Doliu la Mănăstirea Sihăstria, în munţii Neamţului. A murit decanul de vârstă al călugărilor așezământului

0
Publicat:

Sunt zile de doliu în cadrul obştii de la Mănăstirea Sihăstria, la secularul lăcaş din munţii Neamţului făcându-se ultimele pregătiri pentru înmormântarea celui mai bătrân preot al aşezământului.

Părintele Simeon a trecut la cele veșnice FOTO Mănăstirea Sihăstria

După cum a transmis comunitatea monahală, Sfânta Liturghie din ziua de marţi, 5 septembrie 2023, va fi săvârşită de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, începând cu ora 07.30, iar slujba înmormântării ieroschimonahului Simeon Zaharia va începe la 09.30. A decedat în a doua zi a acestei luni.

Preotul, care a trecut la cele veşnice la vârsta de 95 de ani şi-a dedicat aproape întreaga viaţă credinţei, fiind născut pe 16 martie 1928, în comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi. Când avea 26 de ani, a decis să intre în rândurile vieţuitorilor de la mănăstirea din munții Neamțului, călugărindu-se pe data de 5 iunie 1955, cu numele de Serapion.

Timp de doi ani, a urmat cursurile şcolii monahale, iar în mai 1956 a fost trimis la Mănăstirea Putna, împreună cu alţi 21 părinţi de la lăcaşurile Sihăstria şi Slatina, pentru revigorarea vieţii monahale de acolo. A avansat în ierarhia bisericească, fiind hirotonit ca diacon, ieromonah şi protosinghel.

Avea să-şi petreacă la mănăstirea suceveană ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare aproximativ 18 ani. Între iulie 1960 şi iulie 1963 a „devenit“ muncitor la Sihăstria, ca urmare a Decretului 410/1959, prin care comuniştii au îngrădit viaţa religioasă. Între martie 1977 şi octombrie 1992, Simeon Zaharia a vieţuit la Schitul Prodromu şi la Schitul Lacu, ambele din Sfântul Munte Athos.

„A avut ascultări de preot slujitor, eclesiarh şi duhovnic. În octombrie 2000, a fost tuns în schima mare cu numele Simeon, de către ieroschim. Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, Muntele Athos. În 2009 s-a retras la Schitul Înălţarea Sfintei Cruci - Poiana lui Ioan, dependent de Mănăstirea Sihăstria, de unde, în anul 2020, a revenit la Sihăstria“, se arată pe pagina de Facebook a mănăstirii.

La Sihăstria, care a fost critorită în 1655, sunt îngropate alte trei personalităţi ale ortodoxiei româneşti, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan şi părintele Ilie Cleopa, stareţul hăituit de Securitate ani în şir. Acestuia din urmă i se spunea „Duhovnicul Moldovei“, rămânând vestit prin vorbele cu care întâmpina credincioşii veniţi să-i ceară sfat: „Mânca-v-ar raiul!“.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort