„Anna Karenina“, pe scena Operei Naţionale în interpretarea balerinilor Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspirat de romanul cu acelaşi titlu al lui Lev Tolstoi, spectacolul „Anna Karenina“, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, se desfăşoară pe 27 martie, de la 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, rolul titular fiind interpretat de Corina Dumitrescu, una dintre cele mai apreciate prim-soliste ale Companiei de Balet, iar Călin Rădulescu va debuta în rolul Alexei Vronski.

Ninge cu fulgi mari pe peronul unei gări. Între alţi călători, un tânăr ofiţer, Alexei Vronski (Călin Rădulescu) şi o frumoasă doamnă, Anna Karenina (Corina Dumitrescu), se întâlnesc la un moment dat şi, brusc, farmecul fiecăruia îl învăluie pe celălalt.

Baletul „Anna Karenina“ a făcut istorie în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.  

Licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti în 1994, prim-solista Corina Dumitrescu are în palmares numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul III la Concursul Internaţional de Balet de la Varna, Bulgaria (1994), Premiul de Interpretare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali (1994), Premiul pentru Creaţie Coregrafică la Concursul Naţional de Dans, Constanţa (1995), Premiul de Excelenţă al Forumului Compozitorilor şi Muzicologilor (2000). Angajată a Operei Naţionale Bucureşti din 1988, a făcut parte, între anii 1990-1992, din Compania de Dans Contemporan Orion Balet Bucureşti. A fost invitată permanent a Teatrului de Balet din Belgrad între anii 1997 – 2003, iar în 2005 a fost invitată la Galele Stelelor Secolului XXI, la Paris.

Balerina Corina Dumitrescu, în timpul unui spectacol FOTO ONB

Printre personalităţile lumii dansului cu care Călin Rădulescu s-a pregătit şi a colaborat, se numără Stanton Welch (director al Baletului din Huston şi coregraful Baletului Australian), Robert Barnett (fost director al Baletului din Atlanta), cu coregraful Amedeo Amodio, cu Val Caniporoli de la Baletul din San Francisco şi cu Giuseppe Canale (fost director la Teatro Massimo din Palermo). În perioada 1985 – 1994, Călin Rădulescu a studiat baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti cu maestrul şi coregraful Ioan Tugearu, iar în perioada 1994-1998 a fost balerin al Operei Naţionale Bucureşti. În 1998 şi 1999 a dansat la Teatrul Pfalz Theater din Kaiserslautern (Germania), în 1999 şi 2000 la Cincinnati Ballet, unde s-a pregătit cu Victoria Morgan. În perioada 2001-2002, el a fost balerin la Baletul din Tulsa (SUA), unde s-a perfecţionat cu Marcello Angellini, iar în perioada 2002-2004 a fost dansator al Companiei Grand Rapids Ballet, avându-l ca maestru pe Gordon Pierce Schmidt. Din 2013, Călin Rădulescu a revenit ca solist la Opera Naţională Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța