Zece reprezentanţi ai Ambasadei Federaţiei Ruse în România, declaraţi persoane non grata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MAE FOTO Arhivă

MAE a transmis că zece membri ai Ambasadei Ruse în România au fost declaraţi persoane non grata, motivând că „activităţile şi acţiunile acestora contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”. În urma retragerii trupelor ruse din mai multe regiuni ale Ucrainei, ţările occidentale au cerut o anchetă privind „crimele de război” atribuite soldaţilor ruşi şi au anunţat expulzarea mai multor diplomaţi.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea ca persone non grata pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile acestora contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, a informat MAE. 

Potrivit sursei citate, „aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, domnul Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice”.

„Cu prilejul convocării, MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea şi în alte localităţi din Ucraina, pentru care răspunderea aparţine Rusiei”, mai arată sursa citată. 

În urma retragerii trupelor ruse din mai multe regiuni ale Ucrainei, ţările occidentale au cerut o anchetă privind „crimele de război” atribuite soldaţilor ruşi. 

Lituania a anunţat expulzarea ambasadorului rus în această ţară baltică „în răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane şi la atrocităţile comise”.

Franţa a anunţat că va expulza 35 de diplomaţi ruşi „ale căror activităţi sunt contrare intereselor sale”, în timp ce Guvernul Germaniei a declarat 40 de diplomaţi ruşi „persona non grata”, act ce constituie primul pas spre expulzarea acestora. 

Citeşte şiMasacru în Ucraina. Expulzări în masă ale diplomaţilor ruşi din Franţa şi Germania. Reacţia Moscovei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online