„Muntele“ din „Urzeala tronurilor“ a bătut un record vechi de o mie de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hafþór Björnsson a câştigat concursul Cel mai puternic viking din lume FOTO Arhivă personală/Facebook

Actorul Hafþór Júlíus Björnsson, interpretul personajului Gregor Clegane - „Muntele“, din serialul „Urzeala tronurilor“, a reuşit să poarte pe umeri un trunchi de copac ce avea o greutate de 650 de kilograme şi o lungime de 10 metri, doborând astfel un record islandez vechi de o mie de ani.

Actorul islandez în vârstă de 26 de ani, care are o înălţime de 2,06 metri şi o greutate de 195 de kilograme, a câştigat în weekendul trecut concursul Cel mai puternic viking din lume, după ce a reuşit să facă cinci paşi purtând pe umeri un trunchi de copac greu de 650 de kilograme şi lung de 10 metri.

Legenda spune că islandezul Ormur Stórólfsson a făcut doar trei paşi în urmă cu o mie de ani, ducând în spate un catarg de corabie care avea exact aceleaşi dimensiuni.

Pentru a instala acel trunchi uriaş pe umerii săi, actorul islandez Hafþór Júlíus Björnsson a avut nevoie de ajutorul oferit de 50 de persoane. Sub greutatea uriaşă, actorul ar fi riscat să îşi fractureze coloana vertebrală dacă ar fi încercat să ridice singur acel trunchi de copac.

Învingător la concursul Cel mai puternic bărbat din Europa, din august 2014, interpretul personajului Gregor Clegane - supranumit Muntele (The Mountain) - din „Urzeala tronurilor“, speră să câştige primul loc şi la concursul Cel mai puternic bărbat din lume în 2015.

„Astăzi am intrat în istorie! Pe lângă faptul că am câştigat concursul Cel mai puternic viking din lume pentru al doilea an consecutiv, am purtat acest «monstru» pe o distanţă parcursă în cinci paşi. Spatele meu este bine. Sunt pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivului meu suprem: să câştig concursul «The World's Strongest Man»! Nimic nu poate să mă oprească! Nimic nu poate să mă doboare!“, a scris actorul Hafþór Júlíus Björnsson pe contul său de Instagram.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO „Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor".

George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Cel de-al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“, produs de HBO, va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 12 aprilie.
 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online