Video Femeia misterioasă cu cască de la Crans-Montana a fost identificată: nu trebuia să fie la bar în noaptea tragediei

0
Publicat:

Femeia misterioasă cu cască, care a apărut în videoclipurile virale de la clubul de noapte Le Constellation, din Crans-Montana, în noaptea de Revelion, a fost identificată: este Cyane Panine, o tânără franceză de 24 de ani care și-a pierdut viața în incendiul devastator. 40 de tineti au murit, iar 116 sunt răniți.

Cyane Panine este chelnerița cu cască FOTO: colaj FB

Imaginile arată cum Panine stă pe umerii unei persoane mascate și transportă sticle de șampanie cu artificii aprinse, apropiindu-se de tavan, declanșând astfel flăcările care au cuprins întreaga sală în câteva secunde, potrivit ilmessagero.

Familia Panine și avocata subliniază că tânăra nu are nicio responsabilitate și că tragedia ar fi putut fi evitată dacă normele de siguranță și inspecțiile antiincendiu ar fi fost respectate. 

Legături apropiate cu proprietarii

Cyane Panine era foarte apropiată de soții Moretti, proprietarii barului. Jacques și Jessica Moretti au recunoscut-o în videoclipurile de la eveniment și au declarat că tânăra a fost ca o „soră” pentru ei.

Jacques Moretti a povestit că, după izbucnirea incendiului, a încercat să intre în bar, dar ușa principală era blocată.

Împreună cu un însoțitor, a reușit să pătrundă printr-o ușă de serviciu, încuiată din interior, unde a găsit mai multe persoane întinse pe podea, printre care și Cyane Panine.

Am încercat să o resuscităm peste o oră, până când echipajele de salvare ne-au spus că era prea târziu”, a declarat Jacques Moretti.

Nu trebuia să fie la bar

Avocata familiei Panine, Sophie Haenni, subliniază că tânăra nu avea sarcina de a lucra la bar în acea seară.

„Rolul ei era să întâmpine clienții în noaptea de Revelion. Jessica Moretti i-a cerut să coboare în subsol pentru a ajuta colegii din cauza volumului mare de sticle comandate”, a spus avocata.

Incendiul din barul „Le Constellation” ar fi provocat de femeia cu cască FOTO: colaj x


Familia subliniază că Cyane Panine nu are nicio responsabilitate. „Această tânără a urmat instrucțiunile angajatorului. Nu a fost niciodată informată despre pericolul reprezentat de tavan și nu a primit instruire privind siguranța. Este fără îndoială o victimă”, a explicat familia.

Părinții tinerei chelnerițe nu înțeleg de ce ușa de urgență era blocată. „Bineînțeles că voia să scape. Voia și să ajute clienții să iasă, dar ușa nu se putea deschide”, a declarat tatăl.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG