UPDATE Dorin Chirtoacă a fost audiat de ofiţerii CNA în cadrul unui dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La CNA sunt aşteptaţi şi alţi funcţionari din Primărie FOTO Adevărul

Primarul Capitalei a fost citat în calitate de martor la CNA în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii de la Primăriei Chişinău. „Acest dosare ar fi prejudiciat bugetul municipiului cu circa 2 milioane de lei“, spune edilul-şef.

UPDATE „Este vorba un fost colaborator al MAI, care a cerut spaţiu locativ de la Primărie. El are o hotărâre judecatăreasca, dar care are la bază acte ilegale. Noi ştim cum aceşti angajaţi ai MAI, în mare parte, au de toate, dar scriu tot ce au pe numele rudelor, pentru a putea pretinde şi obţine în instanţă spaţii sau bani de la administraţia locală. Este prea din cale afară“, a menţionat Dorin Chirtoacă, după ce a ieşit de la CNA.

"Acest dosar a fost întocmit de fucţionarii de la Direcţia locativă, transmis spre semnare viceprimarului Vlad Coteţ. Am aflat despre acest caz şi am cerut ca să fie retras dosarul şi, respectiv, să fie anulată această repartiţie, care ar fi prejudiciat bugetul Primăriei cu circa 130.000 de euro, ceea ce înseamnă cam 2 mln. de lei. Respectivul a depus plângere la CNA, precum că noi îl împiedicăm să obţină spaţiul în cauză“, a mai adăugat primarul.

CNA a anunţat că edilul Capitalei este aşteptat la Centrul Naţional Anticorupţie astăzi la ora 14.00. Serviciul de presă al CNA anunţă că este vorba despre emiterea unei dispoziţii de eliberare a bonului de repartiţie asupra unui apartament cu suprafaţa de aproximativ 130 metri pătraţi. În cadrul dosarului vor fi audiaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!