Fiul lui Donald Trump: „Tatăl meu va opri războiul din Ucraina în 48 de ore”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul fostului președinte al Americii, Donald Trump, a vorbit la Antena 3 CNN despre tatăl său. Eric Trump a abordat diverse teme, printre care și războiul din Ucraina, pe care, în opinia sa, Trump - tatăl l-ar încheia în 48 de ore daca va deveni, din nou, președintele SUA.

Eric Trump, fiul lui Donald Trump. FOTO captură Antena 3 CNN

Eric Trump a făcut declarațiile la Milwaukee, la Convenția Republicană, unde Donald Trump a acceptat nominalizarea sa pentru alegerile prezidențiale din SUA.

Sabrina Preda, reporter Antena 3 CNN: Ai vorbit despre războiul ruso-ucrainean. Și acesta este un subiect important pentru publicul român, pentru că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina. Spune-mi cum va fi politica sub administrația Trump în relația cu țările din Europa de Est?

Eric Trump: Politica este simplă: fără alți oameni morți. Fără mai mulți oameni morți. Ajunge cu asta. Este suficient. Și am petrecut mult timp la acea graniță cu România. Am petrecut mult timp în Munții Carpați. Cunosc acea zonă foarte, foarte bine. Și este una dintre cele mai frumoase zone din lume. (n.r. Donald Trump) S-a săturat să vadă oameni morți. Și s-a săturat să vadă cum americanii își folosesc banii contribuabililor, care altfel ar putea fi folosiți în beneficiul copiilor din această țară, al școlilor, pentru a opri epidemia de droguri, pentru a se ocupa de persoanele dependente din această țară. Există atât de multe utilizări mai bune decât finanțarea războaielor în care milioane de oameni sunt uciși sau strămutați, își pierd casele, își pierd satele de ambele părți ale liniei de front. Trebuie să se oprească. Și dacă am avea puterea americană s-ar opri. Tatăl meu va opri acest război în 48 ore.

Sabrina Preda: Tu şi familia ta aţi trecut printr-un eveniment oribil, văzând o încercare de asasinat în direct la TV, asupra vieții tatălui tău. Unde ai fost în acel moment, ce ai văzut și cum este domnul președinte acum, cum au fost ultimele zile pentru el?

Eric Trump: Eram pe canapea cu cei doi copii și am văzut cum capul tatălui meu aproape a fost spulberat. Nu a fost o zi amuzantă. A căzut, avea sânge pe față. Nu am știut dacă era mort. Nu știam dacă a fost lovit în piept sau în altă parte a corpului. Este de neconceput. Dacă nu și-ar fi mișcat capul în ultimul moment, ar fi fost mort chiar acum. Și apoi, 48 de ore mai târziu, suntem aici în Milwaukee și dău un vot decisiv ca un delegat pentru statul Florida, care îl face candidatul republican pentru funcția de președinte al Statelor Unite.

Trump a acceptat nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din SUA, în primul discurs de la împușcături: „Vom opri războiul din Ucraina” 

Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea partidului său pentru funcţia de preşedinte, la Convenţia Naţională Republicană din Milwaukee. „Accept cu mândrie nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a transmis fostul președinte SUA, în primul interviu după împușcături.

„Vom avea parte de o victorie incredibilă și de patru ani în fruntea acestei țări. Voi fi președintele tuturor americanilor, nu doar a jumătate dintre americani. Accept nominalizarea Partidului Republican în această seară”, a transmis Donald Trump, citat de CNN.

„Sunt mai determinat ca niciodată să câștig, la fel sunteți și voi”, a spus Trump, în timp ce sala îi strigă numele.

Trump a mulțumit familiei sale care a fost alături de el. De asemenea, i-a mulțumit lui JD Vance, cel care a fost nominalizat de acesta viitorul vicepreședinte al SUA dacă va câștiga alegerile.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei