Scandal sexual uriaș în Italia: zeci de mii de bărbați postau poze intime cu soțiile pe un grup secret de Facebook

0
Publicat:

Un scandal uriaș a izbucnit în Italia după ce s-a descoperit existența unui grup pe Facebook, intitulat „Mia Moglie” („Soția mea”), unde zeci de mii de bărbați postau fotografii intime cu soțiile lor, fără ca acestea să știe. 

Zeci de mii de bărbați postau poze intime cu soțiile lor FOTO: Shutterstock

Grupul de Facebook a fost creat în 2019 și ajunsese la peste 32.000 de utilizatori. Acolo erau distribuite sute de fotografii intime, însoțite de comentarii sexiste, cu tentă sexuală și uneori chiar violente.

Am primit un număr incredibil de mare de plângeri, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum”, a declarat Barbara Strappato, director adjunct al Poliţiei Poştale, instituția responsabilă de aplicarea legii în mediul digital. Potrivit autorităților, peste 2.800 de plângeri au fost depuse, unele chiar de presupuse victime.

Anchetatorii au atras atenția că grupul a funcționat timp de șase ani, în ciuda politicilor stricte ale Meta privind conținutul sexual explicit. Situația ridică semne de întrebare privind capacitatea companiei de a aplica regulile pe platformele sale.

Intervenția Meta și presiunea publică

Meta a confirmat joi închiderea grupului pentru încălcarea politicilor privind exploatarea sexuală a adulților. „Nu permitem conţinut care ameninţă sau promovează violenţa sexuală, agresiunea sexuală sau exploatarea sexuală pe platformele noastre”, a transmis compania, potrivit News.ro.

Decizia a venit după ce influencerul feminist Carolina Capria a denunțat public grupul într-o postare pe Instagram, devenită rapid virală. „Bărbaţii care postează imagini cu corpurile partenerelor lor fără consimţământul acestora constituie un viol în grup virtual”, a declarat Capria pentru Financial Times.

Scandalul amintește de „cazul Pelicot” din Franța, unde o femeie a fost abuzată ani la rând de soțul ei și de prietenii acestuia, recrutați online, în timp ce era sedată.

Indignare politică și acuzații de cultură patriarhală

Cazul a ajuns și în Parlamentul italian, unde Comisia pentru combaterea femicidului a cerut oficial Meta să intervină.

Roberta Mori, deputată din partea Partidului Democrat, a declarat: „Acesta nu este un incident izolat, ci un alt exemplu de violenţă digitală structurală, înrădăcinată în aceeaşi cultură patriarhală a dominaţiei”.

Și activista Bianca Bellucci a reacționat dur: „Acest caz este cea de-a n-a manifestare a unei societăţi patriarhale care tratează femeile ca obiecte de posesie şi schimb”.

Posibile consecințe juridice grave

Specialiștii în drept avertizează că membrii grupului se pot confrunta cu pedepse severe. Avocata Marisa Marraffino a explicat că distribuirea de fotografii intime fără consimțământ poate atrage pedepse de până la șase ani de închisoare.

Printre infracțiunile vizate se numără distribuirea ilegală de imagini intime, cunoscută și ca „pornografie de răzbunare”, încălcarea vieţii private, calomnia agravată și chiar pornografia infantilă.

Conform legislaţiei italiene, victimele au la dispoziţie șase luni pentru a depune plângere, ceea ce ar putea declanșa „un proces de amploare care să implice mii de familii”, a avertizat Marraffino.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”