Masacru în Ucraina. Expulzări în masă ale diplomaţilor ruşi din Franţa şi Germania. Reacţia Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victime ale masacrului soldaţilor ruşi în Bucea
Victime ale masacrului soldaţilor ruşi în Bucea

Franţa şi Germania au anunţat luni expulzarea în masă a diplomaţilor ruşi din ţările lor, în timp ce occidentalii cer o anchetă privind ''crimele de război'' atribuite soldaţilor ruşi în regiunea Kiev, relatează AFP.

Germania a anunţat expulzarea unui ''număr mare'' de diplomaţi ruşi - 40 conform informaţiilor difuzate de AFP - aflaţi la post la Berlin, în legătură cu războiul din Ucraina.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, a subliniat că aceşti angajaţi ai ambasadei Rusiei constituie ''o ameninţare pentru cei şi cele care caută protecţie la noi''."Nu vom mai tolera acest lucru", a adăugat ea.

Această expulzare ''neprietenoasă'' va ''deteriora'' relaţiile cu Moscova, a reacţionat Rusia.

Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi ''ale căror activităţi sunt contrare intereselor sale'', a anunţat luni o sursă apropiată Ministerului de Externe francez.

''Această acţiune face parte dintr-un demers european'', potrivit unui comunicat al ministerului francez.

Lituania a anunţat în aceeaşi zi expulzarea ambasadorului rus în această ţară baltică ''în răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane şi la atrocităţile comise de forţele armate ruse''.

Expulzarea ''neprietenoasă'' a unor diplomaţi ruşi de către Berlin va ''deteriora'' relaţiile cu Moscova

Rusia a apreciat luni că relaţiile sale cu Germania se vor ''deteriora'' şi mai mult după decizia ''neprietenoasă'' a Berlinului de a expulza 40 de diplomaţi ruşi în legătură cu conflictul din Ucraina, relatează AFP.

''Reducerea nefondată a personalului diplomatic din misiuni ruse în Germania va restrânge spaţiul pentru menţinerea dialogului între ţările noastre, ceea ce va duce la o deteriorare suplimentară a relaţiilor ruso-germane'', se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei la Berlin difuzat pe Telegram.

Guvernul Germaniei a declarat 40 de diplomaţi ruşi "persona non grata", a anunţat luni şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, act ce constituie primul pas spre expulzarea acestora din Germania, informează dpa şi Reuters.

Guvernul a decis să declare "un număr semnificativ de membri ai ambasadei ruse drept indezirabili, (persoane) care au lucrat în fiecare zi în Germania împotriva libertăţii noastre, împotriva coeziunii din societatea noastră", a declarat Baerbock. "Nu vom mai tolera acest lucru", a adăugat ea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite