„Prinţesa Diana“, din 11 octombrie, în cinematografele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naomi Watts o interpretează pe Lady Diana FOTO outnow.ch

Filmul „Prinţesa Diana“, care o are în rolul principal pe Naomi Watts, va putea fi vizionat în cinematografele din România începând din 11 octombrie.

Filmul, regizat de Oliver Hirschbiegel, prezintă ultimii doi ani din viaţa prinţesei Diana şi descrie felul în care aceasta a reuşit să îşi găsească fericirea în viaţa personală, după divorţul de prinţul Charles, şi să devină una dintre cele mai renumite activiste din lume în domeniul programelor umanitare.

Potrivit peliculei, prinţesa Diana şi medicul Hasnat Khan s-au cunoscut pe 1 septembrie 1995, prin intermediul lui Oonagh Toffolo, un prieten al prinţesei, la Royal Brompton Hospital din Londra. Despărţită oficial de prinţul Charles încă din decembrie 1992, Diana a avut parte de câteva aventuri amoroase dezamăgitoare. În momentul în care începea să se întrebe ce urma să facă cu viaţa ei, Diana începe să ţină tot mai mult la acest chirurg pakistanez şi, pentru o dată, reuşeşte să păstreze secretul despre noua ei relaţie.

Pe 6 septembrie 1997, un bărbat ascuns în spatele unor ochelari cu lentile negre asistă la înmormântarea prinţesei Diana. Puţini oameni l-au recunoscut pe Hasnat Khan. Într-o epocă în care tabloidele scriau că Diana se pregătea să se căsătorească cu Dodi Al-Fayed, puţini erau aceia care ştiau că, puţin înainte de tragicul accident de automobil de la Paris, prinţesa încercase să reia legătura cu Hasnat pentru a-l convinge să se întoarcă la ea.

Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, precum şi şoferul lor, Henri Paul, au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tunelul de sub podul Alma din Paris.

Dodi Al-Fayed şi şoferul au fost declaraţi morţi la locul accidentului, în timp ce prinţesa Diana a murit mai târziu la spital.

Garda de corp Trevor Rees-Jones, membru al echipei însărcinate cu securitatea familiei Al-Fayed, a supravieţuit.
Diana, mama prinţilor William şi Harry, s-a căsătorit cu prinţul Charles în 1981. Cei doi s-au despărţit în 1992 şi au divorţat în 1996.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie