BILANŢ. Festivalul Naţional de Teatru, între plus şi minus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Leoveanu, în ''Măsură pentru măsură", spectacolul jucat în încheierea Festivalului Naţional de Teatru foto: fnt.ro

La sfârşitul spectacolelor din cadrul FNT, desfăşurate în perioada 26 octombrie -4  noiembrie, organizatorii au tras linie şi au numărat plusurile şi minusurile. O reuşită a fost alăturarea, în aceeaşi ediţie, a două nume mari din sfera teatrului: Caragiale şi Strindberg, amândoi sărbătoriţi în 2012. Un minus a fost absenţa lui Silviu Purcărete, ale cărui spectacole s-au aflat într-o secţiune specială.

În urma spectacolelor inedite din acest an, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT/IACT) a propus Festivalului Naţional de Teatru acordarea premiului „Tânără speranţă” din partea criticii de specialitate.

Dintre creaţiile artiştilor debutanţi, remarcabile au fost spectacolele „Casa M”, în regia Luminiţei Ţâcu, o producţie a Centrului de Arte Coliseum din Chişinău, şi interpretarea Ioanei Manciu, distribuită în dublu rol de Bobi Pricop, în spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya (Teatrul ACT).

În ceea ce priveşte minusurile, absenţa lui Silviu Purcărete ar fi putut constitui o piedică pentru organizatori.

Ei au contrabalansat, însă, cu documentarul „Insula. Într-o furtună: Silviu Purcărete” al cineastului Laurenţiu Damian şi cu înregistrarea dialogului cu tema „Teatrul şi sensul comunităţii”, purtat de George Banu şi Silviu Purcărete la Nancy (Franţa). Cele două proiecţii au umplut până la refuz Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din Bucureşti.

Fără spectacole străine

Organizatorii FNT au participat joi, 8 noiembrie, la „Cafeneaua critică”, un eveniment cu tradiţie în dezbaterile culturale, pentru a realiza un bilanţ public al festivalului, alături de jurnalişti, critici, artişti şi spectatori. Evenimentul a avut loc la Club A (str. Blănari), între orele 19.00 şi 21.30.

Intenţia de a aduce în FNT şi spectacole de teatru din străinătate a fost abandonată "pe ultima sută de metri" din cauza lipsei de bani.

Bugetul de anul acesta al FNT a fost de 2.812.000 de lei (aproximativ 614.000 de euro), dintre care 1.100.000 de lei (240.000 de euro) din partea Ministerului Culturii şi 900.000 (196.000 de euro) din partea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Bugetul de anul trecut al festivalului a fost de 720.000 de euro, cu peste 100.000 de euro mai mult decât în 2012.

Din acest motiv, artiştii au fost anunţaţi că va trebui să joace fără onorarii, a spus Alice Georgescu, selecţionerul FNT. "Nimeni nu a refuzat să joace în aceste condiţii", a adăugat Alice Georgescu.

Bilete între 15 şi 74 de lei

Teatrele gazdă nu au încasat chirie pentru spectacolele din festival, suma strânsă din vânzarea biletelor le-a reveni integral. Astfel, instituţiile au dreptul să stabilească preţul biletelor pentru respectivele spectacole. 

Preţuş biletelor a variat între 15 lei şi 74 de lei.

Organizatorii festivalului au propus din nou un pilon tematic central - de această dată, opera regizorală a lui Silviu Purcărete, unul dintre cei mai faimoşi artişti români de astăzi. Festivalul a stat, totodată, sub semnul celor doi autori cărora UNESCO le-a dedicat anul 2012: suedezul August Strindberg, comemorat la 100 de ani de la dispariţie, şi conaţionalul I. L. Caragiale, sărbătorit la 160 de ani de la naştere şi deplâns la 100 de ani de la moarte.

Alături de cele trei secţiuni ce au reflectat în mod specific creaţia acestor personalităţi ale scenei universale, afişul festivalului a cuprins un număr de spectacole semnificative pentru fizionomia stagiunii 2011/2012, care, indiferent că pornesc de la texte de William Shakespeare, Molière, Calderón de la Barca, Albert Camus, Gellu Naum şi Herta Müller, indiferent că sunt semnate de regizori precum Andrei Şerban, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, László Bocsárdi, Radu Afrim sau de tineri debutanţi, indiferent că sunt grupate sub titlul generic "De toate pentru toţi", "Actorii, în prim-plan" şi "Teatrul de mâine", alcătuiesc laolaltă o imagine a vieţii.

"Focus: Silviu Purcărete - un univers regizoral"

Festivalul a inclus un "Focus: Silviu Purcărete - un univers regizoral", o secţiune care a cuprins următoarele spectacole: "Aşteptându-l pe Godot", de Samuel Beckett (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), "Călătoriile lui Gulliver" - exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi "Măsură pentru măsură", după William Shakespeare (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova).

Din secţiunea "Al matale, Caragiale" au făcut parte următoarele titluri: "D'ale noastre", un spectacol de Gigi Căciuleanu (Teatrul Naţional Bucureşti), "Două loturi" de I. L. Caragiale (regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Bucureşti), "Năpasta" de I. L. Caragiale (regia Cristi Juncu, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti), "O noapte furtunoasă" de I. L. Caragiale (regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova) şi "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca, Bucureşti).

În secţiunea "Strindberg, înaintaşi, urmaşi" au fost incluse spectacolele: "Domnişoara Julie", de August Strindberg (regia Felix Alexa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), "Hedda Gabler", de Henrik Ibsen (regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi "Înainte de pensionare", de Thomas Bernhard (regia Christian Papke, Teatrul Naţional Timişoara).

"De toate pentru toţi"

Pe de altă parte, secţiunea "De toate pentru toţi" a cuprins spectacole precum: "Carmina Burana" de Carl Orff (regia Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania "Liviu Rebreanu"), "Insula", după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), şi "Ultima zi a tinereţii", după Tadeusz Konwicki (regia Yuri Kordonsky, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu).

În cadrul secţiunii "Actorii în prim-plan" s-au regăsit titluri precum "2x2", după Murray Schisgal şi Harold Pinter, cu Amalia Ciolan, Marcello Cobzariu, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în distribuţie (regia Vlad Stănescu, o producţie a Teatrului Naţional Bucureşti), şi "Vocea umană", de Jean Cocteau, cu Oana Pellea (regia Sanda Manu, Teatrul Metropolis, Bucureşti).

Totodată, secţiunea "Teatrul de mâine" a reunit spectacolele "Casa M", de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău), "Jocuri în curtea din spate", de Edna Mazya (regia Bobi Pricop, Teatrul Act, Bucureşti), şi "Poveşti de familie", de Biljana Srbljanovic (regia Vlad Cristache, Teatrul "Maria Filotti", Brăila).