Alimentele acide cresc riscul de diabet. Care sunt acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produsele din carne procesată sunt foarte acidifiante şi cresc riscul de diabet FOTO Shutterstock

O dietă bogată în lactate şi în produse din carne, ne predispune la diabet de tip 2, avertizează specialiştii francezi.

Odată absorbite de organism, alimentele pe care le consumăm pot avea un efect acidifian sau, dimpotrivă, alcalinizant (vezi tabelul de mai jos). Iar cele acidifiante cresc riscul de diabet, potrivit oamenilor de ştiinţă francezi de la Centrul de Cercetare şi Epidemiologie a populaţiilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate francez (Inserm).

Carnea, în special cea de porc şi de vită, dacă sunt procesate industrial, sunt foarte acide în organism, la fel ca brânza şi alte produse lactate, explică medicul Guy Fagherazzi, coordonatorul studiului, pentru „Sciences et Avenir“.

Risc cu 56% mai mare de diabet la consumatorii de carne şi brânză

Cercetătorii au studiat alimentaţia a 66.000 de femei, timp de 14 ani. 1372 dintre ele au dezvoltat diabet de tip 2 în acest interval. Epidemiologii francezi au observat astfel că, în cazul celor 25% din ele care consumau cu regularitate produse din carne şi brânzeturi au avut un risc cu 56% mai mare de a face diabet decât restul.

„Deşi studiul nostru a fost realizat exclusiv pe femei, rezultatele sunt, cu siguranţă, similare şi în rândul bărbaţilor“, a precizat dr. Guy Fagherazzi.

Cât de acide sunt alimentele pe care le consumi | Infographics

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat