Video Președinta Maia Sandu, în vizită în Grecia: întrevederi cu liderii de la Atena pe teme europene și energetice

0
Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în Grecia, unde a avut întrevederi cu omologul său Konstantinos Tasoulas și cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, discuțiile vizând cu precădere aderarea Chișinăului la Uniune.

În Grecia, Maia Sandu a avut întrevederi cu liderii de la Atena. FOTO: Presedinte.md

„O Moldovă ferm ancorată în familia europeană, dedicată democrației, reformelor și cooperării, întărește Uniunea în ansamblu. Extinderea a făcut întotdeauna Europa mai puternică: politic, economic și din perspectiva securității. Moldova dorește să contribuie activ la acest efort comun”, a subliniat președinta Maia Sandu în timpul întrevederii cu prim-ministrul de la Atena.

Șeful Cabinetului de miniștri din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, a apreciat progresele înregistrate de Chișinău în parcursul său european, subliniind că „aderarea Moldovei la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Grecia”.

Conform reprezentanților Administrației Prezidențiale de la Chișinău, discuțiile de la Atena s-au axat „pe avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, consolidarea relațiilor bilaterale, dezvoltarea cooperării economice și comerciale, precum și valorificarea potențialului investițiilor grecești în economia Moldovei”.

O altă temă importantă a fost securitatea energetică, reflectând „importanța strategică a acestui domeniu atât pentru Republica Moldova, cât și pentru regiune în ansamblu. În acest context, a fost evidențiat rolul Greciei ca un pilon important al securității energetice regionale, datorită extinderii rapide a capacităților de producere a energiei regenerabile și investițiilor strategice în infrastructura de gaz, care contribuie la diversificarea și siguranța aprovizionării cu energie în Europa de Sud-Est”.

Maia Sandu a subliniat că cooperarea bilaterală dintre cele două state este una dinamică.

„În urma discuțiilor din vara trecută, miniștrii noștri de resort au început deja să lucreze îndeaproape pentru a identifica modalități concrete de a stimula colaborarea, în special în sfera energiei regenerabile, a infrastructurii, a industriei alimentare, a serviciilor digitale și a dezvoltării turismului”, a conchis lidera de la Chișinău. 

Tot la Atena, Maia Sandu a discutat cu experți și cercetători în relații internaționale, găzduiți de Fundația ELIAMEP, un centru de analiză și cercetare în domeniul politicilor europene și de securitate din Grecia, și Delphi Economic Forum, platformă internațională de dialog economic și politic.

„Vizita la Atena reconfirmă angajamentul Republicii Moldova de a aprofunda relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene și de a construi parteneriate solide pentru dezvoltare economică, securitate și integrare europeană”, au detaliat reprezentanții Președinției moldovene.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare