Liderii UE, după victoria categorică a lui Péter Magyar: „Ungaria revine în inima Uniunii Europene”. Mesajul transmis de Nicușor Dan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria intră într-o nouă etapă politică, după victoria lui Péter Magyar. Rezultatul a declanșat reacții în lanț la Bruxelles, mai mulți lideri europeni transmițând mesaje de felicitare și susținere pentru noua direcție politică de la Budapesta. 

Péter Magyar, noul premier al Ungariei Foto: arhivă, adevărul

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Ungaria a ales Europa” și că „Uniunea devine mai puternică atunci când statele membre își reafirmă parcursul european”

„Inima Europei bate mai puternic în Ungaria, în această seară. Ungaria a ales Europa. Europa a ales-o întotdeauna pe Ungaria. O țară își redescoperă drumul spre Europa. Uniunea devine mai puternică. Ungaria a ales Europa. Europa a ales-o întotdeauna pe Ungaria. Împreună suntem mai puternici. O țară se întoarce pe drumul spre Europa. Uniunea devine mai puternică”, a scris Ursula von der Leyen, pe X. 

Un mesaj important a venit și din partea președintelui României, Nicușor Dan, care a felicitat public victoria lui Péter Magyar și a formațiunii Tisza.

„Felicitări pentru victoria voastră istorică! Poporul maghiar s-a exprimat cu o voce clară și puternică. România și Ungaria sunt vecine, partenere și membre ale UE și NATO. Aștept cu interes să deschidem un nou capitol în relațiile româno-maghiare, bazat pe respect reciproc, dialog deschis și angajamentul nostru comun față de valorile europene și euro-atlantice. Există oportunități extraordinare de a colabora în domeniul securității regionale, al cooperării economice și al bunăstării popoarelor noastre. Felicitări! Gratulálok!”, a transmis președintele României.

Și liderul Partidului Popular European, Manfred Weber, a salutat rezultatul, vorbind despre „o victorie a politicii responsabile, orientate spre cetățeni și soluții concrete”, și afirmând că Ungaria „revine în inima Europei”.

De asemenea, președintele Franței, Emmanuel Macron, a confirmat o convorbire telefonică cu Péter Magyar, în care l-a felicitat pentru rezultat și a subliniat nevoia unei Europe „mai suverane, mai sigure și mai competitive”.

„Tocmai am vorbit cu Péter Magyar pentru a-l felicita pentru victoria sa din Ungaria! Franța salută victoria participării democratice, atașamentul poporului maghiar față de valorile Uniunii Europene, precum și angajamentul Ungariei față de Europa. Să mergem împreună spre o Europă mai suverană, pentru securitatea continentului nostru, pentru competitivitatea noastră și pentru democrația noastră”, a scris Macron, pe X. 

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj de felicitare pentru Péter Magyar, după victoria acestuia în alegerile naționale din Ungaria.

Ungaria a ales. Peter Magyar: „Premierul ne-a felicitat pentru victorie prin telefon”. Viktor Orban: „Îmi voi servi patria din opoziție”

„Felicitări pentru victoria obținută în alegerile naționale de astăzi din Ungaria. Locul Ungariei este în inima Europei”, a scris Metsola, într-un mesaj publicat pe X.

Un mesaj similar a venit și din partea liderului german Friedrich Merz, care a salutat rezultatul alegerilor și victoria lui Péter Magyar.

„Ungaria a decis. Felicitări pentru victorie, dragă Péter Magyar. Aștept cu interes cooperarea pentru o Europă puternică, sigură și, mai presus de toate, unită”, a scris Merz pe platforma X.

Actualul premier al Ungariei, Viktor Orbán, a susținut un scurt discurs în fața sediului de campanie, în care a recunoscut înfrângerea și a descris rezultatul drept „dureros, dar clar”. „Am felicitat partidul câștigător”, a declarat Orbán, adăugând că, deși viitorul politic este incert, el și formațiunea sa vor continua să „servească țara chiar și din opoziție”.

Orbán a mai precizat că „sarcina care ne stă în față este clară”, subliniind că prioritatea este consolidarea partidului după pierderea guvernării. 

În același timp, Péter Magyar a anunțat că a primit felicitări și din partea cancelarului Germaniei și a secretarului general al NATO, semnalând deschiderea rapidă a noului guvern către partenerii internaționali.