Profesorii ar putea rămâne la catedră până la 70 de ani
0Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, începând cu următorul an școlar, 2024-2025, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Proiectul de metodologie privind mobilitatea personalului didactic, pus în consultare publică de Ministerul Educației, prevede ca dascălii pot rămâne titulari până la 70 de ani, din anul școlar 2024-2025, potrivit Edupedu.ro.
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care a intrat în vigoare pe 3 septembrie, spune că ar fi vorba de cadrele didactice cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. Astfel, profesorii vor face anual o cerere pe care o vor depune la secretariatul unității școlare. Însă nu este menționat niciun termen pentru intrarea în vigoare a acestei prevederi, așadar se presupune că se aplică încă din acest an, potrivit sursei citate.
Mai exact, Art. 31 spune: „(5)Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, conform prezentei Metodologii”, potrivit proiectului pus în consultare de Ministerul Educației.
Totodată, legea prevede soluționarea cererii în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul școlii, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, iar decizia poate fi contestată, în condițiile legii.
Mai mult decât atât, dascălii care sunt păstrați ca titulari până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare pot fi numiți prin detașare în interesul învățământului în funcții vacante de conducere, neocupate prin concurs.
Art. 229 – „(13) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, menținut ca titular în funcția didactică până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în condițiile alin. (11) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (12), poate fi numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii”, se arată în lege.
Cu toate acestea, vârsta de pensionare standard este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei, potrivit Art. 53 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010.
Iar noua Lege a pensiilor, care va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2024, stabilește că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei: Art. 47 – „(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.”
Datele Ministerului Educației arătau, în 2021, că aproape 8.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 65 și 88 de ani predau în școlile din România, la nivel național. Mai exact aproape 4% din numărul total al profesorilor.