Video Șapte călugări, printre care și un român, morți într-un accident de funicular în Sri Lanka

0
Publicat:

Șapte călugări budiști, printre care și un român, și-au pierdut viața, iar alți patru au fost răniți într-un accident tragic produs în cursul nopții trecute în apropierea mănăstirii Na Uyana din Pansiyagama, Melsiripura.

Șapte călugări, printre care și un român, morți într-un accident de funicular FOTO: Captură video

Accidentul a avut loc în apropierea mănăstirii Na Uyana, aflată la aproximativ 130 de kilometri nord-est de Colombo, capitala economică a țării. Călugării se întorceau la mănăstire după ce participaseră la un ritual religios desfășurat într-un loc considerat sacru, informează autoritățile locale, citate de presa din Sri Lanka.

Autoritățile suspectează că unul dintre cablurile de tracțiune ale funicularului s-a rupt, iar cabina în care se aflau călugării a căzut în gol. Doi dintre călugări au reușit să sară înainte de accident și au suferit răni ușoare, în timp ce alți patru se află în stare gravă.

Poliția a anunțat că printre cei decedați se numără și trei cetățeni străini: un călugăr român, unul rus și unul indian. Corpul călugărului indian, care locuia la mănăstire, a fost transportat la Spitalul Districtual Gokarella împreună cu victimele străine.

Autoritățile consideră că suportul cablului s-a rupt în timp ce funicularul era tras către vârful muntelui. Poliția din Pansiyagama continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată