Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, la un pas de a fi judecată pentru două infracțiuni

0
Publicat:

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, acuzată de acceptarea finanțării ilegale a partidului Șor și falsificarea rapoartelor prezentate la Comisia Electorală Centrală, ar putea ajunge săptămâna viitoare pe banca acuzaților, iar acum „ia cunoştinţă cu toate materialele dosarului” penal. 

Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, este acuzată de două infracțiuni. FOTO: Facebook

Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Vasile Plevan, a declarat pentru „Adevărul” că procurorii au încheiat urmărirea penală, iar acuzatei, Evghenia Guțul, i-a fost oferit un termen de până vineri, 19 aprilie, pentru a studia materialele urmăririi penale. 

,,Procuratura a încheiat toate acțiunile de urmărire penală care au fost preconizate. S-a stabilit grafic de prezentare a materialelor, astfel prevede articolul 293 din Codul de Procedură Penală. (N.r.- Evgheniei Guțul) i s-a acordat grafic până pe data de 19 aprilie să ia cunoștință cu toate materialele dosarului, să facă obiecții, cereri, contestații, plângeri și tot ce au de gând sau ce doresc ei să facă după care se soluționează toate plângerile și se ia soluția de a se înmâna rechizitoriul instanței”, a declarat Vasile Plevan.

Nu-și recunoaște vina

Procurorul Vasile Plevan a mai spus că bașcana Găgăuziei, care riscă o amendă sau închisoare, nu își recunoaște vina. ,,Ea a depus declarații în apărarea sa, dar nu a recunoscut”, a menționat reprezentantul PA de la Chișinău. 

În dosarul penal inițiat pentru acceptarea finanțării partidului Șor care a fost scos în afara legii între timp și falsificarea rapoartelor financiare către reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) figurează peste 50 de persoane. 

,,A fost trimisă în judecată Marina Tauber și partidul politic Șor. Odată cu Evghenia Guțul va fi trimisă și încă o persoană care era în anturajul respectiv, după care urmează consecutiv restul persoanelor să fie trimise în instanță”, a mai menționat Vasile Plevan.

Plecări în Rusia

În ultima perioada, bașcana pro-rusă Evghenia Guțul, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Șor, a întreprins mai multe vizite în Rusia, unde a avut o întrevedere cu Vladimir Putin, susținând că l-a anunțat pe liderul de la Kremlin despre presupusele presiuni ale Chișinăului asupra Comratului. Reprezentanții Parlamentului moldovean au comentat întâlnirea, afirmând că „criminalii se înțeleg bine unii cu alții”.

Totodată, apropiata lui Ilan Șor a amenințat Chișinăul cu independența Găgăuziei dacă Republica Moldova se va uni cu România, amenințarea fiind făcută pe fundalul avertizărilor Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) potrivit cărora Rusia încearcă să folosească actorii pro-ruși din Republica Moldova pentru a destabiliza democrația și societatea, dar și pentru a preveni aderarea statului la Uniunea Europeană sau chiar pentru a justifica viitoarele operațiuni hibride sau convenționale împotriva acestuia.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători