Elixirul tinereții găsit în ciuperci halucinogene. Substanța activă care a reușit să întinerească celulele cu peste 57%

0
Publicat:

O substanță halucinogenă extrasă din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevărat elixir al tinereții. Studiile recente indică faptul că psilocibina din „ciupercile magice” nu doar că încetinește îmbătrânirea celulor, ci le întinerește.

Ciuperci Psilocybe FOTO wikipedia

Ciupercile psilocibine sau cele care conțin psilocibină sunt cunoscute în mod obișnuit sub numele de „ciuperci magice” sau „shrooms” și sunt halucinogene, fiind consumate recreațional și medicinal de-a lungul istoriei. Reprezentări cu aceste ciuperci pot fi găsite în arta rupestră din Africa și Europa și în sculpturile și glifele precolumbiene din Americi. Consumul acestor ciuperci este interzis în România. Există însă studii care indică că microdozajul de psilocibină (substanța halucinogenă din ciuperci) poate avea efecte pozitive asupra organismului uman. Evident, este vorba despre microdozaje, în compuși medicali. Cercetătorii susțin că psilocibina ar putea deveni un adevărat elixir al tinereții având proprietăți de diminuare a îmbătrânirii și chiar întinerire a celulelor în organismul uman.

„Psilocibina, principalul ingredient psihoactiv din „ciupercile magice”, prelungește durata de viață a celulelor umane, sugerează un studiu de laborator. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că acest compus psihedelic încetinește anumite semne ale îmbătrânirii la șoarecii mai în vârstă, îmbunătățind în același timp calitatea blănii lor”, remarcă Jane Palmer, jurnalist și doctor în modelare moleculară computațională, într-un articol pentru Live Science. 

Potențialul terapeutic al unei substanțe psihoactive

Studiul a fost publicat la începutul lunii iulie în revista de specialitate NPJ Aging și oferă primele dovezi experimentale ale potențialelor calități împotriva îmbătrânirii a unei substanțe psihoatctive din „ciupercile magice”.

Acea substanță poartă numele de psilobicină. În cantități rezonabile poate provoca senzații asemănătoare altor droguri, cu relaxare musculară accentuată, pupile dilatate, halucinații, percepție alterată a timpului și spațiului. În domeniul medical, psilocibina este folosită ca terapie alternativă, dar în microdoze, pentru tratamentul depresiei, anxietății, abuzului de alcool și dependenței de nicotină. Nu este însă inclus în niciun protocol validat de tratament.

Studiile indică faptul că microdozele de psilocibină pot interveni eficient în tratamentul anxietății, depresiei și chiar pentru ameliorarea unor boli neurodegenerative precum Alzheimer. Studiul recent, pe care l-am menționat, arată că psilocibina poate avea efecte și în lupta contra îmbătrânirii. Studiile au fost făcute doar pe șoareci de laborator nu și pe oameni. S-a observat că la șoarecii bătrâni administrarea psilocibinei nu doar reducea efectele îmbătrânirii ci le făcea celule să pară mai tinere și blana mai frumoasă. 

Echipa a continuat apoi să studieze efectele psilocibinei pe șoareci femele în vârstă de aproximativ 19 luni (care în anii umani ar avea în jur de 60 de ani). Șoarecii au primit doze lunare de psilocibină timp de 10 luni. La sfârșitul acestei perioade, 80% dintre șoarecii tratați erau încă în viață, comparativ cu doar 50% dintr-un grup netratat. Șoarecii tratați au prezentat, de asemenea o creștere a părului acolo unde anterior era rărit din cauza vârstei. În plus, părul lor, cândva alb, a devenit din nou maro. „Am fost uluită de date. Este interesant că putem oferi această intervenție la o vârstă înaintată și că putem avea un impact atât de dramatic”, a spus Louise Hecker, profesor asociat la Baylor College of Medicine din Houston, autorea principală a studiului, pentru Live Science. 

Viața celulelor dublată

Mai mult decât atât, studiul a arătat faptul că celulele din șoarecii care au primit psilocibină au o durată de viață crescută cu 57%. Psilocibina a păstrat, de asemenea, lungimea telomerilor celulelor și a redus nivelurile de stres oxidativ sau acumularea de molecule reactive. Simultan, a dus la niveluri mai ridicate  ale unei  proteine asociată cu longevitatea. Pe scurt, totul are legătura cu teoria „psilocibină-telomer” care arată că această substanță păstrează lungimea telomerilor (capacele protectoare ale secvențelor repetitive de ADN de la capetele cromozomilor).

Propriu-zis, acești telomeri se scurtează odată cu vârsta iar rata lor de scurtare este corelată cu rata de îmbătrânire. Momentan, autorii studiului spun că, deși rezultatele sunt incredibile, va fi nevoie de multă muncă pentru vedea dacă psilocibina va putea fi aplicabilă și pentru om fără a-i afecta sănătatea. Concret, trebuie studii suplimentare pentru găsirea unei doze optime pentru ca organismul uman să nu fie afectat de eventualele reacții adverse, care, la rândul lor, trebuie studiate. 


Mai multe pentru tine:
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Noi rețineri în dosarul instruirii moldovenilor în Serbia pentru destabilizări. Printre ei, un socialist cu funcție importantă
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”