Războiul din Ucraina. Ce se află în spatele tensiunilor de durată dintre politicieni și comandanții militari

Dezacordurile dintre liderii civili și cei militari reprezintă o normalitate în orice democrație. Cu toate acestea, starea de război amplifică interesele concurente, transformându-le în chestiuni de importanță politică majoră din cauza amenințării existențiale. În Ucraina, vulnerabilitățile instituționale fac ca astfel de conflicte să fie mai probabile și mult mai dificil de reglementat.

Volodimir Zelenski, întîlnire cu liderii militari/FOTO:X

Cercetările evidențiază o reticență persistentă față de principiul fundamental conform căruia ministerul Apărării trebuie condus de un civil. Legislația adoptată sub presiunea occidentală a permis numirea mai multor miniștri civili începând din 2019, însă președintele s-a bazat în mod traditional pe comandantul suprem pentru elaborarea politicilor de apărare, marginalizând inițiativele de reformă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a oferit primele explicații privind schimbările majore operate la conducerea armatei și a Ministerului Apărării, după ce l-a demis pe comandantul-șef Oleksandr Sîrski și, cu doar câteva zile înainte, pe ministrul Apărării, Mihailo Fedorov. Liderul de la Kiev susține că decizia a fost determinată de tensiunile tot mai mari dintre cei doi oficiali, care afectau procesul de luare a deciziilor într-un moment critic al războiului.

Remanierea survine după o perioadă tensionată în Ucraina, marcată inclusiv de proteste provocate de înlăturarea lui Fedorov, considerat de mulți arhitectul strategiei care a transformat dronele într-unul dintre principalele avantaje ale armatei ucrainene.

În locul lui Sîrski, Zelenski l-a numit comandant-șef al Forțelor Armate pe Mihailo Drapatîi, până acum comandant al Grupării Forțelor Întrunite.

„Nu am timp să ascult două tabere”

Într-un interviu acordat Sky News, președintele ucrainean a respins ideea că schimbările ar fi rezultatul unor rivalități personale, dar a recunoscut că relația dintre fostul ministru al Apărării și fostul comandant al armatei devenise imposibil de gestionat.

„Nu am timp de discuții. Nu am timp să ascult o parte, apoi cealaltă parte, când cele două părți nici măcar nu sunt dispuse să stea la aceeași masă. Nu trebuie să aflu cine are dreptate și cine nu”, a declarat Zelenski.

Șeful statului a explicat că, într-un război de amploarea celui declanșat de Rusia, conducerea militară trebuie să funcționeze fără blocaje și conflicte interne.

Prioritatea rămâne frontul

Zelenski a insistat că principala provocare pentru Ucraina rămâne menținerea efectivelor pe linia frontului înaintea campaniei de iarnă.

„Dacă nu ai soldați pe front, dacă aceștia se retrag sau dacă ai impresia că poți purta războiul doar cu drone, vei pierde. Inamicul înaintează, iar fără militari vei pierde mai întâi un sat, apoi un oraș”, a avertizat liderul ucrainean.

El a subliniat că dezvoltarea tehnologiei nu poate înlocui complet prezența trupelor pe teren.

Războiul dronelor nu depinde de un singur om

Demiterea lui Mihailo Fedorov a stârnit nemulțumiri în Ucraina, unde acesta este creditat cu dezvoltarea programului de drone care a permis Kievului să lovească ținte aflate la sute de kilometri în interiorul Rusiei.

Zelenski a respins însă ideea că succesul acestor operațiuni depinde de o singură persoană.

Potrivit președintelui, misiunile sunt rezultatul cooperării dintre serviciile de informații, structurile militare și industria de apărare, iar strategia va continua indiferent de schimbările de personal.

Divergențele dintre conducerea civilă și cea militară sunt normale în orice țară, democratică sau nu - interesele contradictorii sunt inevitabile. Controlul civil democratic asupra armatei - supravegherea civilă, însoțită de un lanț clar de responsabilitate - ajută la gestionarea acestor diferențe în activitatea de zi cu zi. Totuși, războiul amplifică aceste tensiuni normale și le sporește importanța politică, din cauza amenințării existențiale pe care o reprezintă. În Ucraina, slăbiciunile instituționale fac ca astfel de conflicte să fie mai probabile și mai greu de gestionat.

Demiterea lui Fedorov de către Zelenski confirmă un tipar identificat de analiști în perioada 2019-2022, între alegerea lui Zelenski și invazia rusă la scară largă declanșată de Putin. Controlul civil democratic asupra armatei a fost, oficial, un obiectiv asumat, în conformitate cu cerințele NATO și ale Uniunii Europene. A fost adoptată o legislație în acest sens, însă implementarea ei a fost îngreunată de reticența unor persoane-cheie față de principiul fundamental - ideea că ministrul Apărării trebuie să fie civil.

În conformitate cu legea din 2018, adoptată sub presiunea occidentală, Zelenski a numit, începând din 2019, cinci miniștri civili ai Apărării. Persoanele intervievate de noi au explicat însă că președintele s-a bazat mereu pe comandantul-șef pentru elaborarea politicii de apărare.

Acest lucru a marginalizat succesiv miniștrii Apărării și încercările lor de reformă, fie ele modeste sau radicale.

Situația nu a fost ajutată nici de scandalurile de corupție repetate legate de achizițiile din domeniul apărării. Trei bărbați care au ocupat funcția de ministru civil al Apărării între 2010 și 2014 (alături de șeful Statului Major General din perioada 2012-2014) sunt acum acuzați de trădare, fiind suspectați că ar fi vândut echipament militar fără autorizație.

Toate acestea au făcut ca stabilirea încrederii necesare pentru o relație funcțională între conducerea militară și cea civilă să fie deosebit de dificilă.

Un conflict instituționalizat

Marginalizarea miniștrilor a fost posibilă deoarece legea din 2018 a păstrat un sistem moștenit din perioada sovietică, în care atât ministrul, cât și comandantul-șef răspundeau separat în fața președintelui. Practic, comandanții militari au tins să reziste preluării direcției strategice din partea ministrului - deși acesta este, de regulă, un principiu fundamental al controlului civil democratic. Ori de câte ori aveau divergențe cu ministrul, comandanții militari mergeau direct la președinte.

Conflictul a reapărut în ciuda schimbărilor de personal. Un oficial de rang înalt intervievat de The Conversation a povestit, de exemplu, că, între 2017 și 2019, ministrul apărării Stepan Poltorak și omologul său militar, generalul-locotenent Viktor Mujenko, „nici măcar nu se aflau vreodată în aceeași încăpere”. În perioada 2020-2021, relația dintre generalul Ruslan Homciak și noul ministru, Andrii Zagorodniuk, „s-a deteriorat foarte rapid”, potrivit surselor The Conversation. Zagorodniuk, un reformator, a fost demis de Zelenski după doar șase luni. Între 2020 și 2021, conflictul dintre Homciak și succesorul lui Zagorodniuk, Andrii Taran, a devenit public în mod spectaculos, cei doi ajungând să se dea în judecată reciproc.

În perioada 2020-2021, reformatorii din minister, din parlament, din societatea civilă, precum și consilierii occidentali în domeniul apărării, au făcut eforturi susținute pentru a rezolva acest conflict instituțional prin subordonarea comandantului-șef față de ministru. Reforma a eșuat însă, conducerea militară opunându-se ferm, iar Zelenski nu a intervenit.

Toate drumurile duc la Zelenski

Rezistența conducerii militare era de așteptat, întrucât, în sistemul de putere slab instituționalizat al Ucrainei, președintele rămâne actorul politic-cheie. Accesul la el continuă să fie cel mai valoros capital politic. Războiul aflat în desfășurare l-a făcut pe Zelenski și mai dependent de conducerea militară de vârf - avea nevoie de încrederea acesteia în fața amenințării reprezentate de Rusia.

The Conversation scrie că, în cazul unui conflict cu ministrul Apărării, Zelenski este mai predispus să se alinieze conducerii militare. Și în cea mai recentă criză, președintele s-a aliniat inițial generalului său - însă, de această dată, decizia a declanșat o criză politică, iar președintele a fost nevoit să îl demită, în cele din urmă, și pe liderul militar.

Un război existențial de lungă durată complică relațiile dintre conducerea civilă și cea militară, întrucât interesul public față de politica de apărare este mult mai mare decât pe timp de pace. Fedorov a ajuns să simbolizeze o abordare mai modernă și mai tehnologizată a războiului, în contrast cu stilul de conducere militară de factură sovietică al lui Sîrski. Pe fondul protestelor care cereau demisia lui Sîrski și al dorinței lui Zelenski de a-și păstra încrederea publicului, o schimbare la conducerea armatei a devenit inevitabilă.

Noile numiri nu vor schimba însă structurile de fond care au generat, în primul rând, criza politică. Controlul civil asupra armatei rămâne un subiect contestat. Între timp, aranjamentul instituțional actual permite conducerii militare să ocolească miniștrii și generează conflicte - iar războiul consolidează capacitatea armatei de a rezista oricărei reforme care ar putea schimba această stare de lucruri.

Prioritățile strategice în fața iernii

Pe fondul schimbărilor de la vârf, Kievul se confruntă cu provocări majore privind menținerea efectivelor pe linia frontului și consolidarea apărării antiaeriene. Zelenski a avertizat că intensificarea atacurilor cu rachete balistice rusești necesită suplimentarea rapidă a sistemelor de interceptare, subliniind că sprijinul extern și eficiența operațională rămân vitale pentru securitatea țării.

În interviul acordat Sky News, Zelenski a abordat și problema apărării antiaeriene, avertizând că Rusia își intensifică producția și utilizarea rachetelor balistice.

„Nu există suficiente sancțiuni care să limiteze producția militară a Rusiei. Ei își pot crește capacitatea de fabricație a rachetelor balistice, iar noi avem nevoie cât mai rapid de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană”, a spus președintele.

Liderul ucrainean a făcut din nou apel la partenerii occidentali să accelereze livrarea de sisteme moderne de apărare, argumentând că acestea sunt esențiale pentru protejarea marilor orașe și a infrastructurii critice.

Schimbările de personal nu rezolvă problema de fond

Experții în relații civilo-militare atrag atenția că înlocuirea unor persoane aflate la conducerea armatei nu elimină tensiunile structurale dintre factorul politic și cel militar.

În opinia lor, atât timp cât atribuțiile ministrului Apărării și ale comandantului-șef rămân parțial suprapuse, iar președintele continuă să reprezinte principalul centru de decizie în domeniul militar, conflictele dintre cele două niveluri de comandă pot reapărea, indiferent de cine ocupă funcțiile-cheie.