Dezastrul de la simularea Evaluării Naționale, evaluat de consilierii școlari. „Aici putem să intervenim“

0
Publicat:

Consilierii școlari din Olt vor face echipă cu diriginții și părinții copiilor care în această vară vor susține probele Evaluării Naționale, pentru a crește performanța școlară a elevilor în puținul timp rămas. Rezultatele de la simularea examenului au fost sub media națională.

Consilierea de grup i-ar putea ajuta pe elevi FOTO: arhiva/Adevărul
Consilierea de grup i-ar putea ajuta pe elevi FOTO: arhiva/Adevărul

În județul Olt, elevii aflați în ultimul an de gimnaziu au înregistrat rezultate slabe la simularea probelor Evaluării Naționale, sub media națională.

La Limba și literatura română, aproximativ 31 % dintre elevii prezenți au înregistrat note sub 5, în vreme ce la Matematică rezultatele au fost cu mult mai slabe: 62% au avut note mai mici de 5.

La fel de îngrijorător este faptul că sute de elevi nu au susținut aceste probe. Județul Olt este, de altfel, în ultimii ani județul cu cea mai mare rată de absenteism din țară la Evaluarea Națională.

Toate acestea i-au făcut pe reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt ca după analiza rezultatelor simulării, realizată cu directorii, dar și cu profesorii de Limba română și de Matematică, să ceară și ajutorul consilierilor școlari (psihologi, sociologi etc.) din unitățile școlare. Astfel, 73 consilieri școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Olt vor face echipă cu profesorii diriginți și cu părinții elevilor și-i vor ajuta pe elevi să-și îmbunătățească rezultatele. 

Noi ne-am propus ca profesorul consilier școlar să lucreze în echipă cu profesorul diriginte la orele de dirigenție. Aceste măsuri reprezintă activități care au mai fost făcute de-a lungul timpului, dar acum ne dorim să insistăm mai mult pe anumite aspecte care să reprezinte puncte de plecare pentru activitatea de consiliere individuală, sau consiliere de grup – și aici mă refer la grupuri mai mici, de doi-trei-patru elevi, pentru că se deschid mai ușor atunci când lucrează în grup mic”, a explicat psih. Teodora Țecu, directorul CJRAE Olt, pentru „Adevărul”.

„Ne îngrijorează rata de participare”

Psiholog Teodora Țecu și sociolog Speranța Mihalcea din cadrul CJRAE Olt au elaborat un chestionar care va fi aplicat elevilor din clasele a VIII-a. Consilierii școlari vor să afle în detaliu, din răspunsurile oferite de elevi, cauzele care au dus, pe de o parte, la rezultatele slabe înregistrate de cei mai mulți dintre elevi, iar pe de alta, motivele pentru care sute de elevi nu vor să se prezinte și să susțină examenul. 

Rata mică de participare ne îngrijorează. Iar acesta este un aspect pe care și noi, la orele de dirigenție și în activitatea de consiliere, ne dorim să punem accent. Am dezvoltat un chestionar împreună cu colega mea Speranța Mihalcea și dorim să analizăm în detaliu cauzele care au condus la neparticipare”, a precizat Țecu.

Analiza va merge până la nivel de clasă și la nivel individual, pentru a putea fi gândite metode de intervenție eficientă pentru fiecare caz în parte.

Deși a mai rămas puțin timp până la examen, elevii  încă mai pot fi ajutați, crede Teodora Țecu. „Măsurile pe care le-am gândit noi sunt aplicabile în cele două luni care ne-au rămas. Evident că o schimbare majoră nu va fi înregistrată, suntem și noi realiști, însă ne dorim să conștientizăm părinții, copiii și cadrele didactice că e nevoie să acordăm un pic mai multă atenție pregătirii pentru examen”, a spus Țecu.

Și dacă pentru elevii care termină în această vară clasa a VIII-a se mai pot face destul de puține lucruri, pentru elevii care acum sunt în clasa a VII-a, și care la sfârșitul anului școlar viitor vor susține Evaluarea Națională, intervenția va începe încă din această toamnă, a mai precizat Țecu.

Ce vor fi învățați elevii

Din analiza consilierilor școlari, rezultatele școlare slabe au cauze multiple. Este vorba atât de factori individuali - care includ dificultăți de învățare, lipsă de motivație sau de interes, lipsă de încredere în sine, lipsa sprijinului familiei (material, dar și afectiv), cât și de factori sistemici - programa încărcată și subfinanțarea școlilor sunt doar două dintre acestea. 

Pe de altă parte, nu doar profesorii care predau disciplinele de examen îi pot învăța pe elevi să învețe, explică psiholog Țecu. 

„Activtățile de literație nu se dezvoltă doar la Limba română sau doar în clasele I-IV, la Comunicare, acestea pot fi dezvoltate la toate materiile, atunci când când îi punem pe copii în situația de a citi și de a rezuma un text. Poate să fie un text din orice domeniu. Abilitatea de a învăța să înveți este o abilitate care se formează de-a lungul timpului. La clasa a VI-a ar trebui să fie dobândită deja”, a spus Țecu.

Sunt exact aspectele asupra cărora se va insista în puținul timp rămas. „Pe învățare eficientă putem să intervenim, pe competențe de genul: cum să facem un rezumat, cum să subliniem un text astfel încât să reținem informațiile necesare, cum facem o schemă de învățare. Sunt lucruri simple care se pot dobândi în scurt timp”, a explicat psihologul.

Diverse tehnici de învățare, adaptate fiecărui elev în funcție de stilul de învățare care i se potrivește (auditiv, vizual, kinestezic), au fost discutate de-a lungul timpului cu elevii în școlile în care există consilier școlar, a menționat șefa CJRAE.

S-a observat, de altfel, că elevii sunt mai deschiși atunci când discută cu un consilier școlar, motiv pentru care se speră ca intervenția acestora în acest moment să dea roade. 

„Este importantă atitudinea pe care părinții o au”

Pe de altă parte, consilierii școlari vor încerca să-i câștige de partea lor și pe părinți. 

Ceea ce încercăm noi să facem este să lucrăm în echipă, atât dirigintele, cât și consilierul școlar și și părinții, pentru că am gândit și întâlniri cu părinții. Ne dorim să prezentăm modalitățile de a-i susține pe elevi să învețe, nu ne dorim ca pornind de la aceste rezultate slabe părinții să-i certe. Ne dorim să le transmitem că e nevoie de o susținere mai mare  a procesului de învățare. Într-adevăr, perioada de timp este limitată, (...) dar deși timpul este scurt încercăm să intervenim cu resursele pe care le avem”, a mai precizat psihologul școlar.

Ce au părinții de făcut este să-i susțină pe copii și să-și fixeze așteptări realiste, mai spune psihologul.

„Este importantă atitudinea pe care părinții o au față de copii și e de dorit să depisteze punctele slabe și să intervină într-un mod calm și suportiv, în niciun caz într-un mod agresiv”, a adăugat Țecu.

Fixarea unui obiectiv realist este un alt sfat pe care psihologul îl are pentru părinți. Astfel, dacă elevul a înregistrat la simulare nota 5, un obiectiv realist ar fi să obțină la examenul din vară un rezultat cu un punct-două mai bun, nicidecum să nu se aștepte la un salt spectaculos. 

În ședințele organizate cu directorii de școală s-a abordat și problema descurajării, chiar de la nivelul școlii, a elevilor cu rezultate slabe de a se prezenta la examen, lucru care trebuie să se schimbe.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite