Sancțiuni după incendiile din Portul Giurgiulești: Activitatea firmei ce deține rezervoarele cuprinse de foc, suspendată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea firmei care deține cele două rezervoare cuprinse de flăcări în ultima perioadă pe teritoriul Portului Giurgiulești a fost suspendată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului din Republica Moldova.

Activitatea firmei care deține rezervoarele cuprinse de foc, suspendată. FOTO: Mediu.gov.md

Printre neregulile depistate se numără lipsa autorizației de mediu sau a avizului expertizei ecologice de stat. 

,,În urma verificărilor s-a constatat că, agentul economic este generator de emisii de poluanți în atmosferă. Întreprinderea activează în lipsa avizului expertizei ecologice de stat și nu deține autorizație de mediu, nici nu sunt stabilite normativele emisiilor admisibile pentru sursele de poluare, ceea ce contravine Legii privind protecția aerului atmosferic, Legii privind protecția mediul înconjurător și Legii privind expertiza ecologică de stat”, anunță funcționarii.

Specialiștii de mediu precizează că în urma primului incendiu de pe teritoriul Portului Internațional Giurgiulești, înregistrat în data de 16 ianuarie, aerul a fost poluat semnificativ. Rezultatele probelor de laborator indicând depășiri de aproape patru ori mai mari ale normelor sanitare. 

,,Totodată, Laboratorul de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, în comun autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România au prelevat probe de aer în diferite locații din preajma incidentului și pentru diferite condiții meteorologice, cum ar fi direcția vântului, viteza vântului, timp de noapte, timp de zi, etc.Reieșind din rezultatele investigațiilor efectuate, după incendiul la rezervorul de păstrare a cerealelor în care erau depozitate granulele de șrot de floarea soarelui, din 16 ianuarie curent, care a avut loc în Portul Internațional Liber Giurgiulești, au fost identificate depășiri nesemnificative ale normei sanitare pentru dioxidul de azot, de 1,2 ori. Un nivel sporit al poluării aerului s-a atestat pentru conținutul de fenol, care a depășit norma sanitară de la 2,2 până la 3,8 ori, pentru diferite locații”, au mai informat aceștia.

În cazul incendiilor din 20 și 22 ianuarie, rezultatele obținute de la autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România,urmează să fie analizate, generalizate și transmise către Ministerul Mediului și Agenției de Mediu din Republica Moldova.

Compania vizată nu a venit, deocamdată, cu o reacție în urma suspendării activității. 

Premierul a cerut investigarea rapidă a cauzelor incendiilor

Anterior, premierul de la Chișinău a cerut investigarea rapidă a cauzelor incendiilor de pe teritoriul Portului Internațional Giurgiulești și a afirmat că persoanele din zonă care au de pătimit din cauza flăcărilor trebuie despăgubite, menționând că ,,este inacceptabil ca oamenii să sufere din cauza iresponsabilității unor agenți economici”. 

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cercetează cazurile, precizând că au avertizat la începutul acestei luni despre pericolul unui incendiu pe teritoriul portului, după ce în toamna anului 2022 alte două rezervoare de acest fel s-au prăbușit. 

Mai multe pentru tine:
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv