5 minute de gramatică. Cum încearcă oficialii din Educație să rezolve problema dezastrului de la Evaluarea Națională

0
Publicat:

Cinci minute de gramatică și cinci minute de lectură înaintea fiecărei ore de română. Asta îi așteaptă pe elevii de clasa a VIII-a din Capitală care învață în școlile unde media notelor la simularea Evaluării Naționale s-a situat sub 7. Măsurile sunt propuse de Inspectoratul Școlar din București.

Rezultatele simulării la Evaluarea națională au fost un dezastru. Sursa foto: arhivă

La simularea Evaluării, 30% dintre notele la Limba și literatura română au fost sub 5.  Cele 10 minute de gramatică și lectură fac parte dintr-un plan mai amplu prin care prin care oficialii din Educație speră să ajute elevii să ia note mai mari în vară.

Elena Ștefan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului  Școlar din București (ISMB) a explicat că „la limba română se propun desfășurarea unor activități de gramatică, minimum 5 minute, exerciții de identificare a informațiilor esențiale pornind de la fragmente de text mai scurte". 

Profesorii sunt reticenți, însă. Adina Papazi, profesor de română a precizat că "e greu de crezut că 5 minute de inițiativă constructivă vor contracara 5 ore de folosire a telefoanelor și ecranelor, boala de care această generație suferă". 

Andreea Bodea, directorul al Colegiului Național ,,Ion Luca Caragiale” este de părere că "dacă golurile sunt imense, aceste 5 minute chiar nu vor face diferența... va fi așa cum am spus, pe un organism cu multe metastaze, un algocalmin care nici durerea nu o ia".

Și specialiștii în Educație avertizează că e prea târziu acum să se mai schimbe ceva. Marian Staș, specialist în Educație a precizat într-o intervenție televizată că "mi se pare un act de a fi bifat într-o serie de birocrații. Așa ceva nu are cum să fie asimilat consistent, profund, de acum și până în vară".

3 din 10 elevi nu au luat nota 5 la simularea probei la Limba română, iar în București 7 din 10 nu au putut să aleagă forma corectă gramatical a unor cuvinte cum ar fi "bineînțeles" sau "a înota".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată