Video Transfăgărășanul, ținutul zăpezilor și al urșilor. Ce găsesc turiștii vara pe cea mai faimoasă șosea din România

Urșii de pe marginea Transfăgărășanului sunt, de aproape cinci decenii, atracțiile neobișnuite ale șoselei montane. În prima lună de la redeschiderea DN7C, aparițiile lor au fost mai rare, însă turiștii au numeroase alte obiective de descoperit.

Lacul Bâlea, reperul Transfăgărășanului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Urșii de pe marginea Transfăgărășanului sunt, de aproape cinci decenii, atracțiile neobișnuite ale șoselei montane. Unele animale au fost aduse în Munții Făgăraș pentru repopularea zonei, iar o parte proveneau din captivitate și erau deja obișnuite cu prezența oamenilor.

Hrănirea lor de către turiști a contribuit apoi la apariția „urșilor cerșetori” sau „urșilor gunoieri”. În prima lună de la redeschiderea DN7C, aparițiile lor au fost mai rare, însă turiștii au numeroase alte obiective de descoperit.

Cascada Bâlea, Lacul Bâlea, serpentinele spectaculoase de pe versantul nordic, Cetatea Poenari și Lacul Vidraru sunt principalele atracții pentru care merită o călătorie pe cel mai faimos drum montan.

Lacul Bâlea, perla Făgărașului

Construit în anii ’70, Transfăgărășanul (DN 7C) rămâne una dintre puținele șosele din România pe care turiștii pot găsi zăpadă chiar și în timpul verii.

Traseul alpin al șoselei care străbate Munții Făgăraș îi aduce pe călători la peste 2.000 de metri altitudine, pe malul Lacului glaciar Bâlea, înconjurat de crestele stâncoase ale masivului. Aici, petecele de zăpadă pot rezista și în lunile de vară, în special în zonele umbrite și în căldările glaciare. Transfăgărășanul urcă până la 2.042 de metri, în apropierea Lacului Bâlea, una dintre cele mai cunoscute atracții ale sale.

„Lacul Bâlea are o suprafață de 46.508 metri pătrați și o adâncime de 11,35 metri, fiind cel mai mare lac al masivului, situat la 2.034 de metri altitudine”, arată Centrul de Informare Turistică Sibiu. Lacul și golul alpin din jurul său fac parte dintr-o rezervație naturală a Munților Făgăraș, întinsă pe aproximativ 180 de hectare.

Mai jos, la câțiva kilometri de lac și despărțită de acesta printr-un șir de serpentine spectaculoase, Cascada Bâlea a rămas unul dintre reperele Transfăgărășanului. Cunoscută și sub numele de Urlătoarea Bâlei, cascada are o cădere de 60 de metri și este considerată una dintre cele mai înalte cascade în trepte din România. Se află la 1.200 de metri altitudine, iar apele sale provin din căldarea glaciară a Bâlei. Cascada poate fi admirată atât de pe șosea, cât și din telecabina care leagă zona Bâlea Cascadă de Lacul Bâlea.

Tunelul Bâlea, trecerea în regiunea Munteniei

În cel mai înalt punct al Transfăgărășanului, la izvoarele Bâlii turiștii găsesc zona de agrement din jurul lacului glaciar și al vechii Cabane Bâlea, clădirea pitorească a Salvamontului și intrarea în Tunelul Bâlea–Capra. Lung de 884 de metri, tunelul străbate muntele și asigură trecerea de pe versantul nordic pe cel sudic al Munților Făgăraș.

Tunelul construit în perioada 1972 – 1974 a fost una dintre cele mai dificile lucrări de pe Transfăgărășan. Pentru realizarea lui au fost dislocați peste 41.000 de metri cubi de piatră și au fost folosite 20 de tone de dinamită. Constructorii au muncit inclusiv iarna, la peste 2.000 de metri altitudine, în condiții de viscol și avalanșe.

„Vântul bătea cu 120 de kilometri pe oră, viscolea atât de puternic, încât câțiva zeci de metri de la tunel la cabină îi parcurgeam într-o oră și jumătate. De două ori, avalanșele ne-au luat pur și simplu pe sus stația de compresoare și dusă a fost. Am adus alta. Pe acelea le-am găsit primăvara în căldările din vale. Apoi, de mai multe ori, ne-a blocat zăpada — un strat de până la șase metri — în tunel. Am săpat tunel și prin zăpadă și am ieșit la lumina zilei”, relata inginerul Ioan Gogu, șeful lotului „Tunel”, în 1974, la inaugurarea Transfăgărășanului.

Barajul Vidraru, colosul de la poalele Făgărașului

Coborârea pe versantul sudic al Munților Făgăraș îi aduce pe turiști la Lacul și Barajul Vidraru, apoi la Cetatea Poenari și Curtea de Argeș, trei dintre marile repere ale traseului. Înalt de peste 165 de metri, barajul a fost construit în numai trei ani, între 1963 și 1965, iar lacul de acumulare se întinde pe aproape 1.000 de hectare. Mii de oameni au lucrat la amenajarea hidroenergetică, în condițiile dificile din Munții Făgăraș.

În apropierea lacului se ridică Cetatea Poenari, fortăreața medievală a lui Vlad Țepeș. Cronicile Țării Românești arătau că voievodul i-ar fi pedepsit pe locuitorii din Târgoviște să muncească la ridicarea cetății.

→

Imaginea 1/12: Transfăgărășan, iulie 2026 Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) 001 jpg

„Când a fost în ziua Paștilor, fiind toți orășenii la ospețe, iar cei tineri la horă, așa, fără veste, pe toți i-au cuprins. Și câți au fost oameni mari și bătrâni, pe toți i-au înțepat, de au ocolit cu ei tot târgul; iar câți au fost tineri, cu nevestele lor și cu fetele mari, așa cum erau împodobiți în ziua Paștilor, pe toți i-au dus la Poenari, de au lucrat la cetate până li s-au sfâșiat toate hainele de pe ei și au rămas dezbrăcați, în pieile goale”, arată cronicile citate în volumul „Istoria Țării Românești” din 1960.

Traseul continuă spre Curtea de Argeș, una dintre vechile capitale ale Țării Românești. Aici se află Biserica Domnească, ridicată în secolul al XIV-lea, și Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab și cunoscută prin legenda Meșterului Manole și ca necropolă regală.

Drumul alpin spectaculos, contruit în patru ani

Transfăgărășanul are o lungime totală de peste 150 de kilometri și traversează Carpații prin căldarea Bâlea din Munții Făgăraș, urcând până la 2.042 de metri altitudine. Tronsonul alpin dintre Barajul Vidraru și Cârțișoara, lung de aproximativ 90 de kilometri, a fost construit în perioada 1970–1974, cu eforturile a mii de oameni, cei mai mulți militari în termen, folosiți de regimul comunist ca forță de muncă ieftină.

→

Imaginea 1/12: Transfăgărășan, iulie 2026 Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (15) 001 jpg

Proiectul inițial prevedea un drum forestier îngust, însă planurile au fost schimbate, iar șoseaua a fost realizată cu două benzi. În timpul iernilor, lucrările s-au desfășurat în condiții extreme, sub amenințarea viscolelor și a avalanșelor. Presa vremii informa că, în cei patru ani, pe șantier au avut loc 64 de avalanșe, iar în iarna anului 1973, 180 de muncitori au rămas blocați în Căldarea Bâlei.

„Comandantul lor, ofițerul superior Florian Gavrilă, a pornit cele două buldozere gigant — 1.300, a legat frânghii de ele, oamenii s-au legat la rândul lor de frânghii și, astfel tractați, au înaintat prin furtună și zăpadă până la Bâlea-Cascadă. Altădată, ca să ridice un buldozer la o altitudine de 1.800 de metri, oamenii l-au demontat în piese și subansamble, transportându-l pe brațe, în șir indian, escaladând astfel muntele abrupt”, informa ziarul „România Liberă” în 1974.

→

Imaginea 1/25: Transfăgărășan, iulie 2026 Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (17) jpg

Șoseaua a fost inaugurată în septembrie 1974 de Nicolae Ceaușescu, însă asfaltarea s-a încheiat abia în 1977, iar alte lucrări au continuat și în anii următori.