Video Alun, „satul de marmură” unic în lume, iese din izolare. Noul drum prin pădure spre cătunul din munţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica de marmură din Alun. ADEVĂRUL.

Alun, satul cu drum şi biserică de marmură, a devenit mai accesibil. Călătorii pot ajunge aici pe un drum nou, prin pădure.

Turiştii care călătoresc spre Alun, „satul de marmură” pustiu din Ţinutul Pădurenilor, au la dispoziţie un nou traseu accesibil cu autoturismele.

GALERIE FOTO CU SATUL ALUN ŞI CU DRUMUL

Un sector de circa doi kilometri de drum forestier (Valea Pştişului), care porneşte din intersecţie cu Drumul Judeţean 687F Hunedoara – Lelese şi se afundă în pădure, a intrat în şantier în a doua parte a anului 2021.

De ce rămân pustii satele pădurenilor: „Trăim ca pe vremea bunicilor. Am ajuns să dăm laptele la porci” VIDEO

Ţinutul pustiit al dacilor. Viaţa plină de greutăţi a ultimilor localnici din cătunele munţilor Orăştiei VIDEO

Ţinutul Pădurenilor. Magia iernii aduce turişti într-un loc aproape părăsit | FOTO VIDEO

Până în prezent, vechiul drum forestier a fost lărgit şi acoperit cu piatră, dar lucrările vor continua şi în anul 2022.


Satul Alun, Ţinutul Pădurenilor. ADEVĂRUL

Sectorul de drum care însoţeşte pârâul Peştişului, traversează pădurea şi continuă cu „drumul de marmură” al satului Alun. În trecut, întregul traseu de circa 10 kilometri era folosit de camioanele care transportau marmură de la cariera din Alun spre Crăciuneasa, locul unde funcţiona staţia finală a căii ferate miniere Hunedoara – Govăjdia.


Drumul spre satul Alun. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Exploatarea a fost închisă la începutul anilor ´90, iar drumul nu a mai fost folosit şi a devenit, cu timpul, aproape impracticabil. În anii ´60, drumul care coboară din Alun până la Crăciuneasa a fost pavat, la ieşirea din satul Alun, cu piatră şi marmură.


Drumul spre satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Localnicii povestesc că autorităţile au renunţat la folosirea marmurei la drum, din cauza faptului că roţile camioanelor se uzau prea repede pe porţiunea pavată. La şase decenii de la construcţia „drumului de marmură”, fostul drum al camioanelor atrage atenţia turiştilor, însă a ajuns într-o stare precară.

Cum ajung călătorii în satul Alun

Odată cu amenajarea drumului forestier Valea Sohodolului, turiştii pot ajunge din Hunedoara în satul Alun pe două rute.


Drumul de marmură. Alun. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Cel mai folosit traseu porneşte din Hunedoara şi traversează localităţile Teliucu Inferior, Ghelari, Ruda, Poieniţa Voinii, coborând apoi până la interesecţia cu „drumul marmurei”.


Alun. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Al doilea traseu începe din Hunedoara, trece prin localităţile Teliucu Inferior şi Govâjdia, iar de la intrarea în satul Lelese coteşte dreapta, prin pădure, până la „drumul marmurei”. Satul Alun este unic prin biserica, drumul şi cele câteva zeci de gospodării, acum pustii, în construcţia cărora marmura adusă de la cariera din vecinătate a fost folosită din abundenţă. În prezent, aşezarea din Ţinutul Pădurenilor a rămas aproape pustie. Doi - trei localnici şi cele două călugăriţe de la schitul din sat, mai locuiesc aici.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satul arhaic din Ţinutul Pădurenilor, înghiţit de pădure şi ţinut în viaţă de o mână de oameni. Este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Hunedoara VIDEO

Splendoarea costumelor populare din Ţinutul Pădurenilor: portul este unic în România FOTO

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Zelenski vrea să discute cu România și Polonia despre o decizie comună privind doborârea dronelor deasupra Ucrainei
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!