, în opinia sa, „esența planurilor occidentale, care amenință să declanșeze un conflict la scară largă în Europa”.
În ciuda poziției adoptate recent de Sofia în privința unor inițiative legate de Ucraina, Rusia continuă să considere Bulgaria un stat neprietenos, statut introdus după deteriorarea relațiilor bilaterale.























































